Născută în mijlocul triburilor din deșertul Namib și crescută în tradiția strictă a poporului Himba, tânăra Binti are un talent excepțional pentru matematică, care o califică pentru admiterea într‑o instituție prestigioasă, Universitatea Oomza. Însă asta înseamnă să‑și părăsească căminul, abandonând munca și tradițiile și familia, și să traverseze spațiul la bordul unei nave pline de străini. Binti se decide să accepte ocazia și fuge de acasă, dar pe drum nava este atacată de Meduze, dușmani de moarte al oamenilor Khoush, toți ceilalți pasageri fiind uciși instantaneu. Singură pe o navă controlată de inamici, va reuși Binti să scape din această situație imposibilă și să ajungă la universitate sau să se întoarcă la familia ei?
Am observat de numeroase ori că e mai ușor să critici o carte proastă decât să lauzi una care ți‑a plăcut, și povestirea de față cade clar în prima categorie. Problema principală din care decurg restul este că încearcă să înghesuie prea multe idei și evenimente într‑un spațiu prea strâmt – mai scurt de 100 de pagini – și drept urmare povestirea suferă la capitolul personaje și plauzibilitate. Multe dintre aceste idei sunt reciclate din restul literaturii SF, amestecate aici cu un aer local african și gândire magică alături de care nu se potrivesc.
Inconsistențele încep imediat ce începi să privești mai în detaliu contextul din care provine Binti: un trib tradițional din deșert, dar care cumva deține monopolul producției de astrolabi, un fel de telefoane inteligente cu numeroase funcții. E greu de imaginat cum reușesc Himba să confecționeze echipamente electronice de mare finețe în condițiile în care tradiția le impune să‑și acopere constant întreg corpul cu mâl provenit din deșert; aparatele nu sunt afectate deloc de impurități? Ba mai mult, la un moment dat se afirmă că toate cunoștințele necesare sunt transmise pe cale orală de la părinți la copii, o idee cel puțin la fel de greu de înghițit. Însăși ideea unei societăți ultraconservatoare producând tehnologie de vârf e dificil de reconciliat – tehnologia are nevoie de evoluție și îmbunătățire continuă pentru a rămâne competitivă, ceva ce rareori rezultă dintr‑o mentalitate prinsă în obiceiuri și ritualuri.
Aceeași contradicție se reflectă de asemenea asupra personajului principal: spre final, Binti își amintește o noapte în care înotase cu niște prietene și groaza cu care își priviseră corpurile nude, curățate de stratul permanent de otjize – o femeie descoperită astfel și‑ar pierde imediat șansele de căsătorie și ar fi considerată deranjată mintal. Și ar trebui să acceptăm că o persoană condiționată de un tabu atât de puternic ar părăsi pur și simplu căminul fără voia părinților pentru o societate complet străină? Grija că nămolul otjize se va termina e o temă recurentă în povestire, depășind alte probleme mai presante – ca de exemplu supraviețuirea. După ce străbate probabil sute sau mii de ani-lumină, Binti își face în continuare probleme că fără otjize va trebui să se schimbe – ca și cum mutarea la universitate și interacțiunea cu atâtea culturi diferite nu ar fi o schimbare mult mai semnificativă.
Conflictul dintre oameni și o rasă agresivă extraterestră a fost întors pe toate părțile în science-fiction și autoarea nu aduce nimic nou cu această povestire. Cu un protagonist tânăr care reușește o reconciliere de ultim moment, scenariul e o reluare la scară redusă unui roman faimos, Jocul lui Ender, fără subtilitatea și dilemele morale ale acestuia. Dacă acolo războiul total era oarecum plauzibil din cauza lipsei de comunicare între combatanți, în universul de față există numeroase rase care ar putea servi drept mediatori – dovadă că în consiliul universității se găsesc profesori care vorbesc limba Meduzelor – deci premisa e greu de susținut.
Ce m‑a mai deranjat la povestire – e o listă lungă, știu – e felul cum avansează nu prin forța personajelor sau decizii inteligente, ci prin coincidențe care se acumulează la fiecare scenă importantă. Binti e singura supraviețuitoare a atacului-surpriză al Meduzelor pentru că, din întâmplare, găsise demult un artefact antic care, din întâmplare, o protejează printr‑o metodă necunoscută. Tot artefactul, la fel de inexplicabil, o conectează cu mintea Meduzelor, deschizând un canal de comunicare suficient ca să poată cere să fie lăsată în viață. Punctul culminant al coincidențelor implauzibile se atinge când nămolul otjize de pe Pământ vindecă miraculos rănile unei Meduze, o creatură evoluată într‑un mediu complet diferit, după cum autoarea nu uită să menționeze descriind interiorul navei lor. Fără oricare dintre aceste coincidențe povestea s‑ar nărui ca un castel nesigur de cărți.
To further explain the cover of "Binti", she's Himba (a people from Namibia) Here's a photo for context: pic.twitter.com/wxP7DAArtB
— Nnedi Okorafor, PhD (@Nnedi) June 10, 2015Finalul e la fel de iritant și adaugă la nemulțumirile de până acum: după ce ajung la Universitate cu Binti drept reprezentant/ambasador/scut-uman, Meduzele își fac cunoscute cererile și… consiliul Oomza le oferă pur și simplu ce voiau! Rolul lui Binti e cvasi-inexistent, pentru că, după cum spuneam, în consiliu se găsesc cunoscători ai limbii și societății Meduzelor. Cei circa 500 de oameni pe care i‑au asasinat în numele Onoarei conducătorului lor nu mai sunt aduși deloc în discuție; nici vorbă de sancțiuni împotriva Meduzelor pentru măcelărirea civililor, iar Binti pare să‑și fi uitat complet prietenii din timpul călătoriei, acum apropiindu‑se de una dintre Meduze. Nu știu cum sunt alți cititori, dar eu nu pot decât să disprețuiesc un personaj care prețuiește mai mult un borcan de noroi decât o viață umană.
Post a Comment