M. John Harrison - Viriconium

„Viriconium” nu e ca alte povestiri fantasy pe care le‑am citit. Conține un amestec complex de motive SF și fantasy: în timp ce alte romane fantasy se plasează într‑un timp și loc incert relativ la lumea noastră sau într‑un trecut originar, „Viriconium” ne conduce într‑un decor tehno‑apocaliptic, în viitorul îndepărtat al Pământului. Zece mari civilizații, Culturile După-amiezei, s‑au perindat și au lăsat amprenta pe acest Pământ îmbătrânit și printre stele. După căderea lor, moștenirea și‑a pierdut înțelesul pentru oamenii Amurgului; clădiri, arme energetice, roboți, armuri-exoschelet, nave sunt folosite în războaiele prezentului, dar nimeni nu mai știe cum funcționează și cu atât mai puțin cum să construiască unele noi. Măreția și puterea timpurilor trecute au apus de mai bine de un mileniu, dar consecințele aroganței lor se resimt încă în lumea secată, pustiită, în deșerturile otrăvite care acoperă mari suprafețe ale continentului.

Personajele se încadrează la prima vedere bine în tipicul fantasy, începând cu războinicul sau cavalerul în persoana lui tegeus-Cromis aparținând ordinului Methven. Piticul Tomb amintește de gnomi cu statura îndesată, securea energetică mai mare decât el și pasiunea pentru fierărit și săpat în căutarea comorilor tehnologice pierdute ale erelor trecute. Oamenii Renăscuți par o versiune decăzută a elfilor, cântând și dansând extatic la readucerea lor pe lume, pentru a se cufunda mai târziu în nebunie, confuzie și vise ale trecutului dispărut. Cellur, Îmblânzitorul Păsărilor, corespunde înțeleptului sau magului cu o viață atât de lungă că însuși nu‑și amintește decât ultimele secole; până și mașinile care‑i păstrează amintirile mai vechi au început să aibă goluri de memorie. Armata de vulturi pe care o comandă și prin ochii cărora urmărește regatul e de fapt formată din păsări cibernetice, aproape inteligente și conștiente de sine. Autorul însă nu se mulțumește cu tipurile generale și evită să‑și prezinte personajele în contrastul facil Bine împotriva Răului. Chiar și cei care amenință ordinea lumii și trebuie înfrânți ajung la rândul lor victime ale propriilor acțiuni. Un alt motiv fantasy e sabia magică, aici prezentată drept Sabia Fără Nume ca o ușoară ironie la adresa altor arme celebre ca Excalibur și Narsil. Și turnul este des întâlnit, în primul rând în arhitectura Orașului Pastel, vopsite în albastru-pal sau fuchsia sau gri-porumbel și străbătute de desene ciudate și complexe, dar și de‑a lungul poveștii, ca locuințe pentru lord Cromis și Cellur, ruine pe marginea drumurilor sau păstrătoare ale vechilor mistere ale După‑Amiezii.

Cartea e formată de fapt dintr‑o serie de romane și povestiri scurte centrate în jurul orașului Viriconium. În primul roman al seriei, „Orașul Pastel”, liniștea lumii e amenințată de barbarii de la Nord, învinși cu ani în urmă de fostul rege Methven, care scot la lumină din tenebrele trecutului luptători de metal capabili să anihileze întreaga omenire, temuții geteit chemosit. tegeus-Cromis, poetul-luptător, organizează un grup de luptători din vechii lui tovarăși de arme pentru a apăra regatul reginei adolescente Jane.

Optzeci de ani mai târziu, în „Furtuna de aripi”, oamenii din Viriconium se confruntă dinspre Nord cu o rasă de extratereștrii insectoizi care încearcă să transforme Pământul după necesitățile lor, dar și cu credința subversivă a Semnului Lăcustei între zidurile orașului. Se reface grupul care luptase împotriva barbarilor, cu asasinul Galen Hornwrack în locul lui tegeus-Cromis decedat și însoțiți de Omul Renăscut Alstath Fulthor. Sunt călăuziți de fantoma pilotului Benedict Paucemanly, care dispăruse în urmă cu 100 de ani în timpul zborului spre Lună.

Al treilea roman „În Viriconium” se întoarce spre viața interioară a Orașului Pastel, la cartierele artiștilor, amintind de Parisul secolului trecut. Deși războiul cu insectele rămăsese mult în trecut, aproape diluat în legendă, unele personaje revin ca și cum nimic nu s‑ar fi întâmplat, ca Grăsana Etteilla, ghicitoarea în cărți de tarot. Pictorul Ashlyme construiește un plan de a o răpi pe și mai faimoasa Audsley King, care se încăpățânează să rămână în Orașul de Jos în ciuda bolii ei. În plan se amestecă și un nou pitic, supranumit Marele Cairo, care conduce o poliție falsă, paralelă. Elementele fantastice sunt la un nivel minim aici, dar totuși evenimente și simboluri din romanele anterioare apar la fiecare pas. O frază de aici atribuită lui Audsley King reflectă poate cel mai bine substanța cărții: Viriconium este toate orașele care au existat vreodată.

