Corespondent independent de război, Khalil a văzut multe în lunga lui carieră, conflicte care i‑au tocit empatia și ascuțit la maxim cinismul. Pe lângă luptele violente din alte sisteme, campania LaDucci pare o floare la ureche, în care armata pământeană s‑a implicat ca suport pentru un aliat obscur, și Khalil ajunge să deplângă plictiseala constantă, monotonia zilelor petrecute departe de front, într‑o bază stingheră înconjurată de tundră. Apoi însă, într‑o misiune de recunoaștere de rutină, întâlnește un soldat misterios care schimbă brusc și radical rolul lui Khalil în conflict.
Cynical doesn’t begin to cut it. Cynical is where we start. We end up somewhere long past bitter, beyond hopeless, in a place as bleak as LaDucci on a cold winter night.
Deși scrisă dintr‑o perspectivă presupusă neutră, povestirea relativ scurtă redă perfect atmosfera apăsătoare a conflictului, amintind imediat de tonul mușcător al altor romane SF de război ca The Forever War și Starship Troopers. De asemenea, ideea că fiecare rasă extraterestră are o slăbiciune diferită, în funcție de care sunt trimiși în luptă alte tipuri de soldați, este surprinzător de originală și folosită cu efect mai târziu în povestire. Din păcate partea a doua și finalul, când Khalil descoperă mizele reale ale conflictului și motivul pentru care soldații de pe LaDucci sunt exclusiv bărbați, nu este realizat la fel de bine; mi s‑a părut că autoarea s‑a grăbit și a forțat mesajul pe care voia să‑l transmită. O temă demnă de reflecție de altfel, legată de rolul jurnalismului într‑o lume suprasaturată de conflicte, în care relatarea faptelor de la fața locului este editată subtil și afectată de interesele în joc, și de care spectatorilor de acasă le pasă de multe ori prea puțin ca să se schimbe ceva – cum s‑a întâmplat cel mai recent în Siria.
Post a Comment