În vremurile astea tulburi, după luni trăite sub spectrul pandemiei, îmi vine cumva greu să scriu despre cărți pe care le‑am citit înainte de începerea acestei perioade, fără precedent în viața mea personală, și care cu greu pot să‑mi închipui că se va repeta în viitor. Deși am lucrat de acasă de la jumătatea lui martie, relativ la adăpost de pericolul bolii și de agitația de zi cu zi, rareori am găsit concentrarea de a continua să scriu pe blog – despre citit ce să mai zic, nu am deschis o carte de atunci.
Rock Springs mi‑a fost recomandată (făcută cadou mai exact) de un nou prieten care a anticipat că o voi aprecia – și trebuie să recunosc că a avut dreptate! Fiind o colecție de povestiri e cu atât mai complicat să discut despre carte. Eu de regulă scriam despre fiecare povestire individual, dar în acest caz simt că imaginea transmisă de tot are mai multă impact decât fiecare luată separat.
Richard Ford își scrie personajele fără un contur exact, scrie personajul-noțiune, personajul-concept, personajul-stare. De cele mai multe ori, scrie natura umană din interior spre exterior, deși ajută imaginația cititorului cu tușe concrete. Disecă emoția, dar nu chirurgical, o expune, o dezgolește, o lasă la vedere.
Black Button
Comentariul de pe coperta din spate i se potrivește de minune. Privind în urmă după ce încheiasem colecția, din aceste contururi neclare ale personajelor și scenelor se desprind totuși forme și senzații mai concrete, imprimând retroactiv substanță unor povestiri care de sine stătătoare pot părea triviale sau anecdotice. Din această perspectivă, instantanee aparent fără legătură se leagă subtil prin repetarea unor teme și elemente comune redate de fiecare dată în alt context, ca un caleidoscop care ne arată de fiecare dată o altă imagine, deși mecanismul care le produce este același.
Liantul comun de‑a lungul cărții, subiectul ei fundamental, sunt un anumit gen de relații umane; nu cele în doi, indiferent că ar fi romantice sau conflictuale, ci între trei oameni, din această cauză mai complexe și instabile, fluide și efemere. Forma concretă pe care o îmbracă acest trio central variază: întâlnim uneori un cuplu de vârstă medie cu un fiu adolescent, alteori doi prieteni care curtează aceeași femeie, sau un cuplu în care un partener devine interesat de o altă persoană pentru o aventură trecătoare. Personajul central, vocea care rememorează întâmplările, este mereu masculin, fie bărbatul părăsit, fie fiul abandonat, fie soțul infidel.
Alte tipare se repetă de asemenea, combinându‑se în diverse permutații. Cel mai răspândit este cel al mamei care‑și părăsește subit căminul – și copilul – în căutarea unei vieți mai bune, mai pline, sau măcar altfel, o schimbare dorită de sete. Atunci când autorul ne permite să întrezărim soarta ei după ani departe de fosta familie rareori o găsim fericită, ci cel mai mult într‑o nouă situație de resemnare, alături de alți participanți.
Am încercat să mă gândesc la Lucy, dar habar n‑aveam de unde să încep. M‑am gândit la mama, undeva departe: zburând undeva, cum îmi spusese tata, care credea că într‑o zi se va reîntoarce acasă și că viața va reîncepe. Mă obișnuisem cu ideea că lucrurile se termină și nu reîncep, asta nu e o lecție greu de învățat atunci când nu vezi în jur și altceva. În acel moment însă m‑am întrebat dacă mă mințise vreodată și, dacă da, în legătură cu ce anume. M‑am întrebat dacă mama se afla undeva cu vreun băiat ca mine sau cu unul precum Claude Phillips. Mi‑am imaginat că da, deși era greșit.
Personajele însele par să fie formate din elemente repetitive, ca un soi de puzzle răspândit dincolo de granițele fiecărei povestiri. Părți din viețile lor se suprapun, ca niște actori care reiau același rol sub alt nume și retrăiesc aceleași drame, incapabili de a rupe – sau măcar de a percepe – un cerc vicios. Din acest punct de vedere mi‑a amintit de Viriconium, care folosește o tehnică similară, ca un mit care evoluează și se diluează la fiecare repovestire.
În contrast cu profunzimea momentelor și senzațiilor, stilul este simplu și direct, punctat de momente de reflecție ale povestitorilor. Deoarece cele mai multe sunt relatate la persoana întâi, avem un grad mai mare de intimitate cu fiecare povestitor în parte, o invitație aproape indecentă de a împărtăși cu ei cele mai semnificative clipe ale vieții lor. Asta lasă impresia în același timp că tușa autorului e redusă, că suntem îndemnați să tragem propriile noastre concluzii. Totuși, coeziunea colecției și temele comune de‑a lungul ei mă fac să cred că experiențele și‑au avut originea în viața scriitorului, în special cele legate de perioada adolescenței.
Într‑o săptămână m‑am mutat în oraș, într‑un apartament mic și mizerabil, vizavi de grădinile din Burlinghton Northern, și a început așteptarea. Nu era nimic de făcut. Mă uitam la televizor. Mă opream în câte‑un bar. Mă duceam la Clark Fork și pescuiam într‑un fel de parc amenajat. Căutam să treacă vremea mai ușor. Ai crede că ți‑ar plăcea să ai timp numai pentru tine, dar asta e doar o fantezie. Mă simțeam pus cu spatele la zid și nu știam ce‑avea să se întâmple cu mine peste o săptămână, un sentiment care te apasă și care îngreunează totul. Nimănui nu‑i place asta.
În spatele dramelor individuale, în spatele dorinței de eliberare și schimbare, a sentimentelor de abandon și resemnare, se întrezărește o dramă existențială a omului, lipsit de perspective în lumea meschină și restrânsă a unei Americi care l‑a uitat. Rock Springs vorbește despre un om însingurat, înstrăinat de semenii lui pe care nu‑i poate cunoaște în profunzime, deși și‑a trăit poate întreaga viață alături de ei, căruia i se refuză, mai brusc sau mai subtil, afecțiunea umană de care toți simțim nevoia, mai devreme sau mai târziu, într‑o mai mare sau mai mică măsură. Un om incapabil să ceară această afecțiune sau să o ofere necondiționat, pentru că i‑a lipsit de atâtea ori în trecut. Un om pus în fața unui fapt împlinit, a unor decizii luate în absența lui, la care nu poate face apel, cărora de multe ori nu le poate întrezări nici măcar motivele, ci doar le poate accepta și încerca să‑și continue viața. O poziție în care oricine s‑a aflat la un moment dat din viață, ceea ce permite colecției să rezoneze cu fiecare dintre noi.
Post a Comment