Robert Silverberg - Hawksbill Station

Pe malul pustiu al Oceanului Atlantic, un grup de bărbați își duce traiul de la o zi la alta într‑o izolare totală, pescuind și disputând teorii socio-economice. Singurele evenimente care întrerup din când în când rutina așezării sunt sosirea unor noilor deținuți și expediția anuală spre interiorul continentului în căutare de provizii. Însă spre deosebire de coloniile penale din Australia sau Siberia, cei condamnați la exil în Hawksbill nu ajung cu trenul sau vaporul, ci sunt transportați din viitorul îndepărtat cu o mașină a timpului numită Ciocanul. Pentru o izolare completă, stația a fost stabilită undeva în Cambrian, la peste un miliard de ani distanță de statele din prezent care doresc să scape de agitatorii incomozi și periculoși; femeile au fost separate cu grijă de alte câteva sute de mii de ani de bărbați, ca să se evite orice posibilitate de reproducere; ba mai mult, călătoria temporală e posibilă doar într‑un sens, dinspre viitor spre trecut, așa încât sentința pe Hawksbill e la fel de definitivă ca o condamnare la moarte. Lipsiți de orice speranță de scăpare, mulți dintre deținuți alunecă mai încet sau rapid spre nebunie și paranoia, în ciuda eforturilor lui Jim Barrett, cel mai vechi dintre ei, de a menține grupul funcțional. Atunci când un nou condamnat, Lew Hahn, ajunge printre ei, mulți privesc răspunsurile lui evazive și contradictorii cu suspiciune și e bănuit de spionaj. Dar ce rost ar avea un spion care nu‑și poate raporta descoperirile?

The government was too civilized to put men to death for subversive activities, and too cowardly to let them remain alive. The compromise was the living death of Hawksbill Station. A billion years of impassable time was suitable insulation even for the most nihilistic idea.

Publicată original ca nuvelă și apoi extinsă la dimensiunile unui roman, Hawksbill Station are o abordare originală a conceptului de călătorie în timp. Cadrul creat de regulile descrise mai devreme permite explorarea reacțiilor umane într‑un mediu extrem, oarecum similar cu un grup de naufragiați sau astronauți pierduți departe în spațiu. În afară de nevoile imediate de hrană și sex, exilații suferă de o problemă specific umană, lipsa unui scop în viață, a speranței de mai bine, și fiecare trebuie să‑și găsească propria soluție sau să se abandoneze nebuniei. Unii se dedică studiului vieții marine, pe punctul de a face saltul evolutiv spre uscat; alții sunt doctori și pescari, iar Jim Barrett își ocupă timpul cu coordonarea lor, vizitându‑i pe cei bolnavi și lunatici, găsindu‑le noilor veniți cabane de locuit și încercând să‑i integreze în societatea lor în miniatură. Față cu lupta zilnică de supraviețuire și împotriva pericolului constant al rătăcirii mentale, dezbaterile lor aprinse pe marginea teoriilor socialiste și anarhiste care au fost cauza exilului par ridicole, o altă fantasmă a unei lumi ce încă nu s‑a născut, dar și ele contribuie, paradoxal, la a‑i ține laolaltă, reamintindu‑le de inamicul comun. Ca conducător, Barrett e în același timp simbol al lumii lor în decădere; cu un picior rănit de o alunecare de teren și apropiindu‑se de șaizeci de ani, se vede nevoit să recunoască că forțele îi scad și în curând va trebui să predea conducerea, să facă planuri care nu‑l mai includ. Lumea din jur, cu stranietatea inerentă unui Pământ mai tânăr cu un miliar de ani și lipsit de viață pe uscat, e și ea bine realizată, o nouă tușă care adâncește singurătatea deținuților. Simplă, dar de efect, povestirea vă va rămâne cu siguranță în minte; eu un citit‑o cu ani în urmă și acum îmi aminteam și așteptam o scenă în care Barrett, după ce a coborât în chinuri drumul abrupt către ocean, se află față în față cu un trilobit ieșit pentru scurt timp pe mal. În timp ce animalul se învârte indecis în mediul nefamiliar, omul meditează dacă ar trebui să‑l zdrobească: poate acesta e primul animal care a trăit pe uscat, strămoșul tuturor, inclusiv al oamenilor – omorându‑l ar schimba radical istoria planetei, poate într‑atât încât semenii săi nici n‑ar mai apărea…

Hawksbill Station had many little ironies of that sort. Political theorists tend to swallow their theories when forced back on pragmatic measures of survival.

Nota mea: 4.0

disponibilă online; în România a apărut în colecțiile Pasagerii și Vatican, ultimul conclav.