Robert Jackson Bennett – City of Stairs

În inima Continentului, orașul Bulikov își duce zilele în sărăcie, deplângând în tăcere secolele trecute de gloriei. În urmă cu doar un secol acesta era Orașul Divin, centrul puterii celor șase Divinități, un loc al vieții îmbelșugate și al minunilor nenumărate, dominând mările și subjugând națiile lipsite de protecția propriei Divinități. Dar un popor s‑a răzvrătit, și sub conducerea Kaj‑ului, Saypur a răpus Divinitățile protectoare ale Țărilor Sfinte și și‑a impus dominația asupra unui Continent rămas fără apărare. Acum istoria de secole a Orașului e un tabu păzit cu strășnicie de ocupația Saypur. Resentimentele foștilor stăpâni ai lumii reduși la stadiul de țară din lumea a treia ating un punct culminant atunci când un profesor din Saypur sosește cu mandatul de a cerceta tocmai această istorie interzisă lor. Câteva luni mai târziu, profesorul Efrem Pangyui este găsit mort în cabinetul lui, spre consternarea oficialilor Saypur și satisfacția grupărilor conservatoare. Nu mai târziu de a doua zi sosește în Bulikov diplomatul Shara Thivani (o vorace consumatoare de ceai, în special atunci când lucrurile nu merg conform planului), însoțită de secretarul ei dreyling, cu misiunea de a investiga acest omor, dar în ascuns unul dintre cei mai competenți agenți secreți ai noii hegemonii Saypur cu propriile motive de a păși în Orașul Scărilor.

La prima vedere un roman fantasy, Orașul Scărilor îmbină multe alte curente și elemente într‑un rezultat destul de original. Fundalul cultural se inspiră (destul de superficial) din surse slave pentru Continent și indiene pentru Saypur. Aș zice că în esență este o poveste de investigație, care se desfășoară pe mai multe nivele, de la cel care pune povestea în mișcare, moartea lui Pangyui, la intrigile politice și religioase dintre zidurile Bulikov și din Saypur, la evenimentele de acum câteva decenii care au dus la căderea Divinităților și originea misterioasă a Kaj‑ului. Autorul reușește să dezlege aceste ițe aproape în totalitate până în final, lăsând doar un mister – destul de crucial ce‑i drept – încă deschis: cum au apărut pe lume Divinitățile? De vreme ce seria va mai continua, avem toate șansele să primim totuși un răspuns în romanele următoare.

There were six of them, originally, says Shara quietly. Her face flickers with the light of the gas flames. Or at least six that made themselves known. Olvos, the light-bearer. Kolkan, the judge. Voortya, the warrior. Ahanas, the seed-sower. Jukov, the trickster, the starling shepherd. And Taalhavras, the builder.

Tema orașului ca un centru și imagine în miniatură a universului e destul de răspândită atât în fantasy cât și în SF. În decăderea lui rapidă și lipsită de perspectivă, Bulikov aduce aminte de Elantris‑ul lui Brandon Sanderson. Dar asemănările sunt destul de superficiale. De exemplu magia de aici e diferită: pe când Sanderson pune un efort considerabil în stabilirea unor reguli clare despre cum se poate aplica magia, singura limitare aparentă în Orașul Divin este imaginația oamenilor. Orice și‑a dorit cândva un supus, o Divinitate a creat, iar unele obiecte și formule magice continuă să aibă efect în lipsa Divinităților. Ba mai mult, povestea evoluează în altă direcție: în timp ce scopul personajelor centrale din Elantris era să restaureze sursa magiei și gloria orașului, aici accentul este mai mult pe acceptarea că cursul istoriei nu poate fi inversat și pe găsirea unor căi de a construi un viitor diferit, mai bun pentru toți.

And this means we shed our morals at the door?

Nations have no morals, says Shara, quoting her aunt from memory. Only interests.

Dar asta nu înseamnă că nu sunt destui care încearcă să forțeze evenimentele după propriile ambiții. Într‑un fel asta face romanul interesant și realistic în ciuda intervențiilor magice: fiecare individ și facțiune are o motivație puternică, o logică proprie care îi pune în conflict cu ceilalți și împinge acțiunea înainte în ritm accelerat. Se înfruntă trei direcții mari: tradiționaliștii care‑și doresc întoarcerea la gloria trecută prin orice mijloace, alții care vor să păstreze starea de fapt care le oferă cele mai multe avantaje, și în final grupul progresist care dorește o reconciliere reală între cuceritori și cuceriți, prosperitate și emancipare. Pentru un plus de adâncime, unele personaje, în principal Shara, își schimbă poziția de‑a lungul romanului, realizând nedreptatea și instabilitatea sistemului pe care îl servise timp de peste un deceniu.

