29 August 2014

Search Engine Land: “It’s Over: The Rise & Fall Of Google Authorship For Search Results”

Today John Mueller of Google Webmaster Tools announced in a Google+ post that Google will stop showing authorship results in Google Search, and will no longer be tracking data from content using rel=author markup.

[…]

Mueller repeated in his conversation with Mark about today’s change that Google’s data showed users were not getting sufficient value from Authorship snippets. While he did not elaborate on what he meant by “value” we might speculate that this could mean that overall, in aggregate, user behavior on a search page did not seem to be affected by the presence of author snippets. Perhaps over time users had become used to seeing them and they lost their novelty.

Eric Enge

Another nail in the coffin for Google+. It’s reassuring that search relevance is still the top priority for – after all, it’s their biggest source of income. The removal of authorship based on the low value to searchers is a silent admission that social signals are not a solid indicator for quality (not on their own anyway, they can be just as easily gamed as other signals). But let’s not forget that the authorship markup was tied to Google+ profiles; its unsatisfactory performance could also imply that social activity from Google+ is simply to weak to reflect the quality of a page, despite Google’s best efforts to get everyone to use it.

I can’t help but wonder if we’ll see a similar article in 2-3 years about a more recent search ranking experiment. Low adoption among authors and incorrect implementation sound a lot like the challenges secure sites will face in the near future – and from what I’m standing, adding a couple a lines of markup to a blog is a lot easier than buying and maintaining security certificates!

28 August 2014

Wired Design: “Hyperlapse, Instagram’s New App, Is Like a $15,000 Video Setup in Your Hand”

The first screen has only a record button. Once you’re done recording, the only thing you can do is choose what speed you want your video to run—the slider goes from 1x to 12x. Once that’s set, you can share the video directly to Facebook or Instagram. This simplicity came early to the product. Chris Connolly, the designer that Dimson had rallied to his cause, recognized immediately that for all the fussy UI detail, one function mattered above all: replay speed. Fooling with that speed made some videos zippy that could be boring; others comic that could be dull; and others poetic that had once simply been neat-o.

Once you start using the app, you quickly see that replay speed itself becomes a novel, alluring tool: For pets and people, replaying at about 1x gives you the sense that you’re creating a tracking shot like that Copacabana scene in Goodfellas. The higher replay speeds work better for shooting the sky out your airplane window, the scenery scrolling past during a train ride, or anything else that’s moving slowly or at a distance. Where Instagram’s filters are all about changing color and light, Hyperlapse uses a simple speed slider as its main creative decision.

Cliff Kuang

Hyperlapse logoDespite the bombastic title, the article is an excellent overview of a new app that managed to get me excited about shooting video. I’m more of a photography fan and I never saw the appeal of recording video clips when a well-timed photo would have a stronger impact. On the other hand I love timelapse – even though I don’t really have the patience or the gear to record them with my DSLR camera – and that’s what Hyperlapse is offering: a quick and fun way to create timelapse videos, straight on your iPhone. I installed the app almost immediately after hearing about it and tried it out the next day in the subway and with a water fountain next to my office building.

The interface is minimalistic: a full-screen camera with a single, round ‘record’ button. After playing around with  this initial screen, I discovered other subtle controls: taping anywhere on the screen serves as focusing and exposure point, similar to the native camera app. The thin ring around the recording button doubles as indicator about the ambient light: with sufficient light, the ring is rainbow-colored, mirroring the app icon. When it’s too dark, the ring turns black, and if you try to start recording you will get a warning that you can dismiss with another tap. I also noticed the view is narrower than the angle of view of the iPhone camera, an effect that was explained later by the engineering team.

24 August 2014

Mike Resnick - Kilimanjaro

in Bucharest, Romania

Mike Resnick - KilimanjaroÎn secolul 22, Lumile Eutopice sunt deschise colonizării pe orbita Terrei și oferite unor comunități religioase și culturale, pentru a‑și organiza propria lume ideală fără intervenții externe. Una din ele a fost Kirinyaga, populată de tribul african Kikuyu, dar care a eșuat sub conducerea neinspirată a lui Koriba. După mai bine de un secol, o nouă lume devine disponibilă pentru Maasai, botezată de aceștia Kilimanjaro, după muntele sacru pe care se spune că locuiește zeul lor suprem, En‑kai. Sub îndrumarea istoricului local David ole Saitoti, care este autorul acestei cronici din viitor, și conduși de Consiliul tradițional al Bătrânilor, coloniștii vor trebui să găsească cea mai bună metodă pentru a construi o Utopie și a nu eșua ca multe dintre celelalte experimente.

