Peter Hamilton și-a construit o reputație printre fanii SF cu romanele sale ample din genul space-opera, completate cu detalii sociale și tehnologice până la crearea unor lumi extrem de convingătoare. În continuarea perechii de romane Steaua Pandorei, trilogia „Vidului” se desfășoară în același spațiu al Commonwealth-ului uman, la peste un mileniu de la evenimentele acestora. În ciuda marii distanțe temporale dintre cele două serii, multe personaje și situații din timpului Războiului împotriva Prime continuă să ocupe roluri importante în societatea interstelară umană, ajutate de tehnologia avansată care aproape elimină moartea individuală. Într-un fel Vidul e mai mult o continuare a ciclului Steaua Pandorei și e mai ușor de urmărit dacă parcurgeți mai întâi primele două romane.
Hamilton face ca de obicei o figură excepțională prezentând în mod plauzibil cum a evoluat umanitatea în perioada de timp scursă de la ultimul contact cu cititorul. Găurile de vierme și giganticele garnituri de tren care erau liantul vechiului Commonwealth și una din inovațiile interesante din primele două romane au rămas în planul secund. Acum, ca într-o space-opera mai tradițională, călătoriile se fac cu nave interstelare pe distanțe mari, iar cele mai avansate planete, ca de exemplu Pământul, folosesc sfera-T, o metodă de teleportare, la suprafață. În urma amenințării Prime, umanitatea s-a trezit din iluzia unei Galaxii lipsite de pericole și a investit masiv în cercetare și producție, pentru a avea cea mai puternică flotă cunoscută, cel puțin la debutul romanului. Extinzându-se tot mai mult, crește și numărul de contacte cu alte specii, unele dintre ele ostile, precum Imperiul Ocisen, dar nici una o amenințare reală pentru superioritatea tehnologică umană. E poate și acesta un motiv pentru care rasele extraterestre joacă un rol relativ minor în această trilogie, mai mult o diversiune decât un fir narativ autentic.

