În urmă cu câteva săptămâni a fost lansată o colecție de povestiri mai neobișnuită, prin faptul că a fost comandată și susținută de Microsoft, care a invitat o serie de autori SF în laboratoarele lor de cercetare pentru inspirație despre posibilele tehnologii ale viitorului. De vreme ce este disponibilă gratis, am descărcat‑o pe Kindle și am citit‑o pe finalul de an. Povestirile rezultate, deși se încadrează bine în tema generală a colecției, sunt de o calitate foarte variabilă – aș zice că doar jumătate dintre ele merită citite de sine stătătoare.
Hello, Hello de Seanan McGuire se axează pe tehnologia traducerii în timp real, la care Microsoft lucrează intens pentru Skype, în competiție cu Google. Bazat pe cei mai recenți algoritmi, Paulson dezvoltă un program traducător mai general care ia în considerare inclusiv gesturile și mimica interlocutorului, pentru a putea comunica mai natural cu sora ei Tasha, surdomută din naștere. Spre mirarea ei și iritarea familiei, de la aparatul lui Tasha încep să sosească apeluri anonime – imaginea e înlocuită de un avatar pentru confidențialitate, deci nu poate vedea cine e la celălalt capăt al firului. Pe la jumătate eram destul de convins că știu despre ce e vorba, dar autoarea a reușit să mă surprindă cu o explicație mai bună, așa că o clasific printre povestirile bune. Asta nu înseamnă că nu are minusuri destul de mari, cum ar fi lipsa telefoanelor mobile din peisaj – sora ar putea foarte bine să folosească mesageria mobilă în locul unui aparat fix, ceea ce ar elimina complet suspansul fals. De asemenea, mi‑a fost greu să mi‑o imaginez pe Paulson ca femeie, comportamentul ei pare mai degrabă masculin de‑a lungul poveștii, în special relația cu soția și copiii – dacă o lesbiană gândește la fel cu un bărbat, care mai e scopul diversității?
The Machine Starts de Greg Bear tratează computerele cuantice din perspectiva lui Bose. Echipa din care face parte se află la a treia încercare, ultima șansă de a demonstra viabilitatea proiectului lor. Presați de investitori, programează Bila‑8 cu un set experimental de algoritmi care funcționează perfect din prima, spre ușurarea tuturor. Totuși explicația teoretică pentru care tentativa a reușit atât de bine pare prost înțeleasă și consecințele neprevăzute nu se lasă așteptate. Cea mai hard povestire, dar destul de seacă și prost dezvoltată, plus că consecințele de care vorbeam nu sunt deloc plauzibile dacă iei în considerare legea conservării energiei.
Skin in the Game de Elizabeth Bear ne duce pe scenă alături de Neon, o stea rock trecută de apogeul gloriei ei. O vizită inoportună de la impresarul ei aduce o propunere de revitalizare a carierei și interesului public: o aplicație nouă prin care‑și poate împărtăși senzațiile din timpul concertului direct cu fanii. Plină de viață, umor și ironie, și cu o întorsătură sângeroasă spre final, mi‑a plăcut de departe cel mai mult din colecție.
He laughed, knuckled the corners of his eyes, and said, And intimacy in art is a construct anyway. Art isn’t really about raw unmediated access to reality: that’s reality. You get that at the bus stop. Art is about interpreting reality, pointing up certain aspects of it, focusing attention. Editing.
Machine Learning de Nancy Kress îl urmărește pe Ethan, un cercetător asistent în laboratorul în care Jamie Peregoy încearcă să învețe un program sofisticat să recunoască emoțiile umane, folosind ca subiecți o serie de copii în timpul lecțiilor sau jocurilor. Interesantă pentru că, în paralel cu partea științifică, ne conduce adânc în viața emoțională a lui Ethan: zdruncinat de moartea fetiței lui în urmă cu un an, el e obsedat să‑i păstreze amintirea printr‑o scurtă înregistrare virtuală. Finalul vine însă prea brusc și mașina, care se dovedise complet incompetentă cu câteva pagini mai devreme, dezvoltă din senin toate calitățile pe care le așteptau – cam forțat după părerea mea.
Riding with the Duke de Jack McDevitt este inspirată de realitatea virtuală, în special de ultimele demo‑uri ale HoloLens, pe care personajele o folosesc să se transpună în pielea unor actori din filme faimoase. Altceva nu se prea întâmplă, făcând‑o cea mai plictisitoare din colecție – o povestire interesantă n‑ar trebui să includă pe trei sferturi repovestiri de filme. Jack McDevitt a fost complet lipsit de idei se pare.
A Cop’s Eye este o bandă desenată despre cum ar decurge căutarea persoanelor dispărute dacă polițiștii ar avea la dispoziție un fel de asistent inteligent, un hibrid între Google Glass și Cortana care furnizează rapid informații relevante și date senzoriale suplimentare. Interesant ca concept și în mod sigur realizabil pe termen mediu, dar ca poveste prea standard și formatul de bandă desenată nu prea reușește să transmită aceeași adâncime ca cuvântul scris. Am fost plăcut impresionat însă că am putut‑o citi cu ușurință pe Kindle‑ul meu vechi, deși doar în tonuri de gri, e bine că autorii s‑au gândit să optimizeze imaginile pentru mai multe posibilități.
Looking for Gordo de Robert J. Sawyer ia forma unui proces simulat între susținătorii și opozanții METI (transmiterea de mesaje în eter în scopul contactării unor posibile inteligențe extraterestre) cu un martor cheie: avatarul extraterestru Ursula, de pe steaua 47 Ursae Majoris! Tehnologia menționată aici e legată de procesarea unor seturi enorme de date, care permit echipei lui Emily Chiu să extragă caracteristicile biologice și culturale ale extratereștrilor din transmisiile lor pentru a compune simularea Ursulei. Interesantă atât pentru introducerea inedită în argumentele pro și contra METI, cât și pentru finalul într‑o notă optimistă.
În The Tell de David Brin, protagonistul este un iluzionist din Vegas care colaborează pe ascuns cu serviciile secrete, folosindu‑și experiența de a citi înșelăciunea din gesturile involuntare ale oamenilor. Atunci când încorporează aceste cunoștințe într‑o aplicație publică însă, se trezește în vizorul unor oameni puternici care‑l vor îndepărtat definitiv. Din păcate acțiunea, atât de puțină cât e, este întreruptă constant de observațiile și opiniile autorului, până în punctul în care întreaga povestire sună mai mult a predică pentru propria agendă.
Another Word for World de Ann Leckie încheie simetric colecția atacând din nou problema comunicării între limbi diferite, de data asta într‑un fundal mult mai îndepărtat de prezent. Pe planeta Iss, tensiunile cresc între Gidanta, cei care o terraformează de un mileniu, și imigranții Raksamat care își solicită spațiul pentru ferme și locuințe. La negocieri sunt trimise două figuri proeminente, Suverana de Iss și Ashiban Xidyla, dar avionul lor este doborât și ele abandonate singure în mijlocul unor mlaștini la sute de kilometrii de civilizație. Obligate să lucreze împreună, ele descoperă curând că acordul vechi de un secol și aparatele de traducere automată se bazează pe o serie de neînțelegeri perpetuate cu bună știință. O idee cam fumată și cu un stil pe alocuri excesiv de pretențios (a se vedea citatul de mai jos), pe mine nu m‑a convins.
Ashiban had entertained vague thoughts of what she would do at this moment, waking in the night when the rest of the house was likely asleep. Had intended to think more on the feasibility of those vague thoughts, and the advisability of following up on them.
Post a Comment