Supravegherea completă a activităților fiecărui om de pe planetă e o temă favorită a teoriilor conspirației, fie că e pusă pe seama Guvernului, a unor organizații obscure sau chiar a extratereștrilor dintre noi. În acest roman, autorul perfecționează ideea, punând această imensă cantitate de informații în mâinile unei organizații secrete, desprinsă din structura de contrainformații americană, dar acum independentă de ea. Utilizând un cod informatic extrem de avansat, datele sunt prelucrate pentru a intercepta orice posibile amenințări la adresa păcii, pentru ca agenții de teren să intervină punctual, prevenind violența și actele de terorism. Idealul unei organizații antiteroriste! Eficiența Echelon‑ului se apropie de perfecțiune, ca dovadă istoria de un secol (aproape!) lipsită de războaie și conflicte majore.
Numai că Echelon nu se limitează să elimine potențiali teroriști. Analiza fluxului colosal de informații scoate în evidență și tehnologii care ar putea fi transformate în arme redutabile, iar organizația, fidelă rolului său de a proteja omenirea, intervine pentru a împiedica răspândirea lor pe piața liberă. Nu le distruge, în schimb asimilează noile tehnologii în rețeaua ei tot mai complexă, dezvoltându‑le și combinându‑le în propriile laboratoare pentru a‑și crește puterea și a‑și „îmbunătăți” proprii agenți. Cel mai pregnant exemplu e chiar personajul principal, agentul de teren Ryan Laing, în același timp spion și asasin. După un accident de alpinism, organizația îl readuce la viață cu un roi experimental de nanoroboți integrat în organismul lui. Aceștia îi îmbunătățesc reacțiile fizice, vindecă practic orice rană și îi extind capacitățile senzoriale asupra sistemelor electronice din jur. Un soldat perfect, deoarece operarea naniților este legată de prezența Echelon și de un alt agent din spatele noianului de date, Sarah Peters.
Inevitabil, tema amintește de Big-Brother‑ul atoatevăzător din „1984”, deși Echelon nu se străduiește să rescrie trecutul, ci să modeleze prezentul și viitorul Pământului după propriile principii. Iar cartea nu discută decât marginal despre cei supravegheați, concentrându‑se în schimb pe „inițiați” care fie lucrează în interiorul rețelei, fie îi cunosc capacitățile și încearcă s‑o domine sau să se sustragă influenței ei.
Atâta putere concentrată într‑un singur loc atrage inevitabil un grad comparabil de corupție. Lupta pentru controlul rețelei iese la suprafață odată cu încercarea de asasinare a Sarei, din care scapă la limită cu ajutorul actualului conducător al Echelon, Christopher Turing. În curând, acesta este făcut prizonier de către șeful securității, Jason Sachs, și acuzat în fața tuturor agenților că organiza un complot pentru a deturna organizația în scopuri proprii. Turing reușește însă înainte de a fi capturat să ascundă cheia care controlează software‑ul complex al Echelon, paralizând rețeaua și împiedicând pe oricine altcineva să‑i folosească puterea de calcul. De aceea Sachs îl însărcinează pe Ryan să găsească sau să reconstituie cheia, în timp ce el continuă să‑l tortureze pe Turing pentru a smulge informația de la el. În ciuda dovezilor, Ryan nu are încredere în complotul prezentat de Sachs și bănuiește alte interese, poate din instinctul format de spion, poate din cauza legăturii afective cu Turing, care îl luase în custodie la moartea părinților.
În timp ce Ryan, asistat de Sarah, străbate lumea reală și virtuală în căutarea indiciilor despre cheia misterioasă care crease Echelon‑ul, lumea pacifistă din jurul lor se destramă în violențe de stradă și interstatale, lipsită de influența din umbră al agenției secrete. În treacăt, romanul aduce în discuție ideea că omenirea trebuie lăsată să‑și rezolve singură problemele, să nu fie strunită și forțață într‑o stare de pace artificială, care salvează vieți și aduce stabilitate economică, dar în același timp înăbușă evoluția naturală, dezvoltarea științifică și culturală, pentru care e nevoie de conflicte și schimb de idei de multe ori divergente. Un concept familiar fanilor lui Frank Herbert, în special din „Împăratul-Zeu al Dunei”, sau ai lui Asimov („Sfârșitul Eternității”).
În final însă, romanul rămâne în primul rând un thriller sci‑fi, cu acțiune rapidă și răsturnări bruște de situație, scene greu de redat în scris și mai potrivite pentru un film și inevitabila idilă între protagoniști. Dinamica personajelor e interesantă, și autorul nu le abandonează în stadiul de entități liniare și fără personalitate. Elementele futuristice ale tehnologiei se încadrează bine în cursul acțiunii și sunt plauzibile având în vedere direcțiile tehnologice actuale, deși poate nu vor trece neapărat o sută de ani până să devină realitate. Pe scurt, un roman mediu spre bun, nici pe departe o capodoperă a genului, dar în orice caz o lectură ușoară și antrenantă.
Post a Comment