pe care o știe ea
și avertizează să fie atent la uși.
În timp ce Richard se grăbește alături de logodnica lui spre cina organizată cu șeful ei exigent, într‑un tărâm paralel o fată cu puteri speciale fuge de asasinii familiei ei, duo‑ul de criminali prin vocație Crouch și Vandemar. Specialitatea ei, moștenită în familie, este să deschidă lucrurile încuiate, chiar și acolo unde pentru alții nu există nici o cale de trecere. Cu ultimele forțe, Door își deschide o ușă către cineva care să o ajute, aterizând în Londra reală chiar în fața lui Richard. Ignorând protestele și amenințările logodnicei, acesta o duce pe Door în apartamentul său, o ascunde de cei doi urmăritori periculoși care‑i aduc aminte de o vulpe și un lup și o ajută să se întoarcă în lumea ei.
Făcând acestea însă, Richard intră fără voie în universul de unde apăruse Door, Londra de Dedesubt. Odată „molipsit” de Lumea de Dedesubt, Richard devine aproape inexistent pentru concetățenii din Londra obișnuită. Interacțiunea cu ceilalți e aproape imposibilă, aceștia îi mai recunosc prezența doar forțați, fără să‑și aducă însă aminte de unde îl cunosc sau cum îl cheamă. Ca și cum el n‑ar fi existat niciodată în realitate. Foarte puțini dintre cei de Dedesubt mai pot avea o oarecare viață Deasupra, și chiar și atunci doar la marginea societății ca vagabonzi. Poate Gaiman încearcă aici să atragă atenția asupra indiferenței cu care societatea îi tratează pe cei din afara sistemului, cei fără casă sau fără serviciu, aproape ca și cum ar fi invizibili. Sau asupra vitezei cu care se desfășoară viața noastră într‑o metropolă, fără să ne lase suficient timp să privim puțin la lumea din jur, de dedesubt, de printre crăpături.
În speranța că Door îl poate ajuta să‑și recupereze viața de dinainte, Richard se hotărăște să coboare în lumea subterană pentru a o căuta. Primii pe care‑i întâlnește sunt Vorbitorii‑cu‑Șobolanii, care îi pun la dispoziție un ghid pentru drumul către Târg, un perimetru sacru destinat schimburilor între toți locuitorii de Dedesubt și în care violența e interzisă. Acolo Richard o regăsește pe Door și pe însoțitorul ei, marchizul de Carabas. Odată ce o aleg pe Hunter, o vânătoare renumită printre cei de Dedesubt, drept paznic, pornesc împreună într‑o călătorie lungă, periculoasă și întortocheată, semănând cu cea a personajelor din Vrăjitorul din Oz. Fiecare dintre cei patru tovarăși de drum are propriul lui scop: la fel ca Dorothy, Richard visează cu încăpățânare la întoarcerea la lumea familiară de Deasupra; Door vrea să descopere persoana responsabilă de asasinarea întregii ei familii și să le răzbune moartea; marchizul de Carabas să‑și plătească datoria față de tatăl lui Door și Hunter să vâneze marea Fiară a Londrei. Își pun speranțele în aceeași ființă, îngerul Islington, către care îi îndrumă jurnalul recuperat al seniorului Portico, tatăl lui Door. Însă drumul lor nu e pavat cu cărămizi galbene, ci îngropat în noroi, resturi, gunoaie, ape menajere.
Așa cum era de așteptat, Richard nu se adaptează prea repede la noul mediu în care e forțat să supraviețuiască. Se comportă neîndemânatic și pune întrebări nelalocul lor, ca un turist într‑o țară străină unde nu vorbește limba și nu cunoaște obiceiurile. Ceilalți îi permit să‑i însoțească mai mult din milă și recunoștință pentru că o salvase pe Door. Dar, ca orice alt erou de basm, la nevoie se dovedește la înălțimea situației și scapă nevătămat din încercări care au răpus nenumărate vieți înaintea lui. Cu cât înaintează în poveste, el devine mai încrezător și mai matur, deși planurile lui se dovedesc uneori periculoase chiar pentru viața sa.
Deși povestea nu se aventurează în afara Londrei, din poveștile vânătorești ale lui Hunter aflăm că multe alte orașe mari au o Lume de Dedesubt cu propriile lor bestii, modelate după specificul local: Regele‑Aligator new‑yorkez, Ursul berlinez, Tigrul Negru de sub Calcutta, Marea Nevăstuică din Bangkok. Titlul englez original, Neverwhere, compus din două cuvinte care neagă simultan apartenența la spațiul convențional (nowhere — nicăieri) și la timpul nostru liniar (never — niciodată) exprimă excelent regula de bază a acestei lumi fantastice. Lumea de Dedesubt se întinde nu numai în spațiul pe care a crescut Londra, dar și în timp înapoi până înainte de fondarea ei. Cărările ei duc în oricare dintre aceste locuri sau momente atâta timp cât știi ce ușă să deschizi sau în ce vagon de metrou să urci. Cuprinde locurile pe care majoritatea locuitorilor nu le frecventează, clădiri abandonate, acoperișuri, dar mai ales subterane, canale de scurgere, tunele de metrou și stații scoase din circuit, dar nu se sfiește să invadeze temporar și bastioane ale lumii moderne, ca magazinul Harrods, după ce valurile de clienți se retrag seara. Are o economie proprie bazată pe troc și pe îndatorarea cu favoruri. E o mitologie care se alimentează cu ceea ce oamenii au abandonat sau uitat de‑a lungul istoriei; se întreține singură ca zvonurile despre locul de organizare a Târgului care circulă din gură în gură fără ca cineva să știe de la cine a pornit știrea. Nici măcar moartea nu e neapărat definitivă ca în lumea noastră. Și odată intrat în ea, nu te mai poți întoarce în Londra Reală. Însă în ciuda diferențelor, și aici trebuie să fii atent în cine te încrezi, pentru că răul și trădarea pândesc de unde te aștepți mai puțin.
Pentru cineva care a mai citit romanele lui Gaiman, Londra de Nicăieri seamănă extraordinar cu America unde Zeii se plimbă neștiuți printre muritori. Față de amestecul cosmopolit din Zeii Americani, unde probabil fiecare colț al globului ar putea revendica măcar o figură mitologică, personajele de aici sunt mai greu de recunoscut, dar asta nu afectează deloc plăcerea lecturii și a aventurilor protagoniștilor. Poate cel mai bine vor savura această carte cei care cunosc Londra, amintindu‑și de locurile pe care le‑au vizitat și asociindu‑le cu viața lor secretă inventată de Gaiman. Pe de altă parte, iubitorii de pisici s‑ar putea să nu aprecieze prea mult anumite pasaje...
Post a Comment