O povestire extra‑scurtă și destul de obscură a autorului mult mai cunoscut, 2 B R 0 2 B are loc într‑un viitor la prima vedere utopic, peste cam un secol, când toate problemele presante ale omenirii, de la foamete și sărăcie la război și boli, au fost eradicate, iar durata de viață extinsă substanțial. Dar, cu aceeași ironie concisă și indiferentă, aproape blazată, din Leagănul pisicii, Vonnegut ne prezintă prețul care a trebuit să fie plătit pentru pace și belșug: limitarea severă a populației. Pentru fiecare naștere cineva trebuie să aleagă să moară; pentru ușurarea procesului au fost deschise camere publice de gazare, gestionate de Biroul Federal de Exterminare, unde cetățenii se pot prezenta oricând pentru sinucidere asistată. Pe cât de scurtă povestirea, pe atât de pregnantă imaginea pe care o transmite; deși în condițiile actuale pare mai mult decât improbabilă, te face să te întrebi cât de departe s‑ar putea merge în încercarea de a obține pacea, dacă suntem într‑adevăr dispuși să renunțăm la libertatea de alegere, la atât de multe din lucrurile pe care le considerăm drepturi umane de dragul siguranței și pentru „binele” comunității. Sau ca unele din călătoriile lui Gulliver, să te gândești că poate unele idei (acolo nemurirea, aici pacea) ar trebui să rămână idealuri demne de urmărit, pentru că odată atinse se pot dovedi cu totul altceva față de ce ne imaginasem inițial. Încă o dată trebuie să admir cât de multe poate să exprime un autor genial chiar și în cursul a doar câteva mii de cuvinte, în timp ce alții nu reușesc nici măcar în tomuri de mii de pagini.
What’s your idea of what life looks like?
said the orderly. The painter gestured at a foul dropcloth. There’s a good picture of it
, he said. Frame that, and you’ll have a picture a damn sight more honest than this one.
Post a Comment