Brandon Sanderson – Steelheart

Undeva în viitorul apropiat, pe cerul Pământului își face apariția un fenomen misterios, o stea roșiatică botezată Calamitatea. În curând și aparent la întâmplare, oameni din toată lumea încep să descopere puteri supranaturale și, odată cu ele, să se comporte arogant și superior, ca niște zei nou-născuți. Lipsiți de scrupule și însetați de putere, acești Epici dărâmă ordinea socială, instaurând propriile regate bazate pe teroare și forță. La fel s‑a întâmplat în Chicago, unde Steelheart își începe regimul devastând o bancă și transformând orașul în oțel într‑un acces de furie. Singurul supraviețuitor a fost un copil de opt ani, David Charleston, care păstrează de atunci amintirea dureros de clară a asasinării tatălui său și un detaliu prețios: impenetrabilul Epic fusese rănit de arma acestuia!

He didn’t need a mask. This man had no reason to hide. He spread his arms out from his sides, and wind blew the doors open around him. Ash scattered across the floor and papers fluttered. Steelheart rose into the air a few inches, cape flaring out. He began to glide forward into the room. Arms like steel girders, legs like mountains, neck like a tree stump. He wasn’t bulky or awkward, though. He was majestic, with that jet-black hair, that square jaw, an impossible physique, and a frame of nearly seven feet. And those eyes. Intense, demanding, uncompromising eyes.

Luând o pauză de la mega-ciclul Cosmere, Brandon Sanderson lucrează la o trilogie inspirată de supereroii benzilor desenate, care debutează prin romanul de față. Principalul antagonist, Steelheart, pare imaginea în oglindă a lui Superman – cu atât mai probabil cu cât acesta e numit uneori Man of Steel. Elementul distinctiv constă în faptul că acești supereroi sunt, aproape fără excepție, răi: egoiști, psihopați, asuprind oamenii, omorându‑i pentru cea mai mică greșeală – sau fără motiv, doar pentru distracție. Atmosfera apăsătoare e accentuată în Newcago de noaptea permanentă, menținută de puterea unui locotenent al lui Steelheart, Nightwielder, și de catacombele de oțel în care trăiesc majoritatea locuitorilor, ascunși de capriciile Epicilor. Singura speranță vine de la un grup de rezistență, Reckoners, care lovește cu precizie, asasinând câte un Epic după lungi pregătiri. Căci fiecare din ei are o slăbiciune, ceva care le anulează temporar puterile, pe care încearcă cu orice preț să o țină ascunsă de rivali. Iar personajul nostru principal, David, este singurul cu o vagă idee care ar putea fi punctul slab din armura de nepătruns a lui Steelheart.

Povestea este în mare destul de simplistă și previzibilă: eroul rămâne orfan la o vârstă fragedă, eroul jură să se răzbune pe ucigașul tatălui, eroul intră în mișcarea de rezistență și‑i convinge să‑l atace pe răufăcător, își face noi prieteni printre ei, se îndrăgostește și descoperă că viața înseamnă mai mult decât setea de răzbunarea care l‑a consumat în ultimii zece ani. Evident, în celula Reckoners nu putea lipsi un trădător. Ceea ce salvează povestea însă este ritmul alert în care se desfășoară, de la o confruntare la alta cu puține pauze de respiro, o alegere mai potrivită aici decât desfășurările masive pe mii de pagini cu care lucrează de obicei Sanderson. Din punctul ăsta de vedere mi‑a amintit de partea finală din Elantris, care se desfășoară într‑un ritm la fel de accelerat, ținând cititorul cu sufletul la gură.

Pe de altă parte, viteza acțiunii lasă destul de puțin timp pentru introspecție: Epicii sunt tipii răi, Reckoners cei buni; lupta între tabere se va duce până la distrugerea uneia și intensitatea conflictului nu lasă loc de remușcări – o separare clară destul de tipică pentru genul young adult. De‑abia spre final situația se nuanțează, probabil anticipând dileme morale mai complexe în romanele viitoare. Despre Calamitate și motivul apariției Epicilor nu aflăm prea multe, ceea ce e de înțeles, pe de o parte pentru că lumea dominată de Epici nu are resursele să studieze fenomenul, pe de alta pentru că autorul are încă două volume pentru a explora subiectul.

I think they’re a test of some kind, Megan said.

I frowned. You mean, like religiously?

No, not a test of faith or anything like that, Megan said. I mean a test of what we’ll do, if we have power. Enormous power. What would it do to us? How would we deal with it?

I sniffed. If the Epics are an example of what we’d do with power, then it’s better if we never get any.

Deși aparține genului fantasy, Steelheart nu neglijează tehnologia, introducând o serie de inovații apărute prin studiul Epicilor – înainte ca aceștia să preia puterea. O altă idee interesantă, folosită aici foarte eficient, sunt mobilele. La prima vedere pare ciudat ca, într‑o lume complet devastată, oamenii să folosească în continuare cu regularitate telefoane mobile, dar ele sunt introduse ca surogat pentru alte metode de divertisment și relaxare care lipsesc. Oricât de despotici sunt Epicii, cei care se mențin la putere nu sunt proști, așa că permit o anume libertate, atâta timp cât nu le amenință poziția. O organizație independentă le produce, iar Reckoners au propria rețea criptată. Folosite ca hărți și lanterne pentru tunelele de sub Newcago, ca și pentru comunicare, mobilele au un rol crucial în numeroase scene de‑a lungul cărții.

Scrisul lui Sanderson are și câteva caracteristici destul de iritante: obiceiul dubios de a inventa înjurături care nu prea se potrivesc cu restul limbajului (aici Sparks! și diverse variații), prezent în multe din romanele sale. În plus David încearcă de fiecare dată să găsească metafore pentru situațiile în care se găsește, și de fiecare dată sunt ciudate și nepotrivite. E amuzant de câteva ori, dar devine obositor să‑l asculți mereu judecându‑se pentru jocurile lui proaste de cuvinte. În ciuda acestor minusuri, romanul e antrenant și se citește repede, așa cum remarca cineva: o carte de benzi desenate în format scris.

Nota mea: 4.0