Romanul este de fapt a doua parte a unei trilogii care începe cu 40 de semne de ploaie. Acțiunea continuă aproape fără întrerupere, dar accentul se schimbă față de prima parte. Autorul se concentrează mult mai mult pe viața lui Frank Vanderwal, cercetător „împrumutat” din însorita Californie pentru un an Fundația Națională de Știință. Deși contractul lui expiră la începutul acestei părți, el alege să rămână la Washington, pentru a continua lupta de alertare a opiniei publice asupra efectelor încălzirii globale și a găsi soluții pentru combaterea efectelor. A, și să nu uităm de căutarea unei femei misterioase de care se simțise atras de la prima întâlnire într‑un lift blocat undeva la începutul primului volum.
După inundațiile care au devastat orașul în încheierea romanului precedent, un prim semn al schimbărilor climatice ce mai urmau, căutarea unei locuințe a devenit o luptă fără speranță. Iar Frank găsește o soluție nonconformistă, inspirată de formația lui de antropolog. Devine un semi‑nomad ca strămoșii noștri preistorici: își construiește o căsuță în copac în parcul Rock Creek, mănâncă la restaurante, face duș la sala de sport. Nu povestește nici unui prieten sau coleg de serviciu de aranjamentul lui, dar leagă amiciții cu vagabonzii care se adăpostesc de asemenea în parc și cu aruncătorii de disc, experiență pe care o aseamănă cu plăcerea vânătorii pentru omul primitiv. Animalele evadate de la Zoo în timpul inundației și refugiate în parc devin și ele obiect de studiu și fascinație, în special rudele noastre cele mai apropiate, grupurile de babuini cu obiceiurile lor sociale.
Iarna neobișnuit de dură îi dă însă peste cap această improvizație. Prezicerile unor modele climatice devin realitate în roman. Conform acestora, încălzirea globală poate avea efecte paradoxale în anumite zone. Topirea grețarilor din Groenlanda varsă în Atlanticul de Nord cantități mari de apă dulce, scăzând astfel densitatea apei marine și oprind curentul Golfului. Astfel, căldura transportată de acesta dinspre Ecuator nu mai ajunge în nordul Europei și Americii, rezultatul fiind o iarnă cumplit de geroasă, cu 50 de grade (Fahrenheit) sub zero (aproximativ ‑45° C). Iarna friguroasă și cu multă zăpadă pe care am lăsat‑o în urmă de curând e încă blândă în comparație. În orice caz, citind cartea chiar în acea perioadă, nu m‑am putut abține să nu mă întreb dacă schimbarea nu a început deja și pentru noi.
Nu e greu de imaginat că asemenea condiții extreme ar da peste cap organizarea unui întreg oraș, și Robinson prezintă problemele cu lux de detalii, de la întreruperea alimentării cu apă și electricitate la dramele individuale ale locatarilor de nevoie ai parcului, lipsiți de protecție adecvată împotriva gerului. Aici personajul Frank are avantajul de a privi problema din ambele perspective, atât de jos în sus, de la nivelul oamenilor afectați de catastrofă, implicându‑se în acțiunile de ajutorare, cât și de la nivel global, din cadrul organizației FNS care se luptă să‑i diminueze efectele. Văzută de aici, iarna e o șansă de a atrage atenția asupra cauzei lor, de a obține sprijin împotriva numeroaselor interese și organizații care neagă problema sau o tergiversează prin birocrație. Soluțiile propuse în roman sunt de multe ori la o scară gigantică, planetară, în ton cu dimensiunea problemei. Lupta politică își are și ea locul inevitabil în strategia lor, susținând la început voalat un candidat democrat care și‑a făcut din responsabilitatea climatică punctul central al campaniei sale pentru Președinție.
Deși acțiunea e plauzibilă, scrisul bine documentat și gândit în detaliu, eu am simțit că ceva lipsește. Aș zice că e vorba de un anume grad de implicare emoțională a personajelor și autorului, aproape inexistent. Nici în alte romane Robinson nu excelează la capitolul ăsta, dar aici consider că era mai necesar decât în alte cazuri. Pentru că autorul nu mai zugrăvește un ideal îndepărtat al răspândirii umane în Univers, ci încearcă să convingă cititorul de o problemă reală și urgentă a lumii în care trăim. Argumentul pur științific are șanse slabe de a avea un impact puternic, mai ales pentru un subiect atât de complex ca încălzirea globală unde fiecare nou model duce la un nou rezultat și inevitabil la confuzie pentru publicul larg. E nevoie mai degrabă de un argument emoțional puternic, pe care eu nu l‑am perceput citind cartea. Și exclusivitatea acordată lui Frank dăunează impresiei generale a romanului, pentru că îi reduce dinamismul și senzația de nou, în special după ce treci de prima sută de pagini. Evenimentele prin care trece nu sunt suficient de convingătoare pentru a susține un roman de peste 500 de pagini. Până la urmă cititorul își va aminti mai puțin de informațiile științifice și ideile sociale cât de o carte care ar fi putut fi mai scurtă și mai captivantă.
Post a Comment