Cu toate că au existat o serie de speculații pe Internet despre posibila „inspirare” a filmului „Avatar” dintr-o nuvelă a lui Poul Anderson, între film și romanul de față nu există alte similarități în afara numelui. Publicat cam în aceeași perioadă cu „Poarta” lui Frederick Pohl, „Avatarul” se folosește de o intrigă similară – până la un punct. Drumul omenirii către galaxie e deschis de mașinile-T, care generează căi instantanee către alte puncte din spațiu și timp. Prima dintre ele orbitează Soarele în punctul exact opus Pământului, imposibil de descoperit înainte de primele expediții în Sistemul Solar. Dar pentru a ajunge într-un anume loc/moment trebuie să urmezi o traiectorie precisă la apropierea de mașina-T și testarea posibilităților e încă la început. Singura cale sigură cunoscută oamenilor duce în sistemul Phoebus, unde a fost fondată colonia Demeter.
Prima parte a romanului începe atunci când nava de explorare Emissary se întoarce dintr-o călătorie pe o nouă rută, aducând vești excepționale pentru umanitate: primul contact cu o rasă extraterestră, betanii, pașnică și dornică de a împărtăși cunoștințele lor cu oricine vin în contact. Echipajul petrecuse ultimii opt ani pe planeta acestora, iar la întoarcere sunt însoțiți de unul dintre extratereștrii, Fidelio. Folosind cunoștințele lor mai avansate despre operarea mașinilor-T, betanii ghidează nava spre Demeter, dar și înapoi în timp, la doar câteva luni după plecare. Totuși, cei doisprezece oameni și oaspetele lor nu au parte de primirea triumfală pe care o meritau: după ce pornirea în expediție fusese controversată, modificările de forțe politice de pe Pământ au întors balanța puterii în favoarea izolaționiștilor. Aceștia sechestrează Emissary sub pretextul unei carantine, încercând să ascundă descoperirile lor de restul oamenilor. Unul dintre coloniști, Dan Brodersen, „cel mai bogat om de pe Demeter”, e însă hotărât să scoată la iveală adevărul, motivat parțial și de fosta lui legătură cu Joelle Ky, una dintre membrii echipajului. Odată cu investigațiile lui avem ocazia să urmărim schimbările prin care a trecut Pământul și cultura care se naște pe prima colonie umană.