Mike Resnick - Seven Views of Olduvai Gorge

Atunci când te gândești la viziunile despre viitor ale science‑fiction‑ului, cel mai des vin în minte fie grandioase space‑operas, fie distopii rafinate, înșelătoare prin părțile lor atrăgătoare. Povestirea lui Mike Resnick în schimb abordează o perspectivă mai rară, și anume timpul îndepărtat în care specia umană va dispărea dintre stele și de pe fața Pământului. Destinul Omului e schițat pe scurt drept o ascensiune agresivă, înrobind speciile pașnice de la care avea nevoie de ceva, zdrobind pe cei care li se împotriveau, urmată apoi de decădere și dispariție. Milenii mai târziu, culturile ce populează galaxia sunt încă intrigate de comportamentul unic al Omului. În speranța de a scoate la iveală noi indicii legate de apariția speciei noastre, o echipă de cercetători provenind de pe lumi diferite, fiecare cu propriile talente, descinde în zona în care se consideră că au evoluat primii oameni, canionul Olduvai din Africa Centrală.

Povestirea folosește tehnici literare vechi, combinând povestirea în ramă a la Dante cu o încheiere în oglindă cu începutul – despre asta nu dau detalii, dar e destul de previzibilă, eu cel puțin am intuit‑o imediat după prima mini‑povestire. Povestirea în ramă e introdusă foarte abil în schemă prin prezența lui He Who Views, unul din oamenii de știință a cărui „specialitate” este să absoarbă istoria unui obiect în propria sa memorie; pe lângă asta posedă și amintirile predecesorilor săi, memoria genetică inventată în Dune, probabil prin același mecanism de absorbire, de data asta aplicat progenitorilor. Prin perspectiva lui asistăm (deloc surprinzător) la șapte scene din trecutul zonei, de la cel îndepărtat când strămoșii noștri abia se deosebeau de maimuțe, la epoca comerțului cu sclavi negri, la emanciparea Africii de colonialismul european, avansând apoi într‑un viitor în care mediul se deteriorează rapid. Fiecare dintre ele un exemplu diferit de violență om contra om, fiecare lăsându‑i pe colegii săi mai perplecși decât înainte cu privire la motivațiile obiectului lor de studiu.

But as I became one with the tibia, as I felt it crashing down again and again upon our companion’s head and shoulders, I felt a sense of power, of exultation I had never experienced before. I suddenly seemed to see the world through the eyes of the bone’s possessor. I saw how he had killed his own companion to create the weapon, I saw how he planned to plunder the bodies of the old and the infirm for more weapons, I saw visions of conquest against other tribes living near the gorge.
And finally, at the moment of triumph, he and I looked up at the sky, and we knew that someday all that we could see would be ours.

Și tocmai aici aș găsi poate singurul punct slab al povestirii: prezintă omul prea unilateral, doar prin prisma ambiției sale și a egoismului, a acelei chemări nedefinite, dar greu de rezistat, de a vedea ce se ascunde după următorul deal, de cealaltă parte a oceanului, în întunericul dintre stele. Dar chiar și asta se lasă ușor explicat prin numărul redus de mărturii care au supraviețuit veacurilor și de aria restrânsă în care au fost găsite – iar Africa Centrală n‑a fost și nu e un exemplu de toleranță și progres. Ca să nu mai spun că adevărata natură a Omului, cu toate fațetele sale de la demonic la sublim, e prea complicată pentru a fi conținută în câteva zeci de pagini de text. Dar aspectele care sunt cuprinse în povestire sunt bine realizate, așa încât merită citită pentru mesajul ei puternic și perspectiva originală.

publicată online pe site‑ul Subterranean Press; via bookaholic.