Alastair Reynolds - Redemption Ark

La sfârșitul primului roman al seriei, Nostalgia Infinitului rămâne eșuată în sistemul Delta Pavonis, obligându‑le pe Ana Khouri și Ilya Volyova să se integreze sub nume false în societatea din ce în ce mai totalitară a coloniei Resurgam. Decenii mai târziu, amenințarea Inhibitorilor ia forme concrete la scară uriașă, astfel încât cele două aliate de circumstanță încep să facă planuri pe de o parte pentru evacuarea planetei, pe de alta de atac împotriva Inhibitorilor cu misterioasele arme de la bordul navei. Înapoi în sistemul planetei Yellowstone, balanța puterii dintr‑un război lung de decenii înclină în final spre o victorie a Conjoinerilor asupra Demarchiștilor; însă Conjoinerii își îndreaptă deja atenția spre alte probleme mai grave, după ce una din expedițiile lor interstelare s‑a întors infestată de Inhibitori. Iar una din priorități este recuperarea armelor de mare calibru care se află de secole la bordul Nostalgiei Infinitului...

Redemption Ark, partea a doua din trilogie, introduce un mare număr de noi personaje și completează multe detalii în universul Revelation Space. Întâlnim pentru prima oară amenințarea Inhibitorilor, doar sugerată în primul roman, care se dovedesc destul de similari cu replicatorii din seria StarGate, și începem să întrezărim motivele lor originale. Deși Khouri și Volyova rămân personaje semnificative, prezența lor e ștearsă și oarecum mecanică, nu mai avem parte de dezvăluiri noi despre ele. Romanul se concentrează pe societatea Conjoiner și câțiva indivizi semnificativi care duc greul acțiunii și deciziilor. Conjoinerii sunt oameni care și‑au augmentat capacitatea intelectuală prin nanotehnologie, în același timp folosindu‑se de tehnologie pentru a obține o comuniune a gândurilor, un fel de minte-stup. Chiar și așa, unii Conjoineri sunt mai „egali” decât ceilalți, pentru că necesitățile războiului au dus la formarea de foruri de conducere din ce în ce mai secrete: Consiliul Închis, în spatele căruia se ascunde Sanctuarul Interior, și în final Consiliul Nocturn, atât de secret că singurul său agent dovedit, Skade, nu cunoaște nici un alt membru al său.

O temă recurentă în roman e acea „redemption” din titlu, răscumpărarea greșelilor. Apare cel mai clar exprimată la misteriosul personaj H, care a preluat cele mai subtile frâie ale puterii din Chasm City de la Madmoiselle; e motivația principală pentru care îl ajută pe Clavain în misiunea lui de a recupera armele înaintea celorlalți Conjoineri. Dar și Căpitanul Nostalgiei Infinitului o caută cu disperarea lui aproape inumană; la fel și Lyle Merrick, care se ascunde de organele polițienești pretinzând că e un software de inteligență redusă la bordul navei lui Antoinette Bax; și criminalul Scorpio pare să‑și dorească asta la un anume nivel.

“I do not see why my present self should be locked into patterns of behaviour merely because of something my much younger self did. I doubt that there is a single atom of my body shared by both of us, after all, and very few memories.”
“A criminal past doesn’t give you a unique moral perspective.”
“No, it doesn’t. But there is such a thing as free will. There is no need for us to be puppets of our past.” [H.]

În general, romanul mi‑a lăsat o impresie greu de definit. Are suficiente aspecte bune ca să păstreze interesul cititorului pasionat de science-fiction: inginerie la scara unui sistem planetar din partea Inhibitorilor, care cel mai probabil intenționează să distrugă complet planeta Resurgam; explorarea limitelor fizicii cuantice în experimentele Conjoiner de superpoziție cuantică a minților umane și de anulare a masei inerțiale, ba chiar și o tentativă – eșuată – de a sparge bariera luminii; lupte realiste în spațiu la viteze relativiste. Unele personaje sunt demne de atenție, realizate cu adâncime și umanitate, în special Nevil Clavain; între relația lui de iubire cu Galiana și sentimentele paterne față de Felka, între datoria față de familia lui Conjoiner și cea față de omenire în general, între reflecțiile din prezent și amintirile vechi de sute de ani ni se formează o imagine complexă a sa.

Once you’ve touched someone else’s mind, walked through their dreams, seen the world through their eyes, felt the world through their skin… well… there never seemed to be any real need to go back to the old way. [Clavain]

Alte elemente ale cărții în schimb nu sunt atât de reușite. Față de focalizarea puternică a primului roman pe trioul Sylveste-Volyova-Khouri, de atmosfera tensionată, conspirativă, aici povestea se ramifică în diverse direcții care mie cel puțin mi se par inutile sau neverosimile. Introducerea lui Antoinette Bax și a hyper‑porcului Scorpio ar putea fi doar elemente de fundal care să creioneze mai bine societatea de pe Yellowstone, dar personajele se încăpățânează să ia parte la toată acțiunea de‑a lungul romanului, deși ar fi putut fi înlocuite cu ușurință de alți figuranți. Ba mai mult, autorul insistă pe asemenea detalii în detrimentul unor scene vitale în economia acțiunii, cum ar fi capturarea unui lighthugger, o operațiune considerată aproape imposibilă. Finalul de asemenea evită în mod curios punctul culminant și ne trezim pe neașteptate într‑un epilog care pregătește partea a treia.