Tad Williams - The Dirty Streets of Heaven

Pe străzile orașului californian San Judas, pe lângă forfota de zi cu zi a locuitorilor se duce pe ascuns o luptă mult mai veche și încrâncenată: cea dintre Bine și Rău pentru soarta sufletelor acestora. În corpuri umane, îngeri și demoni își desfășoară forțele, așteptând chemarea la judecata recenților decedați. Acolo, în fața unui Înger al Judecății, un demon va juca rolul de procuror, înfierând păcatele sufletului din fața lor, iar îngerul pe cel de apărător, încercând să scape acuzatul de pedeapsa eternă, asigurându‑i măcar o sentință temporară în Purgatoriu, dacă nu ridicarea imediată la Cer. În această lume la granița dintre fericirea atemporală a Orașului Celest și tentațiile umane trăiește Bobby Dollar, un înger-avocat cu un trecut cel puțin interesant, alături de amicii săi angelici. Apariția unui nou recrut, Haraheliel pe numele lui de înger, dar poreclit instant Clarence, stârnește amuzament în barul lor preferat, La Busole, dar și suspiciuni că este trimis de Sus să spioneze practicile puțin convenționale ale îngerilor întrupați. Dar asta nu e nimic pe lângă scandalul de proporții biblice care se declanșează atunci când Bobby ajunge la scena sinuciderii unui faimos magnat, Edward Lynes Walker, și sufletul acestuia lipsește! – un eveniment fără precedent în istoria plină de conflict a Lumii Celeilalte. La nici o zi mai târziu, demonul procuror repartizat cazului este găsit torturat și mort, iar Bobby se trezește dintr‑o dată în mijlocul unui complot obscur și periculos, fără știe în cine se poate încrede, chiar dacă formal sunt de partea lui a baricadei.

Tad Williams nu e un autor prea cunoscut la noi, din câte știu nici unul din romanele lui n‑a fost tradus. Despre The Dirty Streets of Heaven am aflat dintr‑o recenzie pe un blog pe care‑l urmăresc de ceva ani, iar mai târziu am ascultat un interviu cu Tad Williams din care am aflat că este unul din scriitorii preferați ai lui George R.R. Martin. Deși nu sunt un mare fan al genului fantasy, The Dirty Streets of Heaven este plin de acțiune și umor, care te ține conectat de la început la sfârșit. Probabil cadrul contemporan – acțiunea are loc practic în anul în care a fost scrisă cartea, în jur de 2010 – contribuie la impresia de nou, de original. Fiind povestită din perspectiva lui Doloriel, îngerul din spatele fațadei Bobby Dollar, cartea explorează astfel în detaliu pe de o parte gândurile acestuia pline de sarcasm, de întrebări și dorințe pe care cu greu le‑ai asocia unui înger, pe de alta lumea fantastică cu îngeri și demoni de rang înalt, spirite din Purgatoriu care bântuie călătorii de pe autostradă, oameni sub pecetea blestemelor forțelor întunericului și nu în ultimul rând monștrii de foc primordial. Căci, așa cum ne amintește cu fiecare ocazie, el este doar un agent insignifiant de rang trei în ierarhia stufoasă a Cerurilor, și cunoașterea intimă a mecanismelor acestuia nu a fost niciodată în fișa postului.

“What makes you think there isn’t more to come? Maybe we’re only seeing as much of the answer as we can grasp—maybe we only know as much about the real Heaven as a three-year-old knows about quantum physics.”

Felul în care se vorbește despre organizarea Orașului Celest mi‑a amintit de conceptul lui David Brin din Otherness: nimeni nu l‑a întâlnit vreodată pe Preaînalt, deci cine poate spune dacă acesta este într‑adevăr Dumnezeul creștin, o altă zeitate, sau ceva cu totul diferit, imposibil de cuprins chiar și pentru cei mai iluminați îngeri? Chiar dacă personajele au pătruns cel mai mare mister al vieții umane, ce se întâmplă după moarte, cunoașterea lor se dovedește limitată; inclusiv amintirile despre fosta lor viață au fost șterse. Ca și în Otherness, se simte clar intenția de a nu pune o religie, un model cultural deasupra celorlalte, și de a nu limita astfel povestirea.

He closed with part of a poem by a writer whose name I didn’t recognize, R. W. Raymond. Life is eternal; and love is immortal; and death is only a horizon; and a horizon is nothing save the limit of our sight.

Făcând abstracție de elementele fantastice, intriga se desfășoară după modelul clasic al detectivului singuratic, urmărit de răufăcători și înfruntându‑i cu zâmbetul pe buze și mâna pe patul pistolului – cu gloanțe de argint de data asta. Cerul seamănă cu o instituție imensă de menținere a ordinii, în același timp forță de poliție și servicii secrete, și cu un departament de Afaceri Interne care‑și supraveghează proprii agenți. Iar Iadul e precum organizația mafiotă care încearcă de milenii să preia controlul afacerii, storcând între timp profituri frumușele pe sub nasul polițiștilor. Și personajele se încadrează în acest model: fosta iubită-înger Monica pe care Dollar încearcă s‑o evite subtil, partenerul de nădejde Sam de care îl leagă o camaraderie veche, femeia fatală cu un trecut tragic din tabăra adversă de care Bobby se simte irezistibil atras, polițistul obosit de lupta continuă care își trădează misiunea în care nu mai crede pentru șansa unei vieți diferite.

I’m not a suit person by nature, as you’ve probably guessed. When forced to wear one, I always have to fight the urge to find a jagged rock and rub it off me like an itchy old snakeskin.

Spre final, ritmul devine ceva mai repetitiv și romanul se încheie într‑o notă melancolică, dar asta nu afectează momentele palpitante de până atunci, introduse cu încrederea unui scriitor experimentat. De la satisfacția salvării unui suflet din ghearele Iadului la sentimentul de dezolare atunci când cineva este condamnat, de la groaza pură în fața unui Lord al Infernului la prezența luminoasă și teribilă a Primilor Îngeri, de la aleile eterice ale Paradisului la străzile pline de neprevăzut de pe tărâmul nostru, imaginația autorului ne oferă un spectacol non‑stop, care, chiar dacă nu ne pune prea des în fața unor dileme fundamentale, nu ne lasă nici un moment să ne plictisim.

And I thought about Caz, of course. I thought about Caz a lot. Thinking about someone you can’t have is a special kind of Hell you can summon without drawing a single pentagram.

Nota mea: 4.0