Descoperirea călătoriei prin găurile de vierme undeva în secolul 21 a dat startul unei epoci de expansiune lungă de secole, în timpul căreia umanitatea a fondat zeci de colonii pe planetele învecinate. Dar corporațiile care au finanțat colonizările agresive au ajuns la fundul sacului; investițiile inițiale sunt imense, în schimb rata de recuperare foarte înceată, iar coloniile au nevoie de susținere constantă pe perioade îndelungate înainte de a deveni sustenabile. Astfel că, amenințate de spectrul falimentului, multe corporații au început să fuzioneze sau să‑și vândă participațiile în colonii celor mai mari și mai profitabile. Acestea la rândul lor au găsit soluția perfectă de a fructifica aceste active toxice: raiduri militare de pradă, o piraterie modernă deghizată sub sintagma de misiuni de ‘colectare de active’. În curând pe Pământ rămân doar câțiva jucători, dintre care corporația Zantiu-Braun e cel mai important. Următoarea lor campanie vizează Thallspring, o idilică lume tropicală cu o populație ușor de controlat, pe care ZB a colectat‑o prima oară în urmă cu zece ani. Dar de data asta localnicii sunt mai bine pregătiți și în orașul de coastă Memu Bay se organizează o rezistență secretă. Iar în interiorul rangurilor soldaților ZB, locotenentul Newton, veteran al campaniei de acum un deceniu, își face propriile planuri de colectare de active pe planetă, pentru a se putea retrage mai repede din armata corporatistă cu o sumă frumușică în buzunar.
Deși pornește de la o premisă similară cu mai faimoasa Steaua Pandorei, Fallen Dragon evoluează într‑o direcție destul de diferită. În loc de o societate multi-planetară aproape perfectă, eliberată de sărăcie, boli și chiar de moarte, romanul de față adoptă un ton mai pesimist – n‑aș zice realist pentru că în ciuda efortului autorului de a ne convinge de asta, situația economică nu mi s‑a părut deloc plauzibilă. Ar fi fost mai simplu pentru toată lumea să se dezvolte un sistem comercial între colonii și Terra, coloniile exportând materii prime și diversele substanțe unice descoperite pe planetă. Într‑adevăr prețurile ar fi semnificativ mai mari decât ce se poate mina din asteroizii din sistemul solar, pe de altă parte comerțul nu ar fi avut nevoie de tehnică militară, contingente de soldați care trebuie antrenați, hrăniți și transportați în campanii lungi de luni de zile. Navele comerciale ar putea fi mai mici, mai rapide și eficiente fără sistemele de menținere a vieții și armament. Probabil Hamilton a modelat acest univers după corsarii care străbăteau oceanele Pământului în secolele trecute, dar rezultatul nu e nici pe departe la fel de convingător pe cât a crezut el.
Unele elemente prefigurează vocea distinctă care a pus pe hârtie Steaua Pandorei. Autorul schițează portrete reușite ale planetelor pe care ne poartă, de la societatea cu evoluție accelerată de pe Santa Chico, la lumea însorită și relaxată Thallspring, la chiar însuși Pământul, cu diferențele lui majore între săraci și privilegiații care‑și permit să investească în corporații și să beneficieze astfel de protecția socială pe care înainte o asigurau statele. Povestea depănată de Denise copiilor de grădiniță despre Imperiul Inelar care ar fi înflorit cu eoni în urmă în apropierea centrului galactic mi‑a amintit de bariera ridicată de Raiel în seria Vidului – ba mai mult, talentul de povestitor al lui Hamilton își face simțită prezența în forță, acestea fiind unele dintre cele mai captivante pasaje ale romanului. E destul de evident că povestea urmează să joace un rol semnificativ, pentru că același fir narativ apare într‑un joc video de care e pasionat tânărul Newton – pentru un roman de Peter Hamilton e imposibil ca așa ceva să fie doar o coincidență. Grandoarea finalului este un alt punct forte al cărții de unde se întrevede magnitudinea ideilor viitoare ale autorului.
‘We’ve adapted ourselves, not bent the world to our vision. Worlds are too big for that. Why live in isolated settlements built on dead irradiated earth when you can modify yourself to enjoy the freedom of the whole world?’
‘That must be quite an ideology you’ve got here, to convince people they have to leave their past behind.’
‘It’s not ideology, it’s evolution. You know our ancestors came here with the intent of modifying themselves, why are you so surprised by what you found?’
În alte aspecte însă se simte că acesta este unul dintre primele romane ale lui Hamilton și în consecință tras în jos de lipsa lui de experiență ca scriitor. Personajele în principal sunt destul de șterse și evoluția lor încărcată de previzibilitate și clișee. Dintre cele trei principale, aș zice că cel mai interesant e, paradoxal, cel cu care petrecem cel mai puțin timp, Simon Roderick, CEO‑ul Zantiu-Braun care călătorește cu forța armată pentru a se asigura de un profit semnificativ. Complexitatea lui e însă artificială, la propriu și la figurat, după cum se dezvăluie destul de târziu în roman. Denise, luptătoarea în rezistență, e atât de concentrată pe misiune că nici măcar nu e în stare de relații ocazionale în vreme de pace, făcând‑o mai unidimensională decât soldații numeroși din serviciul ZB, care măcar își fac planuri pentru retragere. Cu Lawrence Newton petrecem cel mai mult timