Larry Niven - Protector

Ca și Rendezvous cu Rama, romanul lui Larry Niven pornește de la o primă întâlnire dintre umanitate și o specie extraterestră. În afară de această asemănare – și de nivelul relativ similar de dezvoltare al omenirii la momentul respectiv, adică o civilizație extinsă la nivelul întregului sistem solar cu zboruri interplanetare regulate – detaliile sunt complet diferite: în loc de giganticul Rama suntem vizitați de o navă mică, un statoreactor Bussard care ar fi la îndemâna chiar și a tehnologiei actuale. Ocupantul ei nu este nici pe departe atât de diferit pe cum sugerează Clarke că ar trebui să fie ramanii, ba din contră, e o rudă îndepărtată, un Protector Pak sosind dinspre planeta natală a acestora – și a oamenilor! Primul contact e mai mult o chestiune de noroc, vizitatorul fiind interceptat de către centuranul Jack Brennan, aflat în căutare de relicve ale fostelor misiuni spațiale undeva în apropierea orbitei lui Uranus.

Ca și cu alte ocazii, Larry Niven se străduiește să creeze specii unice, ieșind din tiparele clasice ale SF‑ului de la începutul anilor 70. Evident, originea extraterestră a omenirii nu e una din ideile cele mai originale, figurând în nenumărate teorii ale conspirației legate de OZN‑uri, dar Niven nu se limitează doar la atât. Ideea Protectorilor, practic un al treilea stadiu în dezvoltarea umană după copilăria asexuată și maturitatea dedicată reproducerii, se leagă de studiile despre îmbătrânire și de elucidarea rolului acesteia în fiziologie și societate, de vreme ce majoritatea animalelor mor la scurt timp după ce nu mai sunt fertile. Evident, explicația acceptată la momentul actual pentru existența vârstei a treia este mult mai banală: bătrânii își aduc contribuția la prosperitatea tribului implicându‑se în creșterea copiilor și transmiterea culturii, lucru care nu se întâmplă la majoritatea mamiferelor pur și simplu pentru că acestea nu trăiesc în comunități extinse ca oamenii. Pentru Pak, strămoșii lipsiți de inteligență naufragiați pe Pământ cu milioane de ani în urmă, transformarea în Protector prin virusul din rădăcina arborelui-vieții aduce trezirea la conștiință, o inteligență mult superioară și rezistență corporală aproape nelimitată, atâta timp cât pot consuma în continuare rădăcina.

Dar un Protector rămâne în primul rând sclavul unui instinct de supraviețuire exacerbat, axat pe descendenții săi direcți – căci acesta e rolul lui în societate, de a asigura perpetuarea propriei familii. Romanul aduce din plin exemple de ce sunt capabili Protectorii sub acest prim imperativ codat în structura lor genetică. Ei nu se dau înapoi de la a ataca membrii propriei specii atunci când intră în competiție; evident, respectul față de viața extraterestră e foarte jos pe lista lor de priorități. Nu știu dacă asta a fost intenția autorului, dar eu presupun că ferocitatea Protectorilor în apărarea propriului teritoriu poate fi și o satiră voalată la adresa naționalismului uman, a înclinației de a pune interesele propriului popor sau țări înaintea celorlalte – cu Protectorii drept conducătorii acestor „țări”. Odată cu sosirea lui Phssthpok în Sistemul Solar rămâne de văzut dacă oamenii au evoluat prea departe de strămoșii lor Pak pentru a mai putea fi acceptați de acesta ca făcând parte din aceeași „familie”, dacă arborele-vieții poate declanșa metamorfoza în Protector a unui om și care va fi rezultatul final, de vreme ce oamenii au atins conștiința de sine și inteligența încă din al doilea stadiu de viață.

Romanul continuă cu o a doua parte, Vandervecken, la prima vedere fără legătură cu prima și la o distanță de două secole, timp în care omenirea și‑a consolidat prezența pe coloniile din afara sistemului solar. Alpinistul Elroy Truesdale se trezește după o excursie cu o lipsă de patru luni în memorie și cu un mesaj de la un misterios Vandervecken care îi promite o sumă importantă de bani drept compensație cu condiția să nu încerce să descopere ce s‑a întâmplat în timpul pierdut. Deși tentant, Truesdale nu acceptă până la urmă târgul propus de răpitorul lui și împreună cu centurana Alice Jordan începe să adune indicii despre identitatea Olandezului Zburător. Ca să nu mai dezvălui din intrigă, pot spune doar că se lasă cu urmăriri în spațiu la viteze relativiste.

Deși, ca mulți alți autori SF, Niven nu se axează prea mult pe construcția personajelor și pe detalii de atmosferă, romanul se menține interesant prin acțiunea intensă, abundența de concepte și fizica realistă – mă rog, în mare parte realistă, căci monopolii magnetici menționați în prima parte n‑au fost nici acum confirmați experimental. Suficient de independent de unul singur, este în același timp o importantă piesă de legătură cu alte romane plasate în același univers ficțional, inclusiv cu ciclul Lumii Inelare.