Roger Zelazny - The Guns of Avalon

După ce evadează din temnițele Amber‑ului cu ajutorul lui Dworkin, cu vederea refăcută, Corwin revine la planul său inițial de a cuceri tronul cu o forță militară aparte, pușcași. Deoarece praful obișnuit de pușcă nu se aprinde acolo, Amber‑ul nu are nici o apărare în fața unui asemenea atac. Corwin însă cunoaște o altă substanță care poate detona în Amber, descoperită accidental cu multe secole în urmă pe când domnea în Avalon. Astfel pornește printre Umbre căutând una similară Avalon‑ului de unde să obțină suficient praf pentru o întreagă armată. Pe drum însă întâlnește un cavaler rănit ce fusese atacat de un soi de demoni. Corwin rămâne să‑l ajute și îl duce înapoi în fortăreața Lorraine, unde află că această Umbră e sub asediul unui misterios Cerc Întunecat din care ies neîncetat noi monștrii și care se mărește pe zi ce trece, amenințând să înghită întreaga lume.

Dacă în prima parte a ciclului Corwin se străduiește să ne convingă că Amber‑ul e singura lume adevărată, centrul și sursa tuturor lumilor, în The Guns of Avalon începem să descoperim că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Apar aluzii la Curțile Haosului și astfel la o dualitate între Ordine și Haos, între Bine și Rău, care se inspiră atât din creștinism pentru imaginile demonice, cât și din miturile grecești ale creației născute din haos. Răul vine din Cercul Întunecat – și mai târziu pe Drumul Întunecat care străbate paradoxal nenumărate Umbre până la poalele muntelui Kolvir pe care se înalță Amber. Și Corwin începe să se schimbe în proprii săi ochi, căci, deși mânat în continuare de ura față de fratele său Eric și de dorința de a urca pe tron, bănuiește că apariția Drumului Întunecat este parțial vina lui, în urma blestemului aruncat asupra lui Eric și meditează în câteva rânduri asupra rolului său în lume, mai degrabă „un rău mai mic” decât bunătatea întruchipată. Ba mai mult, vedem curând cum alții sunt capabili să‑l ducă de nas, exploatând slăbiciunea lui pentru femei frumoase și pentru familie.

I am a part of the evil that exists in the world and in Shadow. I sometime fancy myself an evil which exists to oppose other evils. I destroy Melkin’s when I find them, and on that Great Day of which prophets speak but in which they do not truly believe, on that day when the world is completely cleansed of evil, then I, too, will go down into darkness, swallowing curses.

Trecerea prin regatul Lorraine se inspiră puternic din legenda Regelui Arthur, începând de la căutarea Avalon‑ului, la numele cavalerului pe care‑l salvează (Sir Lancelot) și al fostului rege, Uther. Și conducătorul actual, Ganelon, pe care Corwin îl exilase cu mult timp în urmă din Avalon, are un nume din literatura medievală, deși din Cântecul lui Roland. Tot acum Corwin ne face cunoștință cu sabia lui, Grayswandir, făurită din argint și inscripționată cu un fragment al Pattern‑ului din Amber – versiunea sa personală a lui Excalibur. Propriul său rol e mai complicat: pe de o parte conduce oștirea în luptă ca Arthur, pe de alta ca mag care străbate lumile semănă și cu Merlin. Cum în universul cărții Corwin își manifestă câteodată talentul de bard, e posibil ca Zelazny să lase de înțeles că de fapt legendele noastre au fost inspirate de amintirile fragmentare ale lui Corwin în timpul îndelungat petrecut pe Pământ. În rest, rețeta e cea cunoscută din prima parte: acțiune rapidă, dueluri individuale și lupte la scară largă, călătorii printre Umbre și o excursie scurtă pe Pământ pentru a procura puști, ocazie bună de a ataca voalat traficul de arme făcut de oameni respectabili cu toate actele în regulă. Finalul e puțin cam prea „curat” și Corwin obține aparent tot ce‑și dorea fără să ridice arma împotriva proprii familii, dar totuși lasă povestea în suspans pentru partea a treia.