Peter F. Hamilton - The Dreaming Void

Peter Hamilton și-a construit o reputație printre fanii SF cu romanele sale ample din genul space-opera, completate cu detalii sociale și tehnologice până la crearea unor lumi extrem de convingătoare. În continuarea perechii de romane Steaua Pandorei, trilogia „Vidului” se desfășoară în același spațiu al Commonwealth-ului uman, la peste un mileniu de la evenimentele acestora. În ciuda marii distanțe temporale dintre cele două serii, multe personaje și situații din timpului Războiului împotriva Prime continuă să ocupe roluri importante în societatea interstelară umană, ajutate de tehnologia avansată care aproape elimină moartea individuală. Într-un fel Vidul e mai mult o continuare a ciclului Steaua Pandorei și e mai ușor de urmărit dacă parcurgeți mai întâi primele două romane.

Hamilton face ca de obicei o figură excepțională prezentând în mod plauzibil cum a evoluat umanitatea în perioada de timp scursă de la ultimul contact cu cititorul. Găurile de vierme și giganticele garnituri de tren care erau liantul vechiului Commonwealth și una din inovațiile interesante din primele două romane au rămas în planul secund. Acum, ca într-o space-opera mai tradițională, călătoriile se fac cu nave interstelare pe distanțe mari, iar cele mai avansate planete, ca de exemplu Pământul, folosesc sfera-T, o metodă de teleportare, la suprafață. În urma amenințării Prime, umanitatea s-a trezit din iluzia unei Galaxii lipsite de pericole și a investit masiv în cercetare și producție, pentru a avea cea mai puternică flotă cunoscută, cel puțin la debutul romanului. Extinzându-se tot mai mult, crește și numărul de contacte cu alte specii, unele dintre ele ostile, precum Imperiul Ocisen, dar nici una o amenințare reală pentru superioritatea tehnologică umană. E poate și acesta un motiv pentru care rasele extraterestre joacă un rol relativ minor în această trilogie, mai mult o diversiune decât un fir narativ autentic.

Adevăratele complicații și intrigi se nasc din interiorul omenirii. În căutarea sensului vieții și transcendenței s-au format două curente majore. Higher-ii reprezintă cultura mai evoluată tehnologic, urmașa fostului centru de lumi hiper-industrializate, focalizată în jurul Pământului și al ANA, o nouă inteligență artificială însărcinată cu apărarea umanității în fața celor mai neprevăzute amenințări. Printre aceștia, amplificarea corpului și minții prin metode biologice și cibernetice e norma, ajungând până la modificări de-a dreptul radicale. În final, majoritatea lor își descărcă mintea în universul virtual al ANA și contribuie la deciziile acesteia, în încercarea de a atinge într-un final transcendența, o realitate probată de relicvele altor civilizații care au evoluat în afara limitărilor corpurilor fizice. Aici însă divergențele de opinii nu se diminuează, ci cresc proporțional cu puterile pe care le capătă mințile virtuale. În interiorul ANA se formează alte facțiuni, în funcție de viziunile care concurează pentru a defini destinul universului virtual și al celui real. Ba chiar la un moment dat se speculează că de fapt fiecare minte din ANA formează propria ei facțiune, în funcție de interesele de moment. Oamenii Advancer s-au dezvoltat din cultura de pe colonia Far Away, locul ultimei confruntări cu Starflyer din Steaua Pandorei, și păstrează interesul acestora pentru manipulări genetice și relativa independență față de centrul Higher. Ei sunt responsabili pentru majoritatea noilor colonii, continuând modelul original al Commonwealth-ului pe plan economic. Oamenii „puri” sunt acum mai mult o excepție decât o regulă.

