27 June 2010

Greg Egan – Carantina

in Bucharest, Romania

Greg Egan - CarantinaDacă teoria relativității e greu de cuprins de omul cu o pregătire medie, mecanica cuantică dă dureri de cap chiar și specialiștilor. Deși stă la baza lumii în care trăim cu toții, legile ei par desprinse dintr‑o halucinație, cu obiecte ce nu se pot hotărî dacă sunt particule sau unde, există în același timp în mai multe locuri și mai multe stări – ce‑i drept cu o probabilitate bine determinată –, se pot materializa sau dispărea instantaneu, dar în același timp atât de fragile încât la prima tentativă de măsurare își pierd proprietățile magice și decad într‑o singură stare. Cu toate acestea, Greg Egan pornește în „Carantina” de la ideea că proprietățile acestea deosebite și contra-intuitive ale lumii cuantice pot apărea și la nivelul macroscopic al realității de zi cu zi și construiește pe baza aceasta un roman captivant. Ce‑i drept, pe el îl ajută și formația de matematician.

Romanul nu se mulțumește însă cu mecanica cuantică și se extinde de aici pe mai multe planuri. Avem și un fel de contact cu extratereștrii, scurt și fără drept de apel: în 2034, Sistemul Solar este izolat instantaneu într‑o Bulă de proveniență necunoscută similară cu orizontul unei găuri negre întoarse pe dos. Obiectele care încearcă să se apropie de ea încetinesc la nesfârșit până devin practic nemișcate, fără să o atingă niciodată. Fără o posibilitate de a investiga exteriorul e greu de format o explicație, dar majoritatea crede că a fost ridicată de o rasă inteligentă. În cursul romanului se conturează o motivație pe cât de originală, pe atât de neobișnuită: Universul și celelalte ființe există ca și obiectele cuantice într‑o suprapunere infinită de stări și posibilități, pe care creierul uman o distruge prin observație pentru a crea o lume liniară, cauzală, cu o singură stare existentă la un moment dat. Pentru aceste forme complet străine de viață, aceasta echivalează cu un genocid la o scară galactică, iar Bula e modalitatea lor de a se proteja de distrugerea involuntară provocată de privirea umană îndreptată către Cosmos. Și prin asta romanul explică principiul antropocentric al cosmologiei – existăm într‑un Univers potrivit pentru viața umană pentru că l‑am „ales” noi înșine dintre nenumăratele posibilități existente – și paradoxul lui Fermi – nu am întâlnit extratereștrii pentru că le‑am anulat existența observându‑i.

Prezentarea societății și tehnologiei celei de‑a doua jumătăți a secolului 21 are și ea un rol crucial. Sunt prezentate pe larg în special metodele de modificare corporală devenite ceva obișnuit în cele mai variate scopuri, de la cele medicale – pigmentarea genetică a pielii australienilor pentru evitarea efectelor negative ale razelor ultraviolete – la cele profesionale sau pur și simplu pentru a fi în ton cu ultima modă. Modificările neurale cu ajutorul nano‑mașinilor sunt foarte răspândite, rezultând în programe speciale numite modifuri care rulează chiar în interiorul creierului uman. Gama lor merge de la jocuri la hărți și traduceri pentru turiști, software care oferă control asupra stărilor de veghe și somn, ba chiar poate filtra anumite evenimente neplăcute din visele purtătorului, precum și programe specializate pentru personalul de securitate, care îmbunătățesc reflexele, simțurile și reduc emoțiile și senzațiile care pot distrage în momente de criză. Iar instrumentele unui spion sunt și mai sofisticate, ajungând până la animale create prin inginerie genetică pentru supraveghere, ca specia ficțională de țânțar Culex explorator.

Acțiunea efectivă se desfășoară mult după apariția Bulei, la peste 30 de ani, când efectele imediate ale fenomenului – de exemplu tulburările psihice ca Delirul Bulei – au început să se estompeze. Intriga e predominant polițistă, personajul principal fiind chiar un fost om al legii devenit detectiv particular după moartea soției într‑un atentat organizat de organizația anarhistă „Copiii Abisului” – una din consecințele Bulei care nu dă semne de dispariție. Nick Stavrianos e angajat de un anonim să investigheze dispariția Laurei Andrews, o pacientă de 32 de ani a Institutului Hilgemann, ale cărei leziuni cerebrale congenitale au condamnat‑o încă de la naștere la o viață de legumă. E greu de imaginat cine ar vrea s‑o răpească, iar cazul devine și mai bizar când un fost coleg, acum angajat al Institutului, îi informează pe Nick că pacienta debilă a mai „evadat” în două ocazii, fiind recuperată în apropierea Institutului. Cercetând cantități imense de date livrate de diferiți hackeri sau colectate prin forțe proprii, urma Laurei apare în Noul Hong Kong, unde a fost transportată clandestin sub acoperirea repatrierii unui cadavru. Încercând să pătrundă în clădirea unde era ținută, Nick este capturat de personalul de securitate, dar, în loc să‑i fie ștearsă memoria într‑un mod brutal sau să fie omorât, este recrutat de Ansamblu, organizația din spatele acelei firme de cercetare. Loialitatea lui e asigurată de un modif de fidelitate, care dă naștere la dileme interioare interesante despre identitate și libertatea de alegere a individului. Ba mai mult, odată ce ia contact cu alți purtători de modif, Nick descoperă că aceștia au format un nucleu alternativ al Ansamblului, Canonul, pe baza logicii circulare că ei sunt singurii cu adevărat loiali organizației și scopului obscur al acesteia. Conform definiției incluse în modif, Ansamblul e asimilat unui concept existent în fiecare dintre cei modificați, în loc de o organizație obiectivă exterioară; o aluzie interesantă la felul în care a fost explicată uneori religia ca un proces intern al creierului.

I think I can safely say that nobody understands quantum mechanics.
Richard Feynman

Legătura dintre Laura, răpirea și studierea ei de Ansamblu și apariția Bulei se face mai târziu în carte, dar până atunci sunt destule puncte de interes. Pasajele cu explicații istorice devin poate plictisitoare pentru anumiți cititori, dar mie mi s‑au părut indispensabile. Cum altfel am putea afla despre fondarea New Hong Kong‑ului și evenimentele care au dus la ea sau despre apariția și motivațiile – sau mai degrabă lipsa lor – „Copiilor Abisului”? Din cauza ideii comune de a separa Pământul de restul Universului, nu mă pot opri să nu compar romanul acesta cu „Turbion” al lui Robert Charles Wilson. În ciuda punctelor comune dintre romane, „Carantina” câștigă pe cam toate planurile din punctul meu de vedere. Cartea lui Egan e mai complexă, abordând teme mai variate, cu o bază fizică mult mai solidă, o acțiune mai incitantă și un ritm mai alert. Societatea imaginată de Egan e mai verosimilă cu evoluția bio- și nanotehnologiei integrată în viața de zi cu zi și schimbările politice prin care trece, cum ar fi mutarea competiției geopolitice în spațiul Pacificului, între China și Statele Unite. Iar finalul se dovedește mai dramatic decât happy‑end‑ul călâu din „Turbion”, pentru că eliberarea din Bulă nu se întrevede decât printr‑o transformare radicală a naturii umane. Ca să închei, „Carantina” e o mostră excepțională de hard SF, probabil mai greu de digerat pentru unii, dar fascinantă prin perspectiva unică a lumii pe care o imaginează în paginile ei și prin modul în care pune sub semnul întrebării realitatea solidă din jurul nostru.

Post a Comment