Kurt Vonnegut - Cat’s Cradle

Undeva la sfârșitul anilor 60, John (fără nume de familie), scriitor liber-profesionist, strânge material pentru o carte despre ziua de 6 august 1945 când a fost detonată prima bombă nucleară deasupra Hiroshimei – așa cum acum se fac atâtea filme și se scriu atâtea lucruri despre atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite. Cu un asemenea subiect, din carte nu poate lipsi povestea părintelui bombei nucleare, fizicianul laureat al premiului Nobel Felix Hoenikker. Dar cum acesta a murit în urmă cu ani buni, lui John nu‑i rămâne decât să‑i contacteze pe cei trei copii ai acestuia, Angela, Frank și Newton, și să afle povestea zilei de 6 august din perspectiva lor. În călătoria lui în Ilium, New York, unde locuise și muncise răposatul eminent, John începe să dezgroape lucruri cu cât mai neașteptate, cu atât mai periculoase pentru întreaga omenire.

As Bokonon says: Peculiar travel suggestions are dancing lessons from God.

Nu am avut prea mult contact cu romanele lui Kurt Vonnegut, singurul pe care l‑am citit în afară de acesta mi‑a lăsat un gust cam neplăcut; Cat’s Cradle e însă mult deasupra lui și aș îndrăzni să‑l numesc unul dintre cele mai bune romane SF pe care le‑am citit. Structurat în numeroase capitole de doar câteva pagini, aproape fiecare dintre ele ar merita o discuție în sine. Vonnegut concentrează în fiecare câte o temă, o satiră, o întorsătură la care nu te‑ai fi așteptat, atacând cu sarcasm și umor negru ideile luate de bune de majoritatea oamenilor, de la sufletele pereche la visul americanilor de a fi iubiți peste tot – o, ce remarci atât de relevante și acum, în contextul luptei contra terorismului – de la imparțialitatea oamenilor de știință la iluzia că publicul larg înțelege ceva din descoperirile lor și că le pasă de asemenea subiecte, de la infailibilitatea procesului de justiție la falsele asocieri pe care oamenii le construiesc, pe baze naționale, familiale, etnice, ș.a.m.d., – granfalloon în terminologia bokononistă – și care nu servesc decât la a ne separa artificial de cei care rămân în afara grupului. Multe sunt frazele cu înțeles dublu și sunt sigur că voi descoperi mai multe când voi reciti cartea.

Wired Science: “Undead: The Rabies Virus remains a Medical Mystery”

No one survives rabies: Such was the final verdict of medicine, not merely in Rodney Willoughby’s board exam but in medical texts dating back to at least the first century AD. It is not only an acute disease but one that is unremitting, wrote Soranus of Ephesus, one famed physician in the Greek tradition. Suśruta, a fabled surgeon of ancient India, gestured at 100 percent fatality in his own account of hydrophobia: If the patient in such a case becomes exceedingly frightened at the sight or mention of the very name of water, he should be understood to have been afflicted with Jala-trása”—literally water-scare—”and be deemed to have been doomed.

Monica Murphy & Bill Wasik

Long and catching story about a fatal disease that plagued humanity from the dawn of time. It really highlights how fortunate we are to live in a age when it can be easily cured and the paradox that modern medicine still knows very little about how rabies acts and why it causes death in the overwhelming majority of untreated cases.

What’s new in Chrome 23

For some reason – I’m betting on the summer holidays – this version of Chrome doesn’t bring many updates and most of them are just older experiments that graduated to become standard browser features.

Long-awaited by privacy advocates, but still controversial in the implementation, Chrome 23 includes a new setting for ‘Do Not Track’. For now it’s still very much a work in progress; the first time I enabled it Chrome showed a disclaimer stating just that. Right now you get a warning about the limited usefulness of enabling it and a link to a help article that doesn’t yet exist…

Enabling ‘Do Not Track’ means that a request will be included with your browsing traffic. Any effect depends on whether a website responds to the request, and how the request is interpreted. For example, some websites may respond to this request by showing you ads that aren't based on other websites you've visited. Many websites will still collect and use your browsing data - for example to improve security, to provide content, services, ads and recommendations on their websites, and to generate reporting statistics. Learn more

The New York Times: “A 21st-Century Islam”

As for the new leaders of Egypt, Libya and Tunisia, and the great mass of moderate Muslims, they might recall the words of the late Grand Ayatollah Hossein Ali Montazeri protesting the stolen Iranian election of 2009 — an example of God’s supposed will imposed over the will of the people:

A characteristic of a strong and legitimate government — Islamic or not — is that it is capable of respecting all opinions, whether they support it or oppose it. This is necessary for any political system, in order to embrace all social classes and encourage them to participate in the affairs of their nation, and not dismiss and repulse them.

Roger Cohen

As I was returning from Paris – for the second time this year, nevertheless – I picked up a copy of the International Herald Tribune (courtesy of AirFrance) and this article drew my attention. It reminded me of a small story I heard two years back in München from a tour guide. We were ending the free tour at the Feldherrnhalle; the entrance is flanked by two lion statues – incidentally one of the city’s symbols. The lion on the right faces the Münchner Residenz, the seat of government up until the beginning of the 20th century, and has its mouth open – which is meant to signify that you should be able to speak against the government, to question the decisions of your leaders. The lion on the left faces the Theatinerkirche and has its mouth shut, meaning you shouldn’t question your God and religion. That is the almost impossible task of a theocratic government, balancing the need for flexibility and change with the already established ‘Word of God’.