Deși ideea ar fi promițătoare, rezultatul a fost complet neinspirat. Ce m‑a deranjat cel mai mult au fost așa‑zisele crize cu care se confruntă treptat noua societate; din primele rânduri, David ole Saitoti ne asigură că a studiat cu grijă istoria pentru a evita majoritatea problemelor, totuși conflictele care apar puteau fi anticipate și rezolvate cu mult înainte de stabilirea primilor coloniști: lucruri ca rata de schimb a monedei locale, statutul femeii, relația dintre ritualurile tradiționale și medicina modernă, organizarea politică, votul și constituția. Îmi vine foarte greu să cred că peste 200 de ani o comunitate pe jumătate urbană s‑ar mai confrunta cu exact aceleași probleme și ar găsi exact aceleași soluții – culmea, la un moment dat aleg un președinte alb, căzând poate fără să vrea în clișeul colonialist că triburile africane nu se pot guverna singure. Deși ar trebui să fie esența acestei utopii, cultura Maasai joacă un rol marginal și povestirea s‑ar fi desfășurat identic dacă ar fi folosit oricare altă societate pastorală. Tonul egal și detașat nu ajută deloc, nicăieri nu se simte o încordare reală, ci parcă doar indiferență, ca la niște actori mediocri care abia așteaptă să‑și termine rolurile și să se întoarcă acasă. Descrierea tehnologiei este practic inexistentă și nu se oferă nici o explicație pentru zecile de lumi care orbitează Pământul, nici o descriere a lor sau a dimensiunilor, care ar trebui să fie apreciabile pentru a găzdui două parcuri cu animale sălbatice și numeroase pășuni. Din păcate, după părerea mea, o povestire ratată pe toată planurile.

Nota mea: 1.5

disponibilă online pe site‑ul Subterranean Press

18 August 2014

EE & Me: “EE reveals 4G giving Brits back an hour a day”

Social media and messaging

The EE Mobile Living Index highlights a 14ppts increase in share of overall network traffic from social media, driven by the integration of video into major social platforms. The upload speed on EE’s mobile network, which is five times faster 3G, is also encouraging people to share special moments as they happen.

Tango’s free messaging service has surged in popularity, accounting for 16% of instant messaging traffic on 4G, compared to less than 1% last year. At the same time, WhatsApp, acquired by Facebook in February this year, has seen its percentage of overall 4G instant messaging traffic drop by 16 percentage points.

EE press

Interesting stats from one mobile operator in the UK regarding how their customers use the 4G network. While most people linking to this article were eager to point out the piece of information about Maps generating more traffic than Maps, I find the messaging section more telling: one app surging in popularity in just one year, another experiencing a significant drop. Whatsapp already starting to decline?

17 August 2014

Peter Watts - Blindsight

in Bucharest, Romania
blindsight n. [mass noun] MEDICINE the ability to respond to visual stimuli without consciously perceiving them, a condition which can occur after certain types of brain damage. Oxford Dictionary of English

Peter Watts - BlindsightÎn penultimul deceniu al secolului XXI, viața pe Pământ e ceva mai stranie decât ne‑o imaginăm acum. Biotehnologia a readus la viață vampirii, o subspecie Homo sapiens dispărută de sute de mii de ani, cu inteligență net superioară și simțuri mai acute, dar și o slăbiciune bizară pentru unghiurile drepte. Inteligențe artificiale raționează în concepte prea abstracte pentru muritorii de rând, așa că e nevoie de o nouă specializare, sintezist, un fel de interpret al concluziilor oferite de mașini. Oarecum redundanți, mulți oamenilor aleg beatitudinea iluzorie a Paradisului, o realitate virtuală în care‑și pot construi propriul univers, iar puținii care păstrează ambiția de a concura cu mașinile au nevoie de transformări radicale. A, să nu uităm, sexul în persoană e un obicei învechit, privit cu suspiciune și dezgust, acum că toate senzațiile pot fi reproduse artificial, amplificate și extinse, în timp ce partenerul se poate afla undeva de cealaltă parte a lumii.

