To grasp what came before was to know what would come after. And to know what would come after was the beauty that stilled, the hallowed communion of intellect and circumstance—the gift of the Logos. Cu milenii în urmă, Eärwa a fost zguduită de Apocalipsă. Hoardele de creaturi ale Non-Zeului Mog-Pharau sub conducerea Consultului au fost învinse cu mari pierderi de armatele reunite ale oamenilor și non-oamenilor, dar civilizația glorioasă a Nordului a fost redusă la ruine. În prezent însă puțini oameni mai cred legendele despre încleștările de atunci. Civilizația a înflorit din nou în sud, în regatele Celor Trei Mări, unde o nouă confruntare se prefigurează la orizont. Noul Shriah din Sumna, Maithanet, a declarat Război Sfânt împotriva păgânilor Kian, pentru a elibera Shimeh, orașul sfânt al Inrithismului și locul de naștere al Profetului de pe Urmă. Astfel, armatele regatelor din jurul Mărilor încep să se strângă în jurul zidurilor orașului Momemn, așteptând semnalul final de luptă.
Dar alte interese conspiră pe ascuns, încercând să întoarcă această forță aparent de neoprit în folosul lor. Împăratul Ikurei Xerius al III‑lea, care și‑a văzut domeniul redus de la un an la altul de incursiunile Kian, plănuiește să‑și redobândească astfel teritoriul pierdut și gloria Imperiului Nansur. Școala de Magie a Turlelor Stacojii acceptă invitația lui Maithanet de a însoți Războiul Sfânt, sperând în secret să‑l folosească pentru a‑și anihila rivalii din Shimeh, magii Cishaurim. Sosind din Nordul pierdut, un prinț misterios, Anasûrimbor Kellhus, și o fostă căpetenie Scylvendi se alătură și ei războiului, deoarece e singura cale de a ajunge la Shimeh și la tatăl lui Kellhus. Nebănuit și nevăzut, Consultul de mult uitat își întinde propriile rețele de spioni, lucrând cu răbdarea nemuritorilor pentru scopul lor suprem, renașterea Non-Zeului și A Doua Apocalipsă. Singurii care păstrează vie amintirea Primei Apocalipse, Școala Mandatului, își trimit propriul spion, pe Drusas Achamian, în inima evenimentelor, dar influența lor e diminuată la fiecare pas de neîncrederea cu care sunt întâmpinați, un sobor de Casandre care văd moarte și distrugere peste tot.
The Darkness that Comes Before e genul de roman despre care ai putea vorbi la nesfârșit fără a epuiza complet subiectele și aspectele cărții. Ai putea începe prin a discuta influențele istorice și paralelele cu alte romane bine-cunoscute, de la Dune la Stăpânul Inelelor. Influența Dune se face simțită din adnotările de început de capitol, în general aforisme filozofice și fragmente din cronica lui Drusas Achamian – care dezvăluie, probabil intenționat, amploarea romanelor, numind curentul Război Sfânt drept Primul. O mențiune pasageră a drogului chanv, care ascute mintea și prelungește viața, aduce aminte de melanj. Un personaj în special e desprins parcă din opera lui Frank Herbert: prințul Kellhus, crescut în spiritul absolut al logicii de un ordin secret în munții retrași ai nordului. În Dune ar fi echivalentul unui mentat drept-vorbitor care citește cu ușurință inimile oamenilor, îi poate manipula la fel cum adeptele Bene Gesserit folosesc Glasul și poate vedea viitorul în oceanul de probabilități pentru a alege cursul cel mai potrivit intereselor lui. Sau, dacă preferați analogiile cu Star Trek, un vulcanian sosit într‑o lume medievală. Dar avantajele lui nu‑l fac invincibil: o întâlnire timpurie cu magia non-oamenilor îi arată că lumea conține multe mistere în afara logicii călugărilor Dûnyain. Iar imensitatea Războiul Sfânt îi impune prudență, obligându‑l să se alieze cu Cnaiür, căpetenia Scylvendi, ale cărui brațe brăzdate de cicatrici atestă numeroasele lui victorii pe câmpul de luptă. Paralelele cu Stăpânul Inelelor sunt ușor de distins, în special prin prisma marii confruntări între Bine și Rău care a precedat evenimentele curente și a creaturilor întunecate care încă terorizează câmpiile din nordul îndepărtat. O altă posibilă legătură pe care am observat-o mai târziu: Dûnyain seamănă cu Dúnedain, descendenții Numenorienilor din care se trage Aragorn, ambele grupuri fiind supraviețuitori ale unei ere mai prospere și avansate.
Maithanet carried a plague whose primary symptom was certainty. How the God could be equated with the absence of hesitation was something Achamian had never understood. After all, what was the God but the mystery that burdened them all? What was hesitation but a dwelling-within this mystery?
