Mike Resnick - Kilimanjaro

În secolul 22, Lumile Eutopice sunt deschise colonizării pe orbita Terrei și oferite unor comunități religioase și culturale, pentru a‑și organiza propria lume ideală fără intervenții externe. Una din ele a fost Kirinyaga, populată de tribul african Kikuyu, dar care a eșuat sub conducerea neinspirată a lui Koriba. După mai bine de un secol, o nouă lume devine disponibilă pentru Maasai, botezată de aceștia Kilimanjaro, după muntele sacru pe care se spune că locuiește zeul lor suprem, En‑kai. Sub îndrumarea istoricului local David ole Saitoti, care este autorul acestei cronici din viitor, și conduși de Consiliul tradițional al Bătrânilor, coloniștii vor trebui să găsească cea mai bună metodă pentru a construi o Utopie și a nu eșua ca multe dintre celelalte experimente.

Deși ideea ar fi promițătoare, rezultatul a fost complet neinspirat. Ce m‑a deranjat cel mai mult au fost așa‑zisele crize cu care se confruntă treptat noua societate; din primele rânduri, David ole Saitoti ne asigură că a studiat cu grijă istoria pentru a evita majoritatea problemelor, totuși conflictele care apar puteau fi anticipate și rezolvate cu mult înainte de stabilirea primilor coloniști: lucruri ca rata de schimb a monedei locale, statutul femeii, relația dintre ritualurile tradiționale și medicina modernă, organizarea politică, votul și constituția. Îmi vine foarte greu să cred că peste 200 de ani o comunitate pe jumătate urbană s‑ar mai confrunta cu exact aceleași probleme și ar găsi exact aceleași soluții – culmea, la un moment dat aleg un președinte alb, căzând poate fără să vrea în clișeul colonialist că triburile africane nu se pot guverna singure. Deși ar trebui să fie esența acestei utopii, cultura Maasai joacă un rol marginal și povestirea s‑ar fi desfășurat identic dacă ar fi folosit oricare altă societate pastorală. Tonul egal și detașat nu ajută deloc, nicăieri nu se simte o încordare reală, ci parcă doar indiferență, ca la niște actori mediocri care abia așteaptă să‑și termine rolurile și să se întoarcă acasă. Descrierea tehnologiei este practic inexistentă și nu se oferă nici o explicație pentru zecile de lumi care orbitează Pământul, nici o descriere a lor sau a dimensiunilor, care ar trebui să fie apreciabile pentru a găzdui două parcuri cu animale sălbatice și numeroase pășuni. Din păcate, după părerea mea, o povestire ratată pe toată planurile.

Nota mea: 1.5

disponibilă online pe site‑ul Subterranean Press