Pământul e în majoritate o ruină în lumea romanului, o simplă umbră a gloriei distruse iremediabil de arme nucleare. Continentele au fost transformate în „Locuri fierbinți”, un eufemism pentru radiațiile reziduale, locuite doar de mutanți de origine atât animală cât și umană. Așa cum remarcă chiar unul dintre personaje, Era animalelor stranii a coborât din nou asupra noastră. La fel și epoca eroilor, a semizeilor
. Singurele locuri relativ ferite de efectele nocive ale radiațiilor au rămas insulele, unde civilizația se străduiește să supraviețuiască și să reconstruiască un nou sens existenței. O mână de ajutor vine și din partea unei specii extraterestre întâlnite de oameni după holocaustul celor Trei Zile, Veganii, care primesc imigranți umani pe planetele lor și aduc venituri substanțiale din turism Pământului muribund. Dar nu toți sunt convinși de intențiile bune ale Veganilor, iar sosirea lui Cort Myshtigo, dintr‑o familie influentă în societatea Vegană, cu scopul declarat de a face o călătorie în locurile antice și de a scrie o carte pe această temă, e punctul de plecare pentru intriga romanului.
Adevăratul personaj central al cărții este însă ghidul solicitat în mod expres de Myshtigo, Conrad Nomikos. În el se regăsesc multe dintre temele din mitologia greco-romană încorporate de autor în roman. Încă de la început iubita lui, Cassandra – un nume de asemenea ales pentru semnificația lui mitică –, îl alintă kallikanzaros, un fel de spiriduș grec, ca aluzie la fizicul lui departe de perfecțiune: ochi de culori diferite, un picior mai scurt, obrazul atacat de o ciupercă extraterestră. Moștenirea lui genetică ascunde însă și o capacitate unică: o mutație care îl face practic nemuritor.
Nu poți să trăiești secole la rând fără să‑și faci câțiva dușmani sau cel puțin cunoștințe incomode, iar din păcate pentru Conrad expediția îl aduce laolaltă cu mercenarul Hasan, un alt veteran de vârstă datorită unui tratament de întinerire. Fiind asociați într‑una din precedentele identități ale lui Conrad, rebelul Karaghiosis, Hasan insistă să‑l numească cu vechea lui poreclă, Karagee. De aici provine și titlul original sub care a fost publicată cartea: „...And call me Conrad”, o frază cu care se încheie mai toate confruntările sale verbale cu Hasan.
Mulți au văzut în Conrad o versiune a zeului-țap Pan, în special datorită unei scene în care Conrad cântă la nai pentru un public format din satiri – de fapt copii mutanți cu picioare copitate abandonați de părinții lor în „Locurile Fierbinți”. Călătoria lui seamănă și cu muncile lui Heracles: Conrad se luptă cu monștrii care amenință expediția lui și comunitățile umane; ca orice erou grec care se respectă, este vizitat de profeți care‑i prezic viitorul – deși în carte, ca o subliniere a vârstei niciodată precizate a protagonistului, avertizarea vine chiar din partea fiului său, Iason, fizic mai în vârstă decât propriul tată – și suferă pierderea tragică a iubitei sale Cassandra. Cu atitudinea lui tranșantă însă, înclinația către distrugere, evitând să accepte rolul de ghid pentru Myshtigo și complicațiile politice care decurg din această implicare, Conrad înclină mai mult spre tipul de anti‑erou, impresie înlesnită și de înfățișarea lui opusă idealului olimpian. Privind din perspectiva secolului 21, mie îmi amintește și de un membru al X‑Men, Wolverine: aceeași atitudine sigură pe sine, apărarea agresivă a propriilor convingeri, forța fizică și nu în ultimul rând mutația specifică care le asigură ambilor o viață dacă nu nelimitată, cel puțin semnificativ mai lungă decât a celorlalți.
Îmi amintea de o păpușă mecanică foarte complicată, dar cu mecanismul stricat – avea o grație rece și tendința să te lovească la țurloaie tocmai atunci când te așteptai mai puțin; și mai avea și-o grămadă de păr blond-castaniu, împletit într-o coafură ca un nod gordian, care mă chinuia, în timp ce mă munceam să i-l desfac în gând; [...]
Cum cartea e narată la persoana întâi din perspectiva lui Conrad, cititorul are ocazia să pătrundă nestingherit în mintea lui, să‑i cunoască motivațiile și părerile despre oamenii din jur. Sarcasmul cu care își caracterizează colegii de călătorie și foștii asociați contribuie la autenticitatea și personalitatea sa, dar și la umorul povestirii. E și acesta un merit al cărții, care nu se ia prea mult în serios în ciuda subiectului grav și ia o turnură optimistă în ciuda obstacolelor și incertitudinilor. Înclinația lui Roger Zelazny pentru mitologie se face simțită din plin în acest prim roman și este bine integrată în viitorul alternativ, la fel ca și în următoarele sale romane. Nemuritorul este o lectură plăcută și amuzantă, cu scene de acțiune și cu ritm bun, care captivează până la finalul greu de anticipat, deși un pic slab față de restul romanului. Dacă ar fi să numesc o asemănare cu Dune, răspunsul e simplu: ambele romane au trecut cu ușurință testul timpului și sunt la fel de interesante la o jumătate de secol de la apariție.
Update: Blogul Cititor SF anunță că romanul va fi republicat în curând de editura Nemira. Citiți-l, merită!
Post a Comment