Son of Heaven face parte dintr‑o serie destul de lungă, de opt romane (la origine, extinse între timp), descriind un viitor post-apocaliptic în care China devine puterea dominantă, înglobând întreaga lume într‑un singur imperiu monolitic. Deocamdată aici, în prima carte, se explorează pe îndelete lumea de după Colaps, o societate cvasi-rurală care trăiește doar cu amintirea gloriei tehnologice de înainte și cu puținele relicve funcționale, filme și albume pe vinil. Urmărindu‑l în continuare pe Jack Reed, ne întoarcem în zilele care au precedat Colapsul, când eroul nostru a avut ‘privilegiul’ de a se afla în centrul acțiunii. În a treia parte, lumea nouă clădită meticulos de China își face simțită prezența, iar rămășițele celei vechi nu au de ales decât să se dea, cu resemnare, la o parte.
‘I find myself wondering sometimes just what’s going on elsewhere. You know… in America and Africa and Europe. Someone must be trying to put it all back together again, don’t you think? I mean… they can’t just let it stay as it is.’
Jake shrugged. ‘I guess not. But they’re taking their damned time about it, don’t you think? You’d think someone would have set up a radio station, you know, to get the news out to everyone. It’s been over twenty years, after all!’
Fiind prima dintr‑un lung șir, e greu de așteptat de la Son of Heaven acțiunea intensă și conflictele cruciale ale unui roman de sine stătător. Stilul e sigur, fluent, balansând cu ușurință descrieri, explicații ale evenimentelor trecute și momentele tensionate de care nu duce lipsă, într‑un crescendo începând cu înfruntări cu bandiți, trecând la scenele apocaliptice ale Colapsului City‑ului londonez, și încheind cu moartea celui mai bun prieten al lui Jake și sosirea armatei chineze. Mie mi‑au plăcut în primul rând amintirile lui Jake dinainte de Colaps, pe când acesta era unul dintre cei mai buni agenți bursieri, un login care supraveghea activitatea pieței în mediul virtual datscape. Societatea aceea, un viitor intermediar înainte de cel post-apocaliptic, conține o serie de idei interesante, deși nu neapărat originale, cum ar fi inegalitatea crescândă care dă naștere la o pătură numeroasă de săraci lipsiți de drepturi, forțați să trăiască în ghetouri, și limitele stricte asupra natalității. Situația internațională este de asemenea plauzibilă, cu China consolidându‑și sfera de influență în Asia și testând limitele puterii americane. Felul în care este doborâtă civilizația orientală, printr‑o combinație de atac cibernetic și economic, este bine ales, subminând încrederea populației în sistem și neutralizând infrastructura, fără a o distruge.
Alte aspecte ale romanului sunt mai puțin potrivite, cum ar fi metamorfoza bruscă a lui Jake din specialist informatic în super‑agent care omoară fără probleme trei-patru soldați înarmați și bine antrenați și dejoacă tentativele la viața sa. Atitudinea lui față de chinezi, încă dinainte de atac, este disprețuitoare fără vreun motiv anume, și evenimentele la care ia parte nu fac decât să o radicalizeze. Relația cu Mary, soția lui Tom și sora fostei lui soții, ia o întorsătură ciudată odată cu moartea lui Tom, cei doi văduvi cuplându‑se aproape imediat, „pentru că asta ar fi vrut cei morți”. Probabil o alegere destul de comună în comunități mici, unde întreținerea gospodăriei și copiilor necesită eforturile a doi adulți, dar dă o notă stridentă relațiilor personale. Deși personajele principale sunt destul de bine individualizate, multe altele sunt doar figuranți cărora mi‑a fost greu să le rețin numele sau rolul. Majoritatea (inclusiv Jake!) par mulțumiți cu noua stare a lucrurilor, criticând excesele pre‑Colaps și lăudând viața bucolică de la țară – o concepție cu care mi‑e greu să mă împac. Iar în ultima parte conducătorii armatei chineze au tente de clișeu: unul mai nuanțat, generalul iubitor de poezie care are îndoieli asupra misiunii sale ingrate, celălalt un sadic dornic de violență, pornit să extermine pe oricine și orice nu e chinez. În mare un roman acceptabil, plăcut de citit, dar care nu impresionează puternic, împlinindu‑și doar rolul de introducere în universul Chung Kuo.
It was not even that he was afraid. Not for himself. What he felt was a tiredness. A mental lethargy, one might call it. A sense that to struggle would be absurd. So the Jews must have felt, during the Holocaust. That part of history had always troubled him. Why hadn’t they fought? What had they to lose, after all? But he realized now what it was. Now that it had come he understood.
Post a Comment