The Old Reader behind the scenes: “Desperate times call for desperate measures”

We would really like to switch the difficulty level back to “normal”. Not to be dreaded of a vacation. Do something else besides The Old Reader. Stop neglecting ourselves. Think of other projects. Get less distant from families and loved ones. The last part it’s the worst: when you are with your family, you can’t fall out of dialogues, nodding, smiling and responding something irrelevant while thinking of refactoring the backend, checking Graphite dashboard, glancing onto a Skype chat and replying on Twitter. You really need to be there, you need to be completely involved. We want to have this experience again.

That’s why The Old Reader has to change. We have closed user registration, and we plan to shut the public site down in two weeks. We started working on this project for ourselves and our friends, and we use The Old Reader on a daily basis, so we will launch a separate private site that will keep running. It will have faster refresh rate, more posts per feed, and properly working full-text search — we are sure that we can provide all this at a smaller scale without that much drama, just like we were doing before March.

Elena Bulygina & Dmitry Krasnoukhov

Even though Google Reader has been officially dead for a month now, the drama caused by its demise continues. The Old Reader, one of the earliest alternatives, will (maybe) close down for the public in the coming weeks. I can certainly understand the two developers feeling completely overwhelmed and wanting some proper work-life-balance. I’m somewhat curious if anybody will take up their offer for an acquisition; to me it seems unlikely: the bigger tech companies have no interest in RSS anymore, the competitors already have their own products in place, so there is no reason to keep two RSS readers running, competing for resources and users.

Bernhard Schlink - Der Vorleser

Nu sunt un mare fan al literaturii moderne germane în principal pentru că mi se pare mult prea obsedată de nazism și consecințele celui de-Al Doilea Război Mondial – poate pe bună dreptate, dar asta n-o face mai suportabilă. Totuși cartea de față mi-a fost recomandată de două colege de serviciu și neavând ceva mai important pe lista de lecturi am parcurs-o rapid – și, culmea, în germana originală, un alt lucru pe care nu-l fac prea des. De vreme ce cartea a fost ecranizată în urmă că câțiva ani, acțiunea e probabil destul de cunoscută: adolescentul Michael Berg se îmbolnăvește de hepatită și în timpul unei crize vecina Hanna Schmitz îl conduce acasă. Odată refăcut, e trimis de mama lui să‑i mulțumească Hannei și fără prea multe ocolișuri devin amanți, în ciuda diferenței de vârstă de vreo 20 de ani. Ritualul lor de amor includea baia împreună și o sesiune de lectură, de unde și titlul romanului. Odată cu intrarea lui la facultate se despart pentru a se regăsi peste ani în circumstanțe complet neașteptate: într‑o sală de judecată unde Hanna e acuzată de crime de război împotriva unor prizonieri evrei, iar Michael urmărește procesul în calitate de student la drept.

Romanul e relatat la persoana întâi de cititorul Michael într‑un stil destul de simplu și clar, la obiect, ceea ce îl face destul de ușor de parcurs, chiar și în germană. În același timp autorul are destule pasaje introspective, în care meditează pe larg asupra sentimentelor lui și mai târziu asupra moralității și dreptății. Prima parte se ocupă aproape exclusiv de relația dintre cei doi, de la debut la răcire și dispariția bruscă a Hannei, trecând prin toate etapele obișnuite: descoperirea atracției, dezvoltarea intimității, căutarea de ocazii pentru a fi împreună, dar și certuri violente și bruște, din motive care lui i se par de neînțeles, ferirea de ceilalți, rușinea de a se îndepărta de Hanna odată cu mutarea la facultate și găsirea de noi prieteni și ocupații, tristețea după dispariția ei fără explicații.

Dieselbe Weltvergessenheit lag in den Haltungen und Bewegungen, mit denen sie die Strümpfe anzog. Aber hier war sie nicht schwerfällig, sondern fließend, anmutig, verführerisch – Verführung, die nicht Busen und Po und Bein ist, sondern die Einladung, im Inneren des Körpers die Welt zu vergessen.

Los Angeles Review of Books: “Post-Scarcity Economics”

The most important thing to remember about the faux-prosperity of the last 30 years is that it was manufactured on the basis of paper profits. If my house was worth £3000 in 1973 and £1.5 million in 2012, it is still essentially the same house and gives me the same pleasure to live in. If we could manufacture demand by making bombs and if we could manufacture demand by making houses quadruple in price, then we can manufacture demand in other ways, perhaps more satisfying ways as well.