Your job in the Ministry is not to stop corruption and inequality: rather, these are tools in your bag to be used to aid Saypur in every way possible. Your job is to make sure the past never happens again, that we never see such poverty and powerlessness again. Corruption and inequality are useful things: if they benefit us, we must own them fully.

Numeroase alte tensiuni se pot subsuma acestor tendințe, diversificând în continuare temele romanului: sunt în joc rolul femeii în societate, libertatea sexuală și religioasă, toleranța față de străini, toate teme relevante de asemenea pentru societatea noastră. Dornici să se rupă de trecutul de sclavi, saypurii au construit o ordine socială liberală, cu căsătorii liber-consimțite și în care femeia joacă un rol proeminent – le regăsim ca miniștrii influenți și generali decorați. În contrast, majoritatea din Bulikov aderă cu încăpățânare la un cod moral foarte strict, moștenit de la Divinitatea Kolkan, care reglementează un număr absurd de aspecte ale vieții cotidiene, de la alimentație la îmbrăcăminte și în special relațiile dintre sexe, aproape o caricatură a fundamentaliștilor islamici. Tensiunea distructivă dintre aceste moduri de viață e personificată de Vohannes, un nobil din Bulikov cu care Shara a avut o relație în timpul studiilor; crescut într‑o familie religioasă, în umbra unui frate la fel de strict ca tatăl său, Vohannes e obligat să‑și ascundă tendințele homosexuale și să înfrunte dezaprobarea publică pentru extravaganțele sale și planurile de modernizare ale orașului natal.

Solda River

Once one of the most beautiful features of Bulikov, the Solda River now acts more as an obstacle, cutting the city in half

Deși romanul evită problema originii Divinităților, eu mi‑am imaginat o soluție care‑mi pare suficient de plauzibilă, originară din SF: aceste ființe atotputernice ar fi inteligențe artificiale superavansate, iar Continentul imaginea unei societăți post-singularitate. Asta ar explica miracolele constante, vindecarea bolilor, hrana abundentă și clima alterată în beneficiul locuitorilor, ca și alte indicii minore descoperite de‑a lungul cărții. Căderea lor ar servi drept avertisment asupra pericolelor dependenței de astfel de entități, căci în lipsa lor oamenii rămân neajutorați, victime sigure ale bolilor și cuceritorilor.

Romanul nu e lipsit de puncte mai slabe sau discutabile care se trag din rădăcinile sale fantasy. Se folosește destul de mult de clișee cam răsuflate, de la barbarul-nobil Sigrud care se lansează în meditații a căror profunzime se potrivește prost cu acțiunile sale violente, la motivul de telenovelă al fratelui-geamăn malefic. Nu e de mirare de aceea că am intuit majoritatea dezvăluirilor și schimbărilor de situație cu mult înainte de rezolvarea lor în carte. Autorul nu rezistă tentației de a asocia fiecare personaj important cu o origine nobilă, o alegere specifică fantasy‑ului clasic, dar care subminează subtil importanța educației și competenței. Spre final mai ales se înmulțesc cazurile de coincidențe norocoase, fără de care rezultatul înfruntării ar fi fost complet diferit. În ciuda acestor minusuri, City of Stairs rămâne un roman care merită citit, cu un ritm alert și personaje puternice, care te distrează cu acțiune și intrigă în timp ce te obligă să‑ți pui întrebări simple la care e greu de găsit răspuns. Mie mi se pare atât de bine închegat că mi‑e greu să‑mi imaginez cum va continua în cărțile viitoare, și mă tem că nu se vor ridica la înălțimea primei părți.

Forgetting. she said, is a beautiful thing. When you forget, you remake yourself. The Continent must forget. It is trying not to—but it must. For a caterpillar to become a butterfly, it must forget it was ever a caterpillar at all. Then it will be as if the caterpillar never was, & there was only ever the butterfly.

Nota mea: 4.0