Americanii, chiar dacă sunt uneori dispuși să fie sclavi, au manifestat întotdeauna un fel de încăpățânare împotriva încercărilor de a‑i face să se simtă țărani.
Oricât de intensă ar fi vibrația sau prospețimea realității, ea nu se poate măsura cu ce este în stare un om să închidă în adâncul sufletului său.
Una dintre cele mai cunoscute, lăudate și ecranizate cărți ale ultimului secol, de la unul din autorii favoriți ai lui Haruki Murakami, Marele Gatsby este într‑adevăr scrisă bine, cu un stil bogat care e o schimbare binevenită după limbajul sec al majorității romanelor SF pe care le citesc de obicei. Dar în afară de asta nu pot spune că m‑a impresionat în mod deosebit. O prietenă se entuziasmase povestindu‑mi cât de romantică e povestea de dragoste ascunsă a lui Gatsby, dar eu unul nu văd nimic romantic în a aștepta ani de zile după cineva care și‑a refăcut viața alături de altcineva. Și nici de dragoste nu poate fi vorba atunci când doar unul iubește, în timp ce celălalt a uitat de mult ce simțise – asta dacă nu cumva relația de atunci nu fusese decât un capriciu de tânără obișnuită să fie admirată și să obțină tot ce își dorește. Așa cum Gatsby descoperă în cel mai neplăcut mod, timpul nu se mai poate da înapoi și nici iluziile și dorințele unuia nu pot ține locul iubirii împărtășite. În plus, odată ce generozitatea lui detașată ajunge la final, foștii lui oaspeți și asociați îl uită la fel de ușor cum profitaseră mai devreme; un exemplu dur, dar onest, de cât de efemeră este gloria și admirația mulțimii și cât de scurtă recunoștința oamenilor.
Mie mi s‑a părut un personaj mai interesant povestitorul, Nick Carraway, care de‑a lungul romanului se schimbă subtil odată cu dramele din jurul lui și în final dezvoltă o maturitate care îl distanțează de celelalte personaje. Deși probabil singurul prieten sincer al lui Gatsby, diferențele dintre cei doi sunt izbitoare: așa cum recunoaște însuși autorul, Gatsby e născut din imaginația imatură a unui adolescent incapabil de a se accepta pe sine și rămâne până la sfârșit doar o mască goală de conținut – reflectând poate spiritul decadent și superficial al epocii. Atunci când singurul lui scop, obsesia lui de o viață, se năruie în fața realității implacabile, și Gatsby-masca trebuie să se spargă, fără să poată lăsa nimic în loc. În schimb Nick, împlinind treizeci de ani, începe o nouă etapă de viață, întorcându‑se acasă să rezolve ca un adult ceea ce lăsase în aer cu luni în urmă.
Treizeci de ani – perspectiva unui deceniu de singurătate, o înșiruire tot mai scurtă de prieteni burlaci, o servietă tot mai subțire în care să‑mi port entuziasmele, părul tot mai rărit. Însă acum alături de mine era Jordan, care, spre deosebire de Daisy, era prea deșteaptă ca să mai târască după ea de la o vârstă la alta vise uitate.
Am treizeci de ani, i‑am răspuns.Am trecut cu cinci ani de vârsta când mă mai puteam minți singur, spunându‑mi că asta e onoarea.
Post a Comment