Ironically, this building played a major role at the start of the Nazi movement as the place of the 1923 Beer Hall Putsch and later has been turned into a hallmark of Nazi propaganda in Germany, turning the symbol of the two lions on its head: challenging existing beliefs while restricting the freedom of speech – or even the freedom to live – for the citizens of Germany.

The Next Web: “In China, Apple’s Maps Satellite Hybrid Views Only Show China, Taiwan”

So we were just checking out Apple’s new widely dissed Maps app, and found something extremely interesting: if you are in China on a domestic network (i.e. not on a VPN) and you look at the satellite or hybrid view, you only see China. That’s right, it seems the entire rest of the world is not available (Taiwan is included in the map, fyi, but the actual satellite images are scraped out). Chad Catacchio

Apple’s Reality Distortion Field meets China’s Great Firewall. A perfect match.

Anil Dash: “Who benefits from iOS6's crappy maps?”

Obviously, Apple's going to fix as many of these bugs as they can. I'm not pretending they're incompetent or somehow want to deny people access to good maps on mobile devices. But the simple fact is: When you buy an iOS 6 device, you get a worse experience for search and no ability to get transit directions out of the box, both of which are significant downgrades from iOS 5. Anil Dash

If it’s that bad in the US, I can only imagine how much worse it will be in my home country, which must barely be a spec on Apple’s radar. But, as usual, there is no shortage of Apple apologists:

@anildash AAPL had no choice. They had to stop making GMaps better. Usage is critical. GMaps will start to degrade blog.lumatic.com/post/318638656…

— Scott Rafer (@rafer) September 19, 2012

What’s missing from this conversation is that map usage is critical. Regardless of Google’s PR success in the Atlantic’s unintentionally misleading Google Ground Truth infomercial, more than half of Google’s mobile map usage is going away in the next month or two. I love the Atlantic, but they got punkd. Usage makes maps better a lot faster than software does. Scott Rafer

Jeff Carlson - The Frozen Sky

Undeva la începutul secolului XXII, roboții din exploatările automate de deuteriu de pe Europa scot la iveală urme de viață în regiunea polului sud. Nu peste multă vreme, aceleași mașini descoperă hieroglife săpate în gheață, fără îndoială opera unor ființe inteligente. Cuprinse de entuziasm la primele semne de inteligență în afară de cea umană (sau poate temându‑se să piardă o sursă relativ ieftină de energie), guvernele Pământului trimit o expediție formată din trei oameni de știință către satelitul lui Jupiter pentru a investiga vestigiile înainte de a fi distruse de mediul volatil.

Sunt puține lucruri bune de spus despre această povestire. Ideea existenței organismelor vii pe Europa nu mai e demult ceva original, nici în rândurile autorilor SF – începând cu Odiseea Spațială a lui Arthur C. Clarke – nici în cele ale oamenilor de știință, unde se caută modalități de a confirma sau infirma această ipoteză. Ideea unui Prim Contact care se termină prost a fost și ea folosită și răs‑folosită în literatura de gen; iar unii chiar au reușit să scoată cărți bune din ea, cum sunt Orson Scott Card cu Jocul lui Ender sau Peter F. Hamilton în Steaua Pandorei. Aici Choh Lam și Christmas Bauman sunt deja morți în primul capitol – asta e partea oarecum interesantă, structura nuvelei, care alternează planul prezent cu cel trecut, păstrând ceva suspans asupra felului în care s‑a ajuns în situația de față – doar Alexis Vonderach supraviețuiește să se confrunte cu „amfibienii”. Tehnologia prezentată e de asemenea destul de standard: exo‑scheletul bun la toate fără de care nimeni n‑ar supraviețui temperaturilor extreme și lipsei de oxigen, nanotehnologia care repară unele răni ale lui Vonnie, computerele suficient de puternice să simuleze mintea unui om – unul din colegii ei morți e readus virtual la viață ca să o asiste în încercarea de a reveni la bază. Iar când Carlson încearcă ceva mai mult, cade brusc în domeniul neverosimilului: simularea lui Lam pretinde că a descifrat hieroglifele amfibienilor. Chiar dacă algoritmii ar fi suficient de puternici să extragă o întreagă limbă din datele extrem de sumare ale unui text de câteva zeci de caractere, cine garantează că limba extratereștrilor nu s‑a schimbat între timp? Ar fi ca și cum ai încerca să vorbești cu un arab după ce ai descifrat hieroglifele egiptene...

Personajele sunt slab schițate – deloc de mirare de vreme ce două mor aproape imediat – și pline de clișee – singurul lucru care reiese despre Lam e dorința de cunoaștere și lipsa de încredere față de politicieni, un portret tipic de „om de știință”. Vonnie are mai mult spațiu dedicat, dar nu e în stare să exprime decât indecizie, incapacitatea de a alege între a lupta cu inamicul și a comunica cu ei, ceea ce nu face decât s‑o înfunde mai mult în problemă. Pe scurt, e bine că nuvela a fost gratis pe Amazon, pentru că mai mult de atât nu merită.