Tom Streihorst

The overview of the last century in terms of economic growth and crisis is great, but the proposed solutions are rather weak. Heavily investing in education will bring very little return in a rapidly changing world where the skill you are training for can become obsolete before you master it; even less if manufacturing is turned over to robots needing minimal supervision. And culture and art are unlikely to become an engine for growth – not unless our attitude towards work undergoes radical change.

BuzzFeed: “Google Reader Died Because No One Would Run It”

The decision had little to do with consumers – the RSS reader was very popular with a core set of power users – and much more to do with corporate politics. At Google, Chief Executive Larry Page and his inner circle of lieutenants, known as the “L Team”, simply did not view Google Reader as an important strategic priority. Internally, it became obvious that despite Google Reader’s loyal fan base, working on the project was not going to get the attention of Page, several sources close to the company told BuzzFeed.

Matthew Lynley

Sad, but not really surprising. When corporate politics start to take precedence over innovation and customer satisfaction, that’s when you know the company’s good days are behind it.

What’s new in Chrome 29

This version of Chrome introduces a number of updates aimed at developers; regular users won’t see the changes until the new features will be integrated into apps. A series of new APIs (‘Identity API’, ‘In App Payments API’, ‘Analytics API’, ‘Media Gallery API’, ‘Bluetooth API’ and ‘Native Messaging API’) will enhance packaged apps bringing them closed to their native desktop counterparts. Other new features for apps not mentioned in the official announcement include the ability to specify which local files can be opened by the app and to keep a list of the 500 recently accessed files, to load a specific URL after being uninstalled – in order to run a survey about the reasons for removing the app for example. The VP9 video codec is now enabled by default, but it remains to be seen if it will be adopted outside YouTube. Another developer related change – I’m not going to even pretend to understand what it means – is that Chrome JavaScript engine, V8, now supports ES6 generators.

gedblog: “Watershed Moment”

Perhaps a better way to answer the question might be, how willing would you be to re-purchase your favorite apps if they are optimized for iOS 7? Look at your device’s home screen and go down the list of apps you use most and ask yourself if you could live without it once you upgrade. I think that most users (at least those that matter to developers) would answer that they would gladly pay again if it means having the latest and greatest version of their favorite apps, at least I would hope so. Gedeon Maheux

For me, the answer is pretty easy: no way! In one-and-a-half years since buying an iPhone, I purchased a grand total of two apps: SkyView, which shouldn’t be affected by the OS redesign since it has a custom interface, and Celsius, which can be easily replaced with another weather app. I’m not even sure if I will upgrade to iOS7 anytime soon.

Hugh Howey - Half Way Home

Undeva în viitor, exploatarea planetelor a devenit o industrie profitabilă: țările finanțează misiuni robotice care, odată ajunse la destinație evaluează potențialul noii colonii. Dacă inteligența artificială o consideră viabilă, demarează un program standard de colonizare, inclusiv nașterea și educarea celor 500 de embrioni care vor deveni primul val de coloniști umani; dacă nu, nava se autodistruge pentru ca alte misiuni concurente să nu aibă acces la tehnologie și datele colectate. Dar ce se întâmplă cu o planetă la limita rentabilității, când creierul electronic pornește procesul de colonizare, pentru a se răzgândi după 15 ani, la jumătatea ciclului, și încearcă să distrugă tabăra inițială?

După succesul seriei Wool, mă așteptam la o povestire la fel de antrenantă de la Hugh Howey, dar din păcate Half Way Home suferă de prea multe defecte ca să se poată compara. Însăși ideea inițială, deși interesantă și plauzibilă, e forțată pentru a se potrivi cu scenariul pe care‑l pregătise autorul. Odată ce o navă duce 500 de embrioni, de ce nu două sau trei seturi care pot fi folosiți ca rezervă în caz că primul lot e compromis? Sau pur și simplu pot fi crescuți în faze ulterioare pentru a adăuga gene și cunoștințe noi pe parcursul dezvoltării coloniei? Costurile suplimentare ar fi minime față de șansele crescute de succes a misiunii. E de asemenea greu de crezut că un sistem automat ar opta pentru distrugerea graduală a taberei – oprindu‑se la un moment dat, atunci când doar 60 de tineri mai sunt în viață – în loc de o simplă detonare nucleară care ar fi șters toată prezența umană în câteva secunde.