Urmează o serie de povestiri scurte, în care timpul, oamenii și simbolurile de mai înainte se amestecă în moduri complicate și uneori absurde. Ca și cum ai urmări o piesă de teatru în care personajele și autorul uită scenariul și încearcă să refacă acțiunea din amintirile lor fragmentare. Sau ca niște suflete reîncarnate chinuite de bucăți disparate din viețile lor anterioare.

În „Lamia și lord Cromis” reapare prințul tegeus-Cromis, intrând în orașul nordic Duirinish, ca o reluare a unei scene din primul roman. Însă de data aceasta el sosește ca să vâneze o fiară din mlaștini, pentru a‑și îndeplini destinul moștenit de la strămoșii săi, însoțit de piticul Morgante și de Dissolution Kahn.

În „Cavalerii din Viriconium”, luptătorul de stradă Ignace Retz, urmărit de bandele orașului după ce o atacase pe regina Mammy Vooley, se refugiază în casa unui bătrân cu pielea subțire întinsă peste oase ca o hîrtie ceruită peste o lampă. Într‑o tapiserie pe perete vede scene pe cere cititorul le recunoaște din primele două romane, cu propria‑i față în locul lui tegeus-Cromis și Galen Hornwrack, iar bătrânul dă o explicație „filozofică” imaginilor, care s‑ar putea aplica întregii cărți: Istoria repetă fără încetare orașul acesta și câteva întîmplări înspăimîntătoare – nu strict, dar într‑un chip umbrit, nesigur, de parcă n‑ar înțelege nimic, dar ar vrea să afle.

În „Capul norocos”, poetul Ardwiclk Crome e tulburat de visele în care mânuiește o armă înspăimântătoare. O femeie cu mască de insectă îi promite că va scăpa de ele dacă o ucide pe regina Mammy Vooley.

„Ciudatele mari păcate” revine în lumea artistică a orașului prin povestea unui mâncător de păcate. Veghind o fetiță moartă, el amintește de viața unchiului Prinsep, îndrăgostit fără speranță în Viriconium de dansatoarea Vera Ghillera.

În „Stăpânii dezordinii” lordul Chrome inspectează fortificațiile la o fermă de la marginea regatului, în apropiere de care își stabiliseră taberele dușmani nenumiți.

„Dansatoarea din Dans” redă fragmente din viața dansatoarei Vera Ghillera, relația ei cu asasinul Egon Rhys și cu piticul-acrobat cu multe nume, printre care și Morgante.

Ultima povestire, „Călătoria unui tînăr spre Viriconium”, schimbă complet perspectiva de până acum. Acțiunea revine pe Pământul nostru obișnuit, Viriconium rămânând un fel de lume paralelă care trece scrîșnind pe lîngă noi, visată și urmărită în diverse feluri de personaje. Astfel se aruncă o umbră de incertitudine asupra tuturor poveștilor precedente, explicând Orașul ca un ideal al contemporanilor, o lume vie în care aceștia încearcă să evadeze din realitatea de zi cu zi. Cum prefața cărții e semnată de Neil Gaiman, nu m‑ar mira ca imaginea Orașului Pastel, cu separarea lui între Orașul de Sus și cel de Jos, să fi fost inspirația pentru „Nicăieri”.

Viriconium nu e o carte ușor de citit; fiecare frază e complexă, dar simți că nu o poți sări, pentru că ai pierde indicii importante. Atmosfera e întunecată, dezolantă și violentă, încărcată și barocă, reflectând și susținând perfect melancolia nesfârșită, greutatea trecutului de neînțeles. Aduce și a roman cavaleresc medieval, cu descrieri lirice ale personajelor repetându‑se la intervale mari – tegeus-Cromis, care se închipuia mai priceput ca poet decît ca luptător cu sabia sau Tînăra Regină Methvet Nian – ca refrenul unei cânt. Fiecare parte poate fi citită și separat, dar cu personajele ei care trăiesc peste limitele povestirilor poate fi mai bine înțeleasă ca întreg. Cu farmecul ei aparte, e genul de univers literar în care trebuie să revii pentru a descoperi la fiecare nouă lectură noi semnificații și conexiuni ascunse.