În Kyoto, viața tinerei Chieko pare a se desfășura lin, între adorația părinților pentru unicul lor copil, treburile casnice în magazinul de țesături tradiționale al tatălui și numeroasele sărbători și festivaluri care animă periodic străvechiul oraș imperial. Deși apropiată de vârsta căsătoriei, părinții îi lasă libertatea de a‑și alege un soț, cu toate că starea precară a afacerii ar beneficia de un ginere cu fonduri. În ciuda cumințeniei și frumuseții, unele gânduri tulbură seninătatea existenței ei, stârnite de locul ei în familie: a fost un copil găsit și crescut de Takichirō și Shige cu toată grija și dragostea unui cuplu lipsit de urmași naturali. Iar când se aștepta mai puțin, la serbarea de vară a templului Gion, întâlnește o fată care‑i seamănă leit și se declară sora ei geamănă, dintr‑un sat de tăietori de lemne din munți.
Pentru un cititor obișnuit cu literatura occidentală, cartea de față reprezintă probabil o anomalie ca stil și ritm. Majoritatea romanelor au în centru un conflict bine definit, o cantitate necesară de dramă ca să mențină interesul ridicat – și nu sunt puține romanele japoneze care apelează la metode similare. Aici asemenea elemente sunt disimulate, mascate de politețea personajelor și împinse în planul secund de spectacolul orașului, de estetica japoneză a florilor de cireș, a vârfurilor înzăpezite de munte și acelor verzi de pin. Frumusețea efemeră răsare la fiecare pas, de la două tufe stinghere de viorele crescute în adâncitura unui bătrân arțar, la păduri de cedri drepți, destinați să devină bârne de templu, îndemnând la introspecție și meditație asupra propriului eu, nu la dileme mondene și practice.
Într‑un fel, orașul Kyoto cu ritualurile, templele și grădinile lui, e un actor semnificativ în desfășurarea romanului, care descrie minuțios calendarul sărbătorilor de‑a lungul poveștii. Sunt curios câte dintre ele sunt de actualitate după jumătate de secol; probabil majoritatea au supraviețuit, chiar dacă într‑o formă simplificată, mai digerabilă pentru turiști. Întâlnim și o referință pasageră la Templul de Aur, roman al prietenului autorului, Yukio Mishima.
Nu înseamnă că personajele sunt complet ferite de probleme, de afaceri sau amor. Chieko este curtată de doi tineri diferiți – mai târziu chiar trei – și încearcă să descopere care va fi relația ei cu sora proaspăt regăsită. Orașul în sine, împreună cu locuitorii săi conservatori, printre care Takichirō, se confruntă cu mediul în schimbare de după Al Doilea Război Mondial, cu influența crescândă a Vestului în artă și societate. Dar în stilul reținut al romanului, acestea nu capătă o rezolvare definitivă între paginile lui, lăsând finalul deschis ca o reafirmare că viața merge înainte indiferent de alegerile oamenilor, că un moment de uitare de sine contemplând frumusețea valorează mai mult decât problemele noastre care se acumulează zi de zi.
Dar ritmul lent vine cu propriile dezavantaje; multe scene se întrerup brusc când te așteptai ca dialogurile să continue, lăsând discuții aparent importante în suspensie. În plus, lipsa de pasiune exteriorizată le face greu de fixat în amintirea cititorului; eu de exemplu mi‑am dat seama de‑abia pe la jumătate că citisem romanul cu ani în urmă, dar rețineam prea puțin din acea primă lectură. Chiar și așa, e reconfortant să parcurgi o astfel de carte care te scoate fără să vrei din rutină, ignorând agitația lumii moderne prin tonurile ei atemporale.
– Nu‑i așa că fericirea durează puțin, iar tristețea și singurătatea o veșnicie? a zis Chieko.
Post a Comment