Alastair Reynolds - Chasm City

Pe planeta înapoiată și devastată de războaie Sky’s Edge, mercenarul Tanner Mirabel își urmărește ținta, aristocratul Argent Reivich, până la ascensorul orbital care leagă suprafața planetei de spațiul interstelar și de evadarea pe o navă Ultra spre o altă colonie umană. Scopul lui Tanner e simplu: să răzbune moartea fostului său șef, traficantul de arme Cahuella, și a soției sale Gitta, pentru care dezvoltase o afecțiune interzisă și nemărturisită. Cu o insistență ieșită din comun, Tanner îl urmărește pe Reivich până la destinația lui, planeta Yellowstone, unde îl pierde în hățișul urban al capitalei Chasm City. Trezit din somnul criogenic pe o stație a Călugărilor Gheții, Tanner pierde timp prețios încercând să‑și recapete amintirile dereglate de hibernarea lungă de 15 ani, ba mai mult, descoperă că a fost infectat cu un virus de îndoctrinare, una din armele de propagandă ale fanaticilor religioși de pe Sky’s Edge, care îl obligă să retrăiască în momentele de inconștiență viața fondatorului planetei, Sky Haussmann. Și ca lucrurile să fie și mai complicate, Chasm City s‑a transformat radical în timpul în care cei doi rivali au traversat spațiul: o epidemie misterioasă a atacat nano‑mașinile omniprezente, făcându‑le să se comporte haotic, atacând locuitorii și modificând clădirile metamorfice în imagini grotești. În urmă cu doar șapte ani centrul științei și comerțului interstelar, acum Chasm City se luptă să‑și regăsească echilibrul, separat în majoritatea săracă a populației trăind de la o zi la alta la nivelul solului în Noroi și aristocrația dependentă de un drog rar și misterios care petrece decadent sus printre vârfurile clădirilor deformate, în Boltă.

Why do they do it, though? Doesn’t potential immortality make your lives all the more precious?

Yes, but that doesn’t mean we still don’t need to be reminded of death now and then. What’s the point of beating an old enemy if you deny yourself the thrill of ever remembering what it was like in the first place? Victory loses its meaning without the memory of what you’ve vanquished.

E o experiență interesantă să citești un roman dintr‑o serie după ce ești deja bine familiarizat cu universul său, ba chiar și cu finalul, așa cum mi s‑a întâmplat mie aici cu Revelation Space. Pe măsură ce citeam tot așteptam să apară în scenă Anna Khouri, a cărei poveste este remarcabil de similară cu a lui Tanner: amândoi soldați pe Sky’s Edge, obligați să se adapteze rapid la peisajul înșelător al orașului și să supraviețuiască fără să cunoască prea bine regulile lui – nici din punctul acesta de vedere autorul nu dezamăgește, deși Anna își face apariția mult prea târziu pentru a juca vreun rol în acțiune. Cronologic Chasm City are loc cu decenii înainte de debutul trilogiei și e un tribut dedicat în principal acestui oraș, cel mai semnificativ dintre coloniile umane prin realizările științifice ale acelei Belle Epoque care la momentul romanului se încheiase brusc din cauza Epidemiei Contopirii. Într‑o anumită măsură se simt similarități cu alte faimoase orașe ale SF‑ului clasic, Diaspar din Orașul și stelele sau Trantor‑ul lui Asimov, dar Reynolds adaugă nota lui specifică, pesimistă și întunecată, reamintind ca în tot restul seriei că tot ce e omenesc e efemer, fragil, destinat descompunerii și morții.

Ca și restul romanelor, povestea pornește la început pe trei căi, care vor converge spre final. Cum de data asta povestea centrală e relatată la persoana întâi de Mirabel, celelalte două trebuie cumva legate tot de el, și soluția aleasă e ca ele să se desfășoare în amintirile protagonistului. Avem pe de o parte revelarea înceată și dureroasă a evenimentelor de pe Sky’s Edge care au dus la ambuscada în care Gitta este ucisă și Cahuella rănit mortal, justificarea pentru vendeta interplanetară a lui Tanner. Pe de alta, amintirile induse de virusul de îndoctrinare ne duc mai departe în trecut, la bordul unei flotile de cinci nave lansate de pe Pământ spre 61 Cygni în prima tentativă de a coloniza o planetă. Cum navele călătoresc doar cu 8% din viteza luminii vor trece secole până la destinație, astfel încât fiecare duce un mare număr de coloniști în hibernare criogenică, îngrijiți de un echipaj de 150 oameni. Sky se naște pe Santiago, una din navele din flotă, fiul șefului securității Titus Haussmann, și dezvoltarea lui precoce și descendența îl pun într‑o bună poziție de a deveni căpitan la momentul crucial când flota își va atinge în sfârșit destinația. Cu fiecare episod, amintirile lui Tanner despre Sky devin mai realiste și mai detaliate, dezvăluind inclusiv informații care nu apăreau în nici o istorie oficială a planetei, dar care se potrivesc prea bine pentru a fi inventate. Poate e de vină și familiaritatea cu tehnicile lui Reynolds, dar aici ghicisem deja mai devreme de jumătatea romanului cum se vor potrivi în final cele trei fire aparent divergente pe baza indiciilor lăsate de autor. Cu toate acestea asta nu a diminuat cu nimic plăcerea de a citi cartea și de a descoperi multele întorsături pe care nu aveai cum să le intuiești.

