Everyone fails differently. It’s one of the charms of being human.
Honey, after two thousand years, every time I think I’ve seen it all, I’m still wrong.
E greu de crezut că se mai poate aduce ceva nou în genul space-opera, dar cumva Jay Lake reușește. La primă vedere universul Sunspin e un fel de amalgam între Commonwealth‑ul lui Peter Hamilton – Polity‑ul de dinainte de Eroare – și Revelation Space al lui Alastair Reynolds – dacă Inhibitorii ar lovi simultan o întreagă civilizație. Nici cei Dinainte nu sunt un concept prea original; se apropie cel mai bine de Protectorii lui Larry Niven atât ca atribute fizice cât și ca temperament, dar autorul nu ignoră aspectul psihologic al vârstei înaintate. Creierul devine copleșit de cantitatea anormal de mare de amintiri și unii dintre Dinainte se pierd într‑o stare catatonică numită aici „psihoză temporală” – un aspect explorat pe îndelete de Kim Stanley Robinson în volumele doi și trei ale trilogiei Marte Roșu. Jay Lake operează însă la o scară mai mare, mizele sunt ridicate și misterul mai complicat. Ce aduce relativ nou sunt minte‑navele, gigantice vehicule dotate cu inteligență și conștiință de sine, necesare pentru salturile cuantice care au înlocuit propulsia spin nefuncțională. Conexiunile asigurate de minte‑navele sunt vitale pentru supraviețuirea Imperium Humanum, așa încât minte‑navele au un rol masiv în luarea deciziilor, chiar mai mare decât familiile conducătoare, și au chiar propriul parlament. Autorul dedică destul spațiu prezentării psihologiei complexe a lui Third Rectification, modului cum funcționează mintea acesteia, cu straturi de percepție care pot ascunde multe. Devine repede clar că interesele minte‑navelor nu corespund întotdeauna cu cele ale omenirii, în special atunci când vine vorba de descoperirea secretului din spatele Erorii. Jocul de‑a șoarecele și pisica dintre Cannon și conștiința navei Third Rectification ocupă o bună parte din nuvelă – fiecare dintre ele încearcă să‑și ascundă intențiile, în același timp căutând să demaște mâna adversarei – și contribuie din plin la suspansul nuvelei și la atmosfera apăsătoare, de amenințare continuă. Finalul e cam abrupt, oprind acțiunea într‑un moment crucial – dar poate e de înțeles, de vreme ce nuvela e construită ca parte dintr‑un ciclu mult mai larg, din care fac parte și:
disponibilă online în original.
Permanent Fatal Errors
În epoca Polity, înainte de Eroare, Maduabuchi St. Macaria se îmbarcă într‑o expediție secretă cu echipaj exclusiv Howard. Destinația este pitica brună Tiede 1, la prima vedere complet banală, undeva în afara granițelor actuale ale Polity‑ului. Destul de nou în rândurile oamenilor augmentați, Maduabuchi se trezește rapid în mijlocul unui conflict, forțat să aleagă între facțiuni cărora nu le cunoaște intențiile. O povestire scurtă, încheiată la fel de brusc cu un cliffhanger, care scoate în evidență foarte clar caracterul agresiv și teritorial al Howarzilor și ne arată câteva din tehnologiile avansate pierdute odată cu căderea Polity.
disponibilă online în original.
Torquing Vacuum
Relativ independentă de restul nuvelelor, Torquing Vacuum își trădează apartenența la ciclul Sunspin doar prin prezența minte‑navei Mare Imbrum {13 cuplări}, un exemplar ieșit din comun prin dimensiunile reduse. Parcată la stația orbitală Estacada pentru o verificare a propulsiei cuantice, ajunge în grija inginerului Domitian Spanich care‑și împarte zilele între turele pe stație și escapadele amoroase cu escorta masculină locală Austen, atunci când buzunarul îi permite – se pare că personajele homosexuale sunt la modă în ultima vreme. Povestea ia o întorsătură neașteptată care ne aduce în fața Familiei Imperiale a Imperium Humanum și subliniază încă o dată puterea de care se bucură minte‑navele în comunitatea umană de după Eroare. Luată separat de restul universului e cam ciudată și greu de înghițit; dar poate – sper! – că Jay Lake are planuri mai mari pentru cel puțin unul din personaje. Până la urmă și Peter Hamilton ne îndeasă în romanele lui zeci de personaje aparent inutile care până la urmă se dovedesc a fi vitale undeva mai târziu. Și cine nu are nevoie de un inginer într‑un univers condus de nave?!
disponibilă online în original.
