Sebastian A. Corn - Adrenergic!

În metropola South Sabrata, undeva în secolul 22, Tamerlan Banks – un nume predestinat pentru fapte mari – directorul onorific al giganticei corporații United T‑Skell Spaces, își pune în mișcare planurile de a‑l detrona pe actualul director și succesorul său, Hugh Secada. Desigur, n‑ar strica dacă pe lângă faimă, putere și bogății ar obține și atenția Priscillei Ydriss, actuala soție a lui Secada. În goana lui nebună, care durează mai puțin de 24 de ore, Tamerlan se aliază cu contrabandiștii de la marginea societății și cu turboskelii, entitățile cibernetice semi‑inteligente care populează și întrețin reticulosistemul, rețeaua informatică a orașului. Deși luat prin surprindere, Secada știe cum să contraatace, arătând că a ajuns în fruntea ierarhiei pentru că e mai mult decât un fost emigrant columbian, fost șomer și fost spațiofor. Iar turboskelii, deși aparent recunoscători lui Tamerlan, creatorul lor, și dornici de a obține enormul spațiu virtual promis de el în schimbul sprijinului împotriva lui Secada, au propriile planuri învăluite în secret.

Adrenergic! e un roman cyberpunk care‑și respectă pe deplin titlul, asociat cu receptorii de adrenalină din corpul uman. Nu numai pentru ritmul alert care nu obosește deloc și stârnește serios adrenalina în cititori, ci și pentru tehnologia imaginată a viitorului. Aceasta se bazează aproape exclusiv pe biotehnologie, de la banchetele din tentacule amplificate de calmar la clădirile vii, împânzite de ochi pentru supraveghere. Până și banalele tatuaje ca simbol de statut sau apartenență la anumite grupări sunt înlocuite cu implante organice – solzi albaștri de crap japonez sau culturi de mușchi de pădure. Ca să nu mai vorbim de reticulosistem, echivalentul din povestire al Internet‑ului, care rulează în creierele spațioforilor, oameni păstrați în cuve organice care au ales să‑și doneze capacitatea cerebrală în schimbul banilor sau ca pedeapsă pentru infracțiuni. Autorul merge foarte în amănunt în crearea universului, deși romanul este destul de scurt, adăugând până și o asociație care se ocupă de drepturile spațioforilor, Human Anamnestics, care investighează în mod curent practicile marilor companii, avide după putere suplimentară de calcul.

În spatele acțiunii rapide se dezvoltă o idee dragă genului cyberpunk, influențată de filozofia orientală: ce este realitatea și cum o putem deosebi de iluzie? Unde se găsește punctul din care o copie devine atât de fidelă că poate fi confundată cu originalul? Și dacă treci de acel punct, cum poți ști că originalul nu era la rândul lui o simulare? Fugind de agenții lui Secada, Tamerlan pătrunde în spațiul virtual unde sinapsele a trei spațiofori reproduc cu fidelitate Sabrata de Sud, de la clădiri și peisaje până la imaginile oamenilor din oraș. Însă aici se găsesc și alte spații, create de turboskeli pentru propriile nevoi sau cumpărate de la contrabandiști, alte versiuni ale orașului, subtil diferite de cel din care provine Tamerlan.

Și sînteți sigur continuă femeia, că în adevărata South Sabrata n‑a apărut un alt Tamerlan Banks? Coborînd de la un alt etaj?

Ceea ce m‑a deranjat – mă rog, deranjat e cam prea mult spus, poate sâcâit e mai potrivit – e prea marea similitudine la nivel de acțiune și de personaje cu un alt roman al lui Sebastian Corn, 2484 Quirinal Ave.. Deși fundalul e complet diferit (steampunk vs. cyperpunk), avem și aici un nonconformist însetat de putere, de droguri și de femei, care tânjește după soția rivalului său, mult mai conservator. E oarecum ca și cum ai citi o altă piesă de teatru în care recunoști aceiași actori principali jucând aceleași roluri. În plus, autorul insistă să nu explice termenii noi pe care îi introduce, ceea ce face acomodarea la lumea din roman dificilă. Asta nu‑mi strică plăcerea de a citi romanul de față, dar aruncă o umbră de îndoială asupra originalității autorului. Vreau să cred că poate imagina și alte personaje decât aceste câteva modele care se repetă în ambele romane.

Încă de la primele pagini, povestea mi‑a lăsat senzația pe care o ai într‑un vis; un vis la limita realității, plin de acțiune, de fugă fără sens, în care decorul se schimbă brusc, dar totuși în acord cu logica proprie visului, în care simți mereu o amenințare greu de definit chiar undeva în spatele tău. Alții l‑au comparat cu Matrix, dar eu aș zice e mult mai aproape de un alt film recent, Inception, cu care împărtășește imaginea spațiilor (aici în realitatea virtuală, acolo în vise) care se acopereau unele pe altele ca niște foi de ceapă, în care te poți afunda tot mai adânc, până la a pierde legătura cu punctul de plecare și cu realitatea – oricare ar fi ea. Dacă Adrenergic! a ajuns cumva printr-un accident în mâinile lui Christopher Nolan, sunt sigur că a găsit în roman o bună sursă de inspirație pentru filmul său.