Situația politică și religioasă din Regatele Celor Trei Mări seamănă izbitor cu perioada Cruciadelor din Evul Mediu. Cele Trei Mări sunt echivalente cu Mediterana, despărțită în trei de peninsulele Italiei și Greciei; Imperiul lui Xerius este Bizanțul, ultima redută a unui imperiu mult mai vechi, cel Ceneian, sub constanta amenințare a hoardelor mongole din nord (Scylvendi) și a arabilor din sud (Kian); Shimeh e Ierusalimul sub zidurile căruia s‑au dat atâtea lupte între cruciați și otomani, și conexiunile pot continua. Eu am fost atât de prins de aceste similitudini că mi‑am imaginat întreaga hartă ca pe cea a Mediteranei, pentru a afla în final că pozițiile sunt inversate, cu Momemn la vest de restul regatelor Ketyai și Kian în sud‑vest. Religiile dominante sunt de asemenea modelate după creștinism și islam. Inrithismul împrumută însuși numele profetului de la o răspândită abreviere creștină (Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum), iar multitudinea de zei tratați ca aspecte ale Zeului unic poate fi asemănată cu numeroșii sfinți creștini, venerați alături de Sfânta Treime, la fel și capacitatea de a asimila culte locale păgâne în ritualurile religiei organizate. Crucea ca simbol unificator este înlocuită aici de un colț de fildeș, o relicvă antică pe care se află inscripționată prima scriptură a oamenilor. Despre Fanim, religia din Kian, aflăm puține în carte, dar notele din final confirmă inspirația din Islam: fondată recent, Fanim aderă la un monoteism strict și respinge Cronica Fildeșului, Biblia Inrithi.
Alte facțiuni de mare importanță sunt Școlile Magice, considerate anatema de credincioși din cauza capacitații lor de a perverti creația Zeului prin aplicarea magiei, dar prea puternice pentru a fi distruse sau ignorate. Deși manifestările magice sunt similare, există trei principii majore aplicate de diferitele Școli. Veche Magie a Nordului se bazează pe Gnoză, și a fost în mare pierdută odată cu Apocalipsa, singurele școli gnostice rămase fiind Mandatul și Consultul – despre care practic nimeni nu mai crede că există. Restul Școlilor din regatele Ketyai sunt anagogice, iar Cishaurim din Kian aplică a treia metodă, Psûkhe. Deși aparent mai puțin puternici, aceștia din urmă nu lasă asupra lumii același Semn de deteriorare atunci când practică magia ca celelalte două, făcându‑i mai greu de urmărit. Rivalitatea dintre ele, ca și tensiunile cu religia oficială, duc la numeroase conflicte, de la fentele ascunse prin rețele de spioni și vasali la războaie deschise.
Fiind prima dintr‑un ciclu de trei într‑o lume atât de complexă, cartea are de clarificat multe asemenea detalii de fundal, dar o face cu aplomb în mijlocul acțiunii, fără să pară nici un moment că se oprește doar pentru a umple goluri din trecut. Probabil mulți cititori se vor simți copleșiți fiind aruncați în vâltoarea evenimentelor fără multă pregătire anterioară, dar eu m‑am adaptat repede. Textul e înțesat de cuvinte vechi – aici e foarte util să citești pe Kindle unde poți consulta imediat dicționarul integrat – și de nume, de oameni, de locuri, popoare și orașe, actuale și trecute, dar cumva autorul reușește să lea dea tuturor o personalitate, un rol distinctiv care rămâne în memorie în ciuda avalanșei de noutăți. Descrierile au o forță aparte, o claritate care rezonează mult timp după ce parcurgi scenele respective – un bun exemplu este bătălia dintre armata imperială condusă de generalul Ikurei Conphas și triburile reunite ale Scylvendi pe malurile răului Kiyuth.
For an instant, Conphas felt like a thief, the hidden author of a great loss. And the exhilaration he felt almost possessed a sexual intensity. He saw clearly now why he so loved this species of war. On the field of battle, his every act was open to the scrutiny of others. Here, however, he stood outside scrutiny, enacted destiny from a place that transcended judgment or recrimination. He lay hidden in the womb of events. Like a God.
Pe lângă atâtea lucruri de admirat, probabil cel mai bun aspect al cărții sunt totuși personajele. Foarte numeroase, poate excesiv pentru unii, ele rămân complexe și interesante. Cred că ajută faptul că de‑a lungul cărții punctul de vedere pe care îl urmărim se mută de la unul la altul, intrând adânc în intimitatea fiecăruia și expunând conflictele lor interioare, drame care uneori le umbresc pe cele exterioare. Spre deosebire de majoritatea scriitorilor, R. Scott Bakker aduce în prim‑plan inclusiv personaje secundare, atunci când perspectiva lor e cea mai potrivită pentru impactul unei scene. Ba chiar, într‑un caz extrem, un personaj moare la sfârșitul singurului său capitol.
Pe unii îi vor deranja abundența de sex și violență, ca și tratamentul mizer al femeilor, dar eu le văd ca elemente necesare, atât pentru realism (să nu ne amăgim că Evul Mediu a fost un trecut idilic cu cavaleri, trubaduri și prințese), cât și pentru a sublinia temele profunde care se trasează de‑a lungul sutelor de pagini. Întregi armate de sute de mii de oameni sunt măcelărite pe câmpul de luptă de înțelegerile secrete dintre cei puternici. Credința absolută, fanatică, se înfruntă cu scepticismul și logica, orgoliul unora cu neputința altora, idealul cu necesitățile dure de zi cu zi, dragostea cu datoria. Aș mai putea continua pagini întregi, dar voi încheia spunând că The Darkness that Comes Before a fost una din rarele cărți pe care le‑am devorat și, odată încheiată, am continuat cu partea a doua fără să stau pe gânduri.
Some say men continually war against circumstances, but I say they perpetually flee. What are the works of men if not a momentary respite, a hiding place soon to be discovered by catastrophe? Life is endless flight before the hunter we call the world. Ekyannus VIII, Aphorisms
Post a Comment