Ursula Vernon – Jackalope Wives

În nopțile cu lună în pătrar, antilopele își leapădă pieile animale și dansează pe întinderea încinsă a deșertului în muzica ce curge de nicăieri. La cel mai mic semn de prezență umană dispar în grabă în toate direcțiile pe picioarele lor agile. Dar uneori un tânăr îndrăzneț reușește să fure o piele de antilopă și să o ardă; fără pielea ei, femeia îl urmează supusă și devine soția lui pentru toată viața. Iar alteori tânărul îndrăzneț nu are curajul de a merge până la capăt…

Povestirea Ursulei Vernon, câștigătoare a premiului Nebula, îmbină cu succes atmosfera frontierei americane cu fantasticul. Antilopă nu e traducerea corectă aici, dar sună mai bine decât iepuroaice încornorate, jackalope fiind un animal mitic al preeriei, un soi de iepure mare cu coarne scurte și ascuțite. Întinderea deșertului din afara micilor comunități izolate ale oamenilor e populată de alte ființe magice, corbi, iepuri, șerpi cu clopoței, fiecare cu un aspect lumesc și unul sacru, în care iau formă umană și își dezvăluie abilitățile. Motivul acesta al transformării între om și animal este larg răspândit în folclorul din toată lumea, un exemplu similar cu cel de față fiind la noi Povestea porcului de Ion Creangă – și fascinația ielelor. Povestirea nu se oprește însă la extinderea unor teme mitice, ci aduce în discuție într‑o bună măsură responsabilitatea asupra propriilor gesturi și alegeri ca semn de maturitate, și de cealaltă parte libertatea lipsită de griji în mijlocul naturii. O poveste bună, atât ca stil cât și ca conținut, care își merită premiul.

Nota mea: 4.0

disponibilă online pe site‑ul Apex Magazine