Acțiunea e împărțită în trei povești paralele, care se succedă cu regularitate capitol după capitol. Prima are loc în Anglia contemporană; fizicianul Michael Kearney ar trebui să lucreze la o soluție pentru o teorie unificată a fizicii, dar autorul explorează mai mult viața lui personală și demonii interiori, viziunile care îl chinuie din copilărie și îl împing să devină un criminal în serie, fapt introdus cu nonșalanță încă din primele pagini. În viziuni e urmărit constant de creatura Shrander, iar Kearney fuge de fiecare dată, servindu‑se de o pereche de zaruri ciudat de similare cu cele de pe copertă ca să decidă direcția pe care s‑o urmeze. Descrierea lui Shrander, cu capul ca un craniu de cal, aduce izbitor cu o figură recurentă dintr‑un alt roman al lui Harrison, „Viriconium”.
Al doilea și al treilea set de scene, cu elemente mult mai pregnante de science-fiction, sunt plasate în secolul 24, după ce omenirea s‑a răspândit printre stele, a întâlnit alte rase și a atins o graniță misterioasă, sectorul Kefahuchi. Seria Mau Genlicher e o simbioză între o navă‑K, programele acesteia de inteligență artificială – „matematicile” – și un corp la origine uman, acționând ca mercenar în apropierea sectorului. Dorința minții umane de a dezlega visele care o chinuie o aruncă într‑o urmărire furibundă printre planete și nebuloase, condimentată cu fascinante bătălii spațiale. Al treilea personaj central, fostul explorator Ed Chianese își duce viața care i‑a rămas într‑un container, cufundat într‑o lume virtuală din care e însă smuls cu forța de atacul Surorilor Cray. Ca și ceilalți doi, își petrece apoi marea majoritate a poveștii pe fugă și încercând să‑și pună ordine în viață.
Space was big, and the boys from Earth were awed despite themselves by the things they found there: but worse, their science was in a mess. Every race they met on their way through the Core had a star drive based on a different theory. All those theories worked, even when they ruled out one another's basic assumptions. You could travel between the stars, it began to seem, by assuming anything. If your theory gave you a foamy space to work with — if you had to catch a wave — that didn't preclude some other engine, running on a perfectly smooth Einsteinian surface, from surfing the same tranche of empty space. It was even possible to build drives on the basis of superstring-style theories, which, despite their promise four hundred years ago had never really worked at all. Sunt multe aspecte interesante la roman, cum ar fi numeroasele referiri la sectorul Kefahuchi ca un țărm, evocând atât necunoscutul din spatele lui cât și curiozitatea umană de a pătrunde încă mister, de a depăși o altă limită, cum a făcut‑o de milenii. De asemenea o serie de semne și motive apar în mod repetat de‑a lungul cărții, aluzii și indicii despre misterul revelat la final, dar și puncte de legătură între cele trei fire narative altfel aproape independente. Unul este mențiunea „transformărilor Tate-Kearney”, teoria care permite oamenilor călătoria interstelară, sugerând că eforturile lui Kearney din secolul XX au fost totuși finalizate. Altul este, evident, perechea de zaruri ale lui Kearney, al căror origine e descrisă de Ed Chianese în a doua jumătate. Chiar și sectorul Kefahuchi are o scurtă apariție în secțiunea lui Kearney, sub forma unei știri la TV. Foarte răspândită este pisica, de la denumirea navei‑K al Seriei Mau, Pisica Albă, la animalele de laborator ale lui Kearney la visele-amintiri ale lui Ed Chianese. Cea mai originală idee mi s‑a părut însă concepția despre teoria unificată a fizicii: fiecare rasă din galaxie are proprie ei teorie, complet incompatibilă cu celelalte și de multe ori chiar incomprehensibilă pentru alte rase, și totuși fiecare dintre ele a ajuns să stăpânească zborurile interstelare cu ajutorul lor. Eu aș interpreta‑o ca pe o ironie la adresa științei contemporane, care alocă numeroase eforturi în această direcție, în timp ce multe altele rămân neexplorate. Sau ca o metaforă a complexității imense a Universului, pe care mintea rațională nu o poate cuprinde, sau poate doar fragmentar, captând din fiecare unghi o altă imagine, fiecare dintre ele corectă, dar totuși diferite.
Pentru un roman cu o copertă genială și numeroase concepte promițătoare, impresia mea finală a fost din păcate de dezamăgire, o senzație de lipsă de consistență și de direcție. Autorul aruncă în paginile cărții prea multe idei fără să le dezvolte suficient, prea multe locații și rase extraterestre, atât actuale cât mai ales dispărute, încărcând excesiv decorul în detrimentul fondului. Cadrul e sci‑fi, dar conținutul e mai mult un roman de analiză psihologică, încercând să clarifice de fapt conflictele interne ale celor trei personaje principale. Acțiunile acestora sunt aproape constant motivate prin insecuritate, paranoia sau escapism; temperarea acestor impulsuri și reacții e aproape inexistentă: Kearney ucide ca să scape de spectrul lui Shrander, seria Mau măcelărește fără discernământ nave întregi și echipajele lor. Personajele secundare sunt construite pe modele similare, de la nevrotica Anna, fosta soție a lui Frank, până la mafioții care‑l urmăresc pe Ed Chianese. Finalul reușește să lege cele trei destine paralele și să explice scena hipnotică de pe copertă, dar o face tardiv și revelația finală pare mediocră pe lângă desfășurarea ridicolă de forțe care a condus acolo. „Lumina” e mai mult un experiment literar despre cum se scrie un roman science-fiction, după părerea mea unul nu prea reușit: încearcă să atace prea multe planuri și în final nu satisface pe nici unul din ele.
Se pare că romanul a fost gândit ca prima parte dintr-o trilogie, a doua parte fiind „Nova swing”, și în curând va apărea și încheierea, „Empty Space”. Poate citite împreună au mai multă coerență, deși descrierea ultimului roman pare să fie în același stil eclectic care tinde să dilueze prea mult ideile centrale.
Post a Comment