Dar lumea urmează să devină infinit mai complicată atunci când într‑o zi – aproape de când aș împlini eu 100 de ani, în eventualitatea improbabilă că voi trăi până atunci – 65.536 de obiecte lovesc simultan atmosfera Pământului din toate direcțiile și se dezintegrează în decurs de câteva minute, trezind omenirea la o realitate neașteptată: extratereștrii sunt aici! După un asemenea salut impresionant, urmat însă de o liniște absolută cu mult mai neliniștitoare, era nevoie de un fel de răspuns. O echipă de elită este trimisă spre centura Kuiper la marginea sistemului solar, de unde au fost interceptate semnale legate de apariția „Licuricilor”. Unul din membrii echipajului lui Theseus, sintezistul Siri Keeton, este povestitorul romanului. Oficial, rolul lui este de a observa evenimentele și de a traduce informațiile complexe într‑un format inteligibil pentru spectatorii nerăbdători de acasă, printre care ne aflăm și noi ca cititori.

E greu să vorbești despre un roman atât de complex și dens ca Blindsight, pentru că riști fie să spui prea multe, să divaghezi în detalii și discuții imposibil de tranșat într‑o recenzie, fie prea puține, făcându‑l să sune ca orice alt roman SF. Sunt sigur că pentru mulți va fi greu de digerat, cu abundența de informații și termeni specifici din biologie, evoluționism, teoria jocurilor și psihologie. În plus, majoritatea lor sunt reali, restul în limita posibilului, așa cum explică autorul însuși în notele de la final. E ca și cum ai citi un roman al lui Greg Egan, dar scris de un specialist în biologie.

Nici personajele nu sunt de mare ajutor pentru cititorii neobișnuiți cu SF‑ul hard. Pentru o misiune de asemenea importanță e nevoie de indivizi excepționali, cel puțin „excentrici” (ca să zicem așa) și de aceea unora s‑ar putea să le fie dificil să‑i înțeleagă și să empatizeze cu ei. Totuși e o imagine interesantă despre cum ar putea arăta viitorul oamenilor, ce direcții de evoluție sunt posibile. Eu m‑am amuzat la un moment dat în cursul lecturii să‑i asociez cu ghildele din Dune: cu abilitatea lui de a „citi” lucruri nespuse din postura corpului și alte semne subtile, Siri e în mod sigur un Drept‑Vorbitor; vampirul Jukka Sarasti, cel care ia toate deciziile importante, un mentat care vede imaginea de ansamblu mult înaintea oamenilor; lingvista Susan James, cu alte trei personalități rulând concomitent în același creier, o Bene-Gesserit; maiorul Amanda Bates un Sardaukar; și biologul Isaac Szpindel un produs al tehnologiilor interzise din Tleilaxu și Ix. Autorul inserează însă în text și numeroase amintiri din trecutul lui Siri, începând cu copilăria și terminând cu momentul în care este cooptat de tatăl său pentru misiune, episoade care definesc personalitatea lui și ne fac o idee despre cât de diferit este de oamenii cu care suntem obișnuiți să trăim zi de zi, dar în același timp subliniază latura sa umană.

Dacă personajele vi se par ieșite din comun, atunci când întâlnim extratereștrii, orice iluzie de normalitate este abandonată definitiv. Așa cum ar trebui să facă orice roman science-fiction de calitate, Peter Watts imaginează o specie atât de diferită de noi, ridicând inevitabil o serie de dileme greu de răspuns despre umanitate. Cum ar fi „ce este conștiința?”, „este ea un ingredient necesar în dezvoltarea inteligenței, sau doar un produs secundar care n‑a fost încă eliminat de selecția naturală?” Așa cum spuneam mai sus, multe dintre ipotezele din roman se bazează pe studii reale. Despre unele dintre ele am citit și eu, de exemplu faptul că majoritatea acțiunilor noastre sunt inițiate de creier la nivel subconștient și de‑abia apoi înregistrate la nivel conștient – intervalul de timp fiind însă foarte mic, noi trăim cu impresia liberului arbitru. Însă ideea care m‑a impresionat cel mai mult a fost că, privit din perspectiva universului, omenirea trăiește pe o insulă minusculă, izolată într‑un ocean de neant. Marsupialele, deși perfect adaptate la mediul izolat al Australiei, au fost decimate atunci când alte mamifere au intrat în nișa lor ecologică; la ce ne putem aștepta noi oamenii, care nu am înfruntat până acum un competitor cu nivelul nostru de inteligență? Din această perspectivă, impresia că noi suntem cea mai de succes formă de viață de pe planetă e o simplificare periculoasă, care ne poate handicapa în eventualitatea unui contact cu vizitatori extratereștrii.