Apropo de familiaritate, multe dintre temele din trilogie apar și aici – cred că cel mai corect ar fi să spun că sunt prefațate aici și reluate și dezvoltate în celelalte romane. Avem în primul rând virusul de îndoctrinare crucial în Absolution Gap și o variantă mai rafinată a tulburării de identitate din povestirea Troika, ca și urmăririle care apar într‑o formă sau alta în toate celelalte romane; ba chiar și câteva aluzii la amenințarea Inhibitorilor se strecoară printre rânduri pentru cei care știu deja ce o să urmeze mai târziu. Reynolds nu scapă ocazia de a lucra cu teme recurente ale science-fiction‑ului, mulându‑le pe stilul sumbru al seriei: misiunea flotilei degenerează într‑un război rece plin de suspiciune, fiecare echipaj acuzându‑le pe celelalte de sabotaje, spionându‑se reciproc și încercând în secret să obțină avantaje cât de mici care să le permită să ajungă prima la planeta de la finalul călătoriei. Iar primul contact cu o specie extraterestră nu se termină deloc bine – pentru extratereștrii suficient de naivi să se încreadă într‑un om. Formele ciudate de viață de pe Sky’s Edge, în special ciclul de metamorfoză al hamadryadelor, sunt și ele explorate amănunțit.

Yeah, I heard. Still, this year’s war criminal is next year’s saviour of the people, right? Besides-we all know guns don’t kill people, do they?

No, it’s the small metal projectiles that generally do the killing, Cahuella said, smiling.

Despre personaje nu sunt prea multe de spus, nu excelează în subtilitate sau adâncime, ci mai degrabă la capitolul egoism și duritate; majoritatea sunt genul de duri (sau dure) cu care n‑ai vrea să te pui și care nu se tem să ia ce cred că li se cuvine prin forță sau orice altă metodă la îndemână. Evident Tanner și Sky Haussmann sunt în centrul atenției și se conformează amândoi acestui model. În ciuda cruzimii și violenței din partea lor, nu am simțit repulsie sau dispreț față de comportamentul lor. Tanner le temperează cu un fel de simț al onoarei necaracteristic celorlalte personaje, cu care sare în apărarea celor mai slabi sau impune dreptatea așa cum o percepe el; iar Sky este în general prea fascinant în megalomania și planurile lui complexe pentru a‑ți mai păsa de numeroasele sale crime. Singurul element care m‑a deranjat ca fiind strident și inutil a fost apariția în mintea lui a unei personalități-fantomă, ceva în genul vocilor pe care le invocă unii ucigași în serie ca instigatori pentru acțiunile lor. E o modalitate ieftină și neverosimilă de a încerca o justificare pentru alegerile pe care Sky le‑a făcut în mod evident calculat, cu sânge rece și un plan bine definit.

He deserves to die, I said. But I can’t say he’s a bad man. If I’d been in his place, I’d have done exactly what he did. Except done it professionally, I thought, and not left anyone alive afterwards.

Chasm City e un roman complex și plin de acțiune, care te capturează de la prima pagină și nu încetează să surprindă până la ultima. Eu îl păstram de ceva vreme pe Kindle și l‑am început într‑un moment de plictiseală când nu aveam chef de citit mai nimic; ei bine, cartea asta mi‑a redeschis imediat pofta de lectură. Nu trebuie să vă așteptați la cine știe ce filozofie sau întrebări profunde despre viață, ci mai mult la extinderea universului Revelation Space cu noi planete și informații, la o poveste stimulantă și complicată, așa cum oferă de obicei Alastair Reynolds.

Nota mea: 4.0