James Joyce - The Dead

Într‑o noapte friguroasă de iarnă, cetățenii din Dublin se adună în casa surorilor Morkan pentru a sărbători Noul An. Printre dansuri de societate, muzică și bârfele de rigoare, după masa festivă și discursul ținut de Gabriel Conroy evocând meritele celor care nu mai sunt, sfârșitul serii îi dezvăluie acestuia un detaliu din trecutul soției sale care îi schimbă complet impresia pe care o avea despre ea și căsnicia lor.

Gabriel’s warm trembling fingers tapped the cold pane of the window. How cool it must be outside! How pleasant it would be to walk out alone, first along by the river and then through the park! The snow would be lying on the branches of the trees and forming a bright cap on the top of the Wellington Monument. How much more pleasant it would be there than at the supper-table!

O povestire relativ scurtă, spusă la persoana a treia, dar predominant din punctul de vedere al lui Gabriel, The Dead e un bun exemplu al talentului lui James Joyce. Chiar dacă citind‑o în engleză am fost pierdut de câteva ori în expresii vechi, ritmul e amețitor, trecând fluid de la o scenă la alta, de la o conversație la următoarea, ca și cum cititorul s‑ar afla printre meseni, alături de Gabriel prin mulțime, trăgând din când în când cu urechea și la gândurile lui. Care sunt chiar mai fascinante decât forfota din jur, ca și cum l‑aș fi ascultat pe însuși Joyce. Mă gândesc de ceva vreme să recitesc Ulise și această povestire mi‑a adus aminte din nou de carte, de parcă ar fi un capitol omis din acel roman. Câteva scene m‑au amuzat, ca de exemplu înțepăturile dintre Gabriel și o colegă de catedră, având ca subiect preferința lui pentru călătoriile peste hotare și prin consecință lipsa lui de „patriotism”, ca și un amănunt din discurs, unde Gabriel laudă la început ospitalitatea irlandeză – se pare că fiecare popor se consideră cel mai ospitalier, până la proba contrarie. În ciuda aerului festiv, o notă melancolică străbate seara, pentru a se amplifica la sfârșit, când un cântec fugar scoate la iveală o amintire veche a Grettei. Un memento că în inimile fiecăruia din noi zac ascunse dorințe și vise abandonate, pe care de multe ori nici cei mai apropiați nouă nu le bănuiesc. Deși nuvela e veche de peste un secol se simte proaspătă, ca și cum ar fi scrisă recent, probabil cea mai bună dovadă a calității ei.

Why is it that words like these seem to me so dull and cold? Is it because there is no word tender enough to be your name?

Nota mea: 4.5

disponibilă gratis online