Greg Bear - Eon

La începuturile secolului XXI, pe fundalul unui Război Rece prelungit, într‑un moment de echilibru fragil după conflagrația numită Mica Moarte, în sistemul solar apare un vizitator neașteptat, o navă gigantică care se stabilește într‑o orbită largă în jurul Pământului. Într‑o reluare a cursei către Lună, americanii și sovieticii se întrec pentru a ajunge primii la obiectul misterios, a cărui formă este surprinzător de similară cu asteroidul Juno. Botezat Bolovanul de americani, Cartoful de sovietici, Balena de chinezi, asteroidul compartimentat în șapte camere uriașe și evident locuit cândva în trecut reaprinde conflictele și suspiciunea dintre Est și Vest: americanii sosiți primii sunt la conducerea echipelor științifice și militare care explorează interiorul, rușii protestează împotriva rolului lor marginal și acuză – pe bună dreptate – că li se ascund informații vitale. În curând tensiunile culminează într‑o încercare a rușilor de a ocupa prin forță Cartoful, în timp ce pe Pământ armele nucleare dezlănțuie Moartea.

Comparat de multe ori cu Rendezvous cu Rama, Eon are destul de puține în comun în afară de premisa originală. Spre deosebire de Clarke, Greg Bear dezvoltă ideea navei sosite din adâncurile spațiului într‑o direcție diferită, implicând universuri alternative, paradoxuri temporale și manipularea continuum‑ului spațiu‑timp la o scară greu de imaginat. Pentru că a șaptea cavitate nu e doar un hangar imens, ci punctul de ancorare al unui întreg univers artificial cilindric, Calea, întreținut de mașinăriile din a șasea cavitate. Clarke se mulțumea să pună în fața cititorilor misterul originii și misiunii lui Rama; Bear dezvăluie în roman mult mai multe, de la cum a apărut societatea avansată care locuia în Thistledown la construcția navei-asteroid, misiunea ei și motivul pentru care stoner‑ii au părăsit‑o, avansând de‑a lungul Căii, la adevărata funcție a universului‑conductă.

What you're saying is, the gods themselves would have war… Olmy agreed. Interesting how the crude myths of our youth come back as eternal truths, no?

Ca o altă asemănare cu Arthur C. Clarke, romanul suferă de multe din neajunsurile literare ale SF‑ului clasic – deși publicat în anii ‘80 e destul de recent. Ritmul povestirii e destul de dezechilibrat; petrecem o mare parte din roman urmărind manevrele rușilor în încercarea de a cuceri cavitățile interioare una câte una, în schimb finalul accelerează puternic și după epilog rămâi cu senzația distinctă că mai sunt multe detalii de acoperit. Ce‑i drept, Bear a publicat și o continuare care acoperă întrebările rămase în suspensie și încheie ciclul destul de satisfăcător; poate pentru că am citit Eternitate mult înaintea acestei prime părți nu am considerat‑o pe aceasta atât de reușită. Personajele sunt șterse și greu de deosebit din mulțimea de nume și titulaturi cu care ne bombardează autorul; cu atât mai greu de reținut cu cât majoritatea sunt prezentate cu numele de familie, care nu indică decât dacă avem de a face cu un occidental sau un sovietic, nu și dacă e un bărbat sau o femeie. Situația devine și mai complicată odată ce acțiunea se mută în Hexamon, societatea stoner‑ilor, unde numele nu mai sunt prin nimic familiare și nici înfățișarea lor radical diferită. Singura persoană cu o caracterizare puternică e tânărul geniu Patricia Luisa Vasquez, care se luptă cu durerea copleșitoare a pierderii familiei și logodnicului pe Pământul consumat de Moarte, în timp ce mintea ei atacă furibund principiile care stau la baza Căii.

In the name of Star, furnace of our being, forge of our substance, greatest of all fires, Star give us light, give us even in darkness the gift of right creation.

În ciuda acestor defecte, Eon e un roman reușit de hard science‑fiction care oferă mai mult decât speculații asupra unei fizici poate imposibile în realitate. Cred că cea mai originală idee este felul în care noii oameni din Hexamon se reproduc: abandonând limitările formei umane, copiii sunt zămisliți în Băncile de Memorie ale orașului din personalitățile părinților – nu neapărat limitați la doi – educați și testați acolo până la maturitate, când își pot alege singuri rolul în societate și corpul preferat. Destul de similar cu un alt roman al lui Clarke, Orașul și stelele, doar că acolo noii născuți erau doar reîncarnări ale foștilor locuitori, pe când aici fiecare copil e unic, punând bazele unei moșteniri nu pe linie genetică, ci mentală și de personalitate. Pasajele prezentând Moartea sunt emoționante și tensionate de imensa pierdere pe care o resimt toți cei adăpostiți pe Thistledown, indiferent de originea lor – inclusiv cei din Hexamon, deși pentru ei evenimentul e istorie de mult trecută. În ciuda tehnologiilor avansate și modificărilor radicale de fizic și comportament, Hexamonul rămâne uman, între naștere și moarte, cu conflicte și facțiuni, iubire și compasiune, ba chiar și o nouă religie și ritualuri care din păcate n‑au fost explorate suficient în carte. Poate cel mai puternic mesaj al romanului este persistența unui element uman, o empatie care ne unește peste secole și bariere de limbă și care ne poartă mai departe în ciuda greșelilor trecutului.