To Raise a Mutiny Betwixt Yourselves
To Raise a Mutiny Betwixt Yourselves ne duce înapoi în mijlocul revoltei de pe Polyphemus, la 400 de ani după Eroare. Suspiciunea față de monopolul minte‑navelor asupra transportului interstelar are rădăcini vechi și revolta de față e o mică parte a unui plan complicat de a submina acest monopol. Odată cu înfruntarea dintre cele două Dinainte, deja‑cunoscuta Michaela Cannon și Raquel Siddiq, descoperim noi detalii despre apariția și funcționarea minte‑navelor, ca și despre Ekumen, organizație menționată în treacăt în The Weight of History, the Lightness of the Future.
Povestirea are însă câteva inconsistențe față de celelalte din perioade istorice de după Eroare, legate în principal de minte‑navele: aici nu se mai insistă – obsesiv în unele cazuri – asupra precizării numărului de cuplări realizate de o minte‑navă alături de numele ei; de asemenea capacitatea lui Polyphemus de a lua decizii e mult mai dependentă de voința căpitanului față de Third Rectification; ba chiar se blochează în momente critice, incapabilă să aleagă între ordinele în conflict ale celor două Dinainte. S‑ar putea găsi o explicație însă, de vreme ce în alte pasaje autorul lasă să se înțeleagă că minte‑navele devin mai inteligente și mai complexe cu fiecare cuplare. Altă diferență față de The Weight of History, the Lightness of the Future sunt înjurăturile legate de Eroare, care în nuvela situată în viitor nu mai apar; dacă stau să mă gândesc bine acolo nu țin minte deloc să fi întâlnit înjurături... Deși și asta poate fi o evoluție culturală justificată; cu cât Eroarea rămâne mai departe în trecut, cu atât oamenii îi conferă mai puțină importanță. Altceva care mi‑a sărit în ochi e asexualitatea fizică a Dinainte‑lor cauzată de augmentarea Howard – în The Weight of History, the Lightness of the Future Cannon părea destul de activă pe planul ăsta, cel puțin la nivel de fantezii, iar lipsa de activitate sexuală concretă e pusă mai mult pe seama detașării emoționale și dezinteresului față de oamenii cu o viață comparativ foarte scurtă.
Pe lângă golurile pe care le umple, povestirea introduce alte întrebări, în principal cu privire la relația dintre Michaela și Raquel și la motivele care au dus la despărțirea dintre ele. Nici planeta Sidero în jurul căreia orbitează Polyphemus nu e lipsită de mistere, cu compoziția ei ieșită din comun, posibil chiar artificială. Dar cel puțin finalul nu e mai lăsat în suspans.
disponibilă online în original.
A Long Walk Home
Plasată chiar în timpul Erorii, A Long Walk Home are un singur personaj, Aeschylus Sforza, singurul supraviețuitor al atacului devastator asupra coloniei Redghost. Printr‑o întâmplare norocoasă, el se afla în subteranele planetei la momentul respectiv și scapă astfel nevătămat. Dar odată întors la ruinele civilizației descoperă cu stupoare că oamenii au dispărut cu desăvârșire de pe fața planetei, ca o replică morbidă a Înălțării din Biblie – unul din numeroasele mistere neelucidate legate de Eroare. Ask e condamnat astfel să cutreiere pământul în lung și în lat, căutând în zadar o prezență umană și niște răspunsuri.
disponibilă online în original.
Chiar dacă nu le‑am citit în ordinea cronologică corectă, aceasta e destul de evidentă din textul lor – mai puțin pentru Torquing Vacuum. De vreme ce Jay Lake plănuiește să le folosească într‑o trilogie, mă gândesc că structura ei ar fi ceva de genul: prima parte societatea Polity și Eroarea (Permanent Fatal Errors și A Long Walk Home – poate chiar pe post de încheiere); a doua reconstrucția, apariția Imperium Humanum și a minte‑navelor (To Raise a Mutiny Betwixt Yourselves, eventual Torquing Vacuum) și în final marea revelație în partea a treia, unde The Weight of History, the Lightness of the Future ar fi un bun început de final de trilogie. Până acum am fost intrigat de misterul ce trebuie rezolvat, personajele sunt puternice și neconvenționale și autorul s‑a străduit să creeze o istorie complexă atât pentru personaje cât și pentru universul în sine, așa că eu unul aș citi cu plăcere întregul ciclu; asta cu speranța că revelația din final va fi una inteligentă, nu cine știe ce deus-ex-machina tras de păr.
Update: din păcate, Jay Lake a decedat în iunie 2014 din cauza cancerului cu care se lupta de ani de zile, așa că e puțin probabil că acest ciclu va mai avea o variantă finală.
Post a Comment