Ca atmosferă, Peter Watts creează una sumbră și plină de amenințări mascate, similară cu alte povestiri ale sale, care se potrivește foarte bine cu situația la limită. La începutul fiecărui capitol se găsesc citate care punctează scurt ideile romanului în același stil. Mie cartea mi‑a amintit în unele momente de Pushing Ice al lui Alastair Reynolds, dar mai ales de Sfera lui Michael Crichton, nu numai din perspectiva intrigii similare – examinarea unui artefact misterios și a minții umane – dar și a singurei fraze pe care o țin minte de acolo, ceva de genul că „ceea ce ne imaginăm despre cineva sau ceva nou spune mai multe despre noi înșine decât despre obiectul examinat”. Remarca se aplică din plin și aici, pentru că nava extraterestră se auto‑identifică drept Rorschach după un bine-cunoscut test psihologic – și totuși, ironic, nimeni din echipaj nu face legătura. La un moment dat m‑am temut că totul va degenera într‑un masacru gratuit gen Alien, dar din fericire nu se apelează la asemenea clișee. Există și posibile referințe la mitul grecesc al labirintului, nava umană fiind botezată Tezeu, după eroul care a învins minotaurul. Nu știu dacă au fost intenționate, dar se pot interpreta ca o metaforă a hățișurilor întunecate ale minții umane, sau poate doar ca paralelă la structura labirintică a interiorului lui Rorschach unde echipajul e nevoit să se aventureze în numeroase ocazii. Ce mi-a făcut deosebită plăcere a fost cum autorul ia în derâdere în doar câteva fraze ideea singularității tehnologice, poate pentru că se aliniază prea bine cu propria mea părere despre acest vis futurist. Un roman foarte interesant pentru fanii SF; cel mai probabil o să citesc și continuarea, care ar trebui să explice ce s‑a întâmplat pe Pământ în timpul în care expediția s‑a aflat la marginea sistemului solar.

Nota mea: 4.5

disponibilă online pe site‑ul autorului

16 August 2014

Wired Science: “Why It’s So Hard to Catch Your Own Typos”

As with all high level tasks, your brain generalizes simple, component parts (like turning letters into words and words into sentences) so it can focus on more complex tasks (like combining sentences into complex ideas). We don’t catch every detail, we’re not like computers or NSA databases, said Stafford. Rather, we take in sensory information and combine it with what we expect, and we extract meaning. When we’re reading other peoples’ work, this helps us arrive at meaning faster by using less brain power. When we’re proof reading our own work, we know the meaning we want to convey. Because we expect that meaning to be there, it’s easier for us to miss when parts (or all) of it are absent. The reason we don’t see our own typos is because what we see on the screen is competing with the version that exists in our heads.

Nick Stockton

Interesting explanation! When writing, I also feel like I have the story or idea in my head and am struggling to shape it into the best written form. It usually helps to take a break, switch to something entirely different, then come back to the draft to iron out typos and rephrase it for better clarity and concision.

14 August 2014

Facebook ‘On This Day’ turns back the clock on your News Feed

Ever since introducing the Timeline, has constantly explored different ways of showing past updates, probably to highlight and enforce the connections people built over time, not only with their friends, but with Facebook itself, as medium for social interactions. One of them was the LookBack video launched for Facebook’s 10th birthday. Just yesterday I discovered one other, a feature buried in the News Feed that allows people to go back in time exactly one year ago, called ‘On This Day’. Amusingly, it was about one year ago when the big tech sites noticed this experiment, but I don’t remember reading about it. While it appears to have been mostly abandoned – the official page was removed on Facebook and I haven’t found it in the iOS app – it’s fun to explore just as well! Facebook On This Day header in News Feed