Isaac Asimov – Sfârșitul Eternității

Dacă Asimov e cunoscut în principal pentru ciclurile monumentale Roboții și Fundația, eu consider una din povestirile lui mai rar menționate drept cea mai bună realizare a sa, prefațând în același timp celelalte romane într‑un mod original. Poate tocmai această originalitate, ieșirea din tiparele cu care cititorii s‑au obișnuit la Asimov, a contribuit atât la relativa obscuritate cât și la calitatea ei.

La prima vedere, „Sfârșitul Eternității” e un viitor alternativ complet independent și poate fi parcursă fără nici o cunoștință despre celelalte opere ale lui Asimov. Mai ambițioasă decât Fundația, Eternitatea se aventurează mult mai departe în viitorul posibil al omenirii, pe sute de mii și milioane de ani. Dar acest viitor e fundamental diferit de majoritatea viziunilor oferite de autorii SF: în loc să părăsească Pământul pentru a cuceri stelele, oamenii trăiesc în continuare pe planeta originală. Diversele societăți și culturi care în alte romane se dezvoltă în spaţiul extraterestru, aici se înșiruie în viitor, secol după secol. Singura conexiune dintre ele: Eternitatea, o organizație aproape exclusiv masculină care se folosește de călătoria în timp pentru a ține acest întreg eșafodaj temporal într‑un echilibru instabil.

Concepția despre natura timpului e de asemenea deosebită și cât se poate de potrivită ideii romanului: în loc de ramificarea incontrolabilă în nenumărate universuri alternative, cum presupune mecanica cuantică că ar fi urmarea unei modificări temporale, timpul Eternității e flexibil și docil ca o coardă de vioară care vibrează după cum îi comandă maestrul. Sau ca un copac a cărui creștere viitoare e controlată tăindu‑i din timp anumite ramuri, înainte ca acestea să strice armonia generală a coroanei. Iar acesta este și scopul Eternității: să asigure supraviețuirea și bunăstarea majorității oamenilor, eliminând deviațiile nedorite ca de exemplu un număr crescut de consumatori de droguri. Totuși, binele multora nu vine fără un preț: ca efect secundar, modificările elimină și dezvoltări științifice și culturale excepționale, ca să nu mai vorbim de miliardele de ființe umane ale căror vieți se schimbă sau chiar dispar, ca și cum n‑ar fi existat niciodată. Această continuă intervenţie preventivă este principalul motiv pentru care oamenii au rămas după atâtea milenii pe Pământ și societățile de‑a lungul liniei temporale se pot înțelege cu ușurință în ciuda diferenţelor inevitabile.

Personajul principal este Tehnicianul de vârf Andrew Harlan, una dintre activitățile de bază ale Eternilor, alături de Sociologi, Calculatori, Statisticieni. Tehnicienii sunt agenții de teren, cei care călătoresc efectiv în timpul normal pentru a efectua Schimbările de Realitate, în timp ce ceilalți contribuie la identificarea problemelor de rectificat și la calcularea celei mai bune acțiuni, a Schimbării Minime Necesare care să asigure Răspunsul Maxim Dorit. Din acest punct de vedere, organizația se apropie simțitor de A Doua Fundație și de conceptul psihoistoriei, care se bazează și ea pe tehnici matematice pentru a realiza o predicție probabilistică a viitorului. Însă Eternitatea are în plus posibilitatea de a‑și verifica rezultatele aproape imediat.

Lui Harlan îi dă replica un misterios personaj feminin din afara Eternității, Noÿs Lambent, pe care tehnicianul o întâlnește în cursul unei misiuni. Deși se așteaptă de la tehnicieni să fie cât mai detașați și reci – de înțeles atunci când rutina zilei tale de lucru include schimbări de precizie chirurgicală care afectează secole de timp și milioane de oameni – Harlan se îndrăgostește de Noÿs și încearcă să o salveze de următoarea modificare care vizează secolul ei, în urma căreia persoana ei ar dispărea. O simplă notă de subsol în arhivele Eternității, dar o pierdere de neacceptat pentru Harlan, care o aduce pe Noÿs în Eternitate, unde timpul curge altfel, neafectat de schimbările din lumea obișnuită. Împreună vor dezvălui efectele nocive ale apariției Eternității și îi vor anula existența în finalul romanului, lăsând omenirea liberă să descopere și să umple Galaxia. Se face aluzie astfel la amplele cicluri ale Roboților și Fundației, istorii care nu ar fi fost posibile fără eliberarea omenirii din fundătura evoluționară în care o închisese Eternitatea.

Relația dintre Harlan și Noÿs e un alt exemplu de particularitate a romanului în opera lui Asimov, căci din câte țin minte el nu obișnuiește să pună o poveste de dragoste în centrul romanelor sale. Un romantic ar putea trage concluzia că povestea ilustează puterea iubirii de a schimba radical lumea din jurul ei, în timp ce un cinic ar explica situaţia drept un calcul rece și precis al semenilor lui Noÿs, o formă mai subtilă și mai eficientă de Schimbare Minimă Necesară pentru a destabiliza edificiul Eternităţii: Noÿs a fost pur și simplu aleasă pentru compatibilitatea cu Harlan și introdusă la momentul potrivit pentru a capta atenţia lui.

În final se dovedește că Eternitatea asigură comfortul oamenilor cu prețul evoluției și expansiunii. E încă un fel de a spune că a urmări la extrem „normalitatea” și uniformitatea duce la mediocritate și la stagnare, un nou argument pro-democrație și alegere liberă și contra comunismului sau oricărui alt sistem care se erijează într‑o autoritate absolută care decide ce e bine sau rău fără controlul oamenilor conduși. În lipsa descoperirilor științifice înăbușite de intervenția continuă a agenților Eternității, omenirea va rata șansa de a coloniza Galaxia și alte specii inteligente îi vor lua locul în timp, condamnând‑o la decădere și dispariție.