Toate acestea formează fundalul complex în care se declanșează conflictul central al trilogiei. În concordanță cu avansul excepțional al omenirii, Hamilton îi pune în față un oponent copleșitor: Vidul, un artefact care ocupă Nucleul Galactic, acolo unde știința contemporană plasează o gaură neagră supermasivă. O amenințare pentru toate ființele, căci la anumite intervale se extinde, înghițind stele și planete în cale și inundând spațiul cu radiații letale. Împotriva lui au purtat Raiel-ii un război lipsit de succes cu milioane de ani în urmă. Dar la contactul cu oamenii se întâmplă ceva neașteptat: un cercetător staționat la un avanpost de studiu al Vidului, Inigo, începe să viseze despre viața din interior. Visele lui se răspândesc în întreg Commonwealth-ul printr-o nouă tehnologie de comunicare a emoțiilor, câmpul gaia, și inspiră milioane de oameni. În curând o întreagă religie, Living Dream, se cristalizează în jurul viselor, și ia proporții, promițând adepților Pelerinajul către Vid și o viață împlinită în interior. Această dorință stârnește nervozitate atât printre oameni cât și printre extratereștrii, temându-se că intrarea unui mare număr de oameni în Vid va declanșa o nouă fază de expansiune care va devora întreaga galaxie. În timp ce guvernul și ANA șovăiesc să acționeze împotriva propriilor cetățeni, una din facțiunile Higher, Acceleratorii, vede în Pelerinaj o oportunitate de a-și realiza propriile planuri, de a accelera evoluția umanității, cu sau fără acordul celorlalți.

Din prima carte nu e deloc clar care e motivul freneziei religioase declanșate de Visele lui Inigo. Romanul prezintă șapte dintre ele, inserate alternativ cu acțiunea actuală din Commonwealth. Lumea revelată, Querencia, e locuită de oameni la un nivel de tehnologic înapoiat, oarecum echivalent cu Evul Mediu. Marea diferență față de cei din afară este că în Vid oamenii au o serie de puteri mentale, care îndeplinesc mai mult sau mai puțin aceleași funcții ca și soluțiile tehnologice: comunicarea la distanță prin telepatie, o „a treia mână” pentru manipularea obiectelor, scuturi mentale contra loviturilor fizice și psihice și animale controlate prin comenzi telepatice care fac muncile grele, ca niște roboți. Așa că e greu de explicat de ce milioane de oameni ar abandona confortul de acasă pentru societatea înapoiată din Vid, lăsând la o parte o nostalgie pastorală dusă la extrem - care oricum ar putea fi cu ușurință satisfăcută pe o planetă nouă. Visele urmăresc viața unui tânăr, Edeard, cu puteri mentale ieșite din comun, de la statutul de ucenic în Ghilda Modelatorilor de Ouă până la înrolarea în poliția celui mai mare oraș de pe Querencia, Makkathran. Această povestire paralelă e mai apropiată de un Bildungsroman, cu puternice accente fantasy. Și stilul e diferit, cu un alt ritm, dar talentul lui Hamilton se face simțit tot în scenele tensionate, unde ești cuprins pe nesimțite de acțiune și te identifici cu emoțiile lui Edeard. Pe de altă parte, societatea urbană din Makkathran nu e la fel de reușită, mie mi s-a părut banală, lipsită de inventivitate și cu o serie de clișee deranjante, care nu se încadrează bine în imaginea societății de pe Querencia.

Ca să fiu sincer, prima oară când am aflat subiectul romanului nu mi s-a părut cea mai inspirată idee. Până la urmă, ce poveste ar putea ieși din confruntarea cu ceva ce e practic o gaură neagră imună la atacuri? Dar Hamilton știe să transforme acest punct de plecare într-o poveste complexă, plină de autenticitate și de intrigi, de acțiune cu agenți secreți și arme incredibil de puternice și de concepte originale, care se integrează perfect cu evoluția tehnologiei din roman. Un excelent exemplu sunt „multiplii”, oameni care folosesc câmpul gaia inventat de Ozzie din tehnologia Silfenă pentru a trăi simultan în câteva zeci de corpuri, combinând astfel nemurirea conștiinței cu variație și flexibilitate. Autorul crează și o mulțime de personaje al căror rol nu e clar de la început, dar își dovedesc necesitatea de-a lungul trilogiei, demonstrând că fiecare mișcare e plănuită cu grijă de la început. Pe scurt, nu e o carte care te lasă să te plictisești.

Visul Vidului se încheie brusc, într-o notă pozitivă pentru tânărul polițist Edeard în Makkathran, care tocmai și-a câștigat renumele de Waterwalker, sub care îl venerează credincioșii Living Dream, în timp ce în afară Galaxia e alarmată de o expansiune iminentă a Vidului. Dar pentru continuare va trebui să citiți partea a doua, Timpul Vidului.

Nota mea: 3.5