De obicei, o recenzie de carte începe cu o secțiune descriind premisele și personajele majore, dar acest roman, antic după standardele genului science-fiction, e greu de încadrat după șabloanele obișnuite. Așa cum autorul ne avertizează din prefață, scopul lui a fost să schițeze o epopee de dimensiuni mitice a dezvoltării viitoare a rasei umane, de la Primii Oameni din prezent (pentru el anii ‘30 ai secolului XX) până la finalul îndepărtat al ultimilor noștri descendenți, miliarde de ani în viitor. Ca urmare, mi‑e destul de greu să vorbesc despre rezultat în comparație cu romane mai convenționale.
We must achieve neither mere history, nor mere fiction, but myth. A true myth is one which, within the universe of a certain culture (living or dead), expresses richly, and often perhaps tragically, the highest admirations possible within that culture. A false myth is one which either violently transgresses the limits of credibility set by its own cultural matrix, or expresses admirations less developed than those of its culture’s best vision. This book can no more claim to be true myth than true prophecy. But it is an essay in myth creation.
Deoarece romanul acoperă o perioadă de timp fără precedent aș zice în întreaga istorie SF, îi este imposibil să se fixeze prea mult pe detalii. Puține scene au personaje individuale și dialog, majoritatea seamănă mai degrabă cu pasaje din tratate istorice sau sociologice. Lectura lasă în mare o impresie seacă și impersonală, deși nu e lipsită de momente grandioase, unele prin sublimul lor, dar cele mai multe tragice. Ceea ce o saga familială ar face cu personajele ei, conducându‑ne de‑a lungul vieților lor de la naștere la moarte, Olaf Stapledon realizează la nivelul întregilor civilizații umane, cartografiind apariția, creșterea și decăderea lor de‑a lungul eonilor, uneori întrerupte de pauze imense, în care puținii supraviețuitori sunt reduși înapoi la stadiul de sălbăticie. În cursul acestor curente tumultoase avem ocazia să întâlnim societăți de‑a dreptul utopice, altele de o cruzime la limita inumanității.
Extrem de ambițios în viziunea lui, romanul este obligat să încorporeze un spectru larg de idei, de la cele vizionare, care par să fi influențat substanțial literatura SF de atunci, la unele controversate sau de‑a dreptul eronate, cel puțin din perspectiva unui cititor modern. De multe ori, aceste extreme coexistă în același capitol, conferindu‑le un aer straniu și paradoxal. Astfel previziunile pe termen scurt includ un război devastator între Franța și Anglia, condimentat cu numeroase prejudecăți și stereotipuri crase despre cultura britanică și cea franceză – o intuiție nu neapărat greșită, pentru că după un deceniu lumea era în mijlocul unui nou Război Mondial.
In the Far West, the United States of America openly claimed to be custodians of the whole planet. Universally feared and envied, universally respected for their enterprise, yet for their complacency very widely despised, the Americans were rapidly changing the whole character of man’s existence. By this time every human being throughout the planet made use of American products, and there was no region where American capital did not support local labour. Moreover the American press, gramophone, radio, cinematograph and televisor ceaselessly drenched the planet with American thought.
Autorul pare să aibă o opinie destul de proastă despre Statele Unite, care în roman se transformă într‑un hegemon agresiv care răspândește „idealurile americane” cu fervoare aproape religioasă, suprimând fără remușcări alte culturi, în același timp cultivând o ipocrizie profundă despre propria imagine. Din punctul meu de vedere critica lui veche de aproape un secol e încă relevantă, ba chiar se potrivește ca o mănușă Americii care l‑a ales pe Donald Trump președinte. Tot în această primă eră a omenirii, autorul prevede corect criza combustibililor fosili și descoperirea energiei – și armelor – atomice, dar le plasează departe în viitor, la patru milenii distanță. Istoria reală a evoluat se pare într‑un ritm mult mai accelerat decât anticipase.
In particular the whole of American life was organized around the cult of the powerful individual, that phantom ideal which Europe herself had only begun to outgrow in her last phase. Those Americans who wholly failed to realize this ideal, who remained at the bottom of the social ladder, either consoled themselves with hopes for the future, or stole symbolical satisfaction by identifying themselves with some popular star, or gloated upon their American citizenship, and applauded the arrogant foreign policy of their government.
Același melanj contradictoriu se face simțit atunci când autorul extinde epopeea umană la nivelul sistemului solar. El anticipează explorarea spațiului, dar îi dă un rol prea restrâns după părerea mea, o subsumează nevoii de supraviețuire, când umanitatea descoperă o catastrofă iminentă ce amenință întreaga biosferă a Pământului. Pe de altă parte planetele alese pentru refugiu nu sunt cele mai propice: pe atunci Venus era considerat similară Pământului, ceea ce s‑a dovedit a fi departe de realitate. Nu puteau lipsi niște Marțieni, destul de populari ca antagoniști pe atunci, deși Olaf Stapledon reușește să le dea o formă extrem de originală.
Mai târziu, când Soarele se apropie de etapele finale și se transformă într‑o gigantă roșie, oamenii migrează mai departe, pe Neptun – care din câte știm nu are o suprafață solidă pe care am putea trăi. Iar spre final avem în sfârșit o tentativă de a extinde prezența umană spre alte sisteme, dar nu cu gigantice nave-colonie, ci cu minuscule probe lansate de vântul solar în toate direcțiile pentru a însămânța cu viață noi planete în curs de formare.
Ceea ce mi s‑a părut în schimb destul de realist a fost faptul că omenirea evoluează și se transformă de nenumărate ori, fie natural sub presiunea mediului, fie artificial prin subtile și bine-instrumentate manipulări genetice. Unele specii vor fi pitice, altele gigantice, cu blană, zburători sau înotători, ba chiar unii vor trăi exclusiv sub forma unor creiere gigantice, dedicate gândirii pure, având alte forme umane drept slujitori și îngrijitori. De altfel cele mai de succes perioade, pline de pace, echilibru și realizări artistice și științifice, au rezultat de la rase dezvoltate artificial de predecesorii lor.
Ca o impresie de încheiere, nu pot spune că mi‑a plăcut lectura aceasta, mi‑am pierdut de multe ori interesul și am citi‑o în ritm de melc din cauza caracterului episodic și foarte speculativ. Dar multe dintre idei merită explorate, nu neapărat pe partea științifică, unde autorul s‑a înșelat de numeroase ori, ci mai mult pe cea sociologică. Într‑un fel, romanul pare o colecție de schițe de terminat mai târziu, și asta pare să fi făcut literatura SF care i‑a urmat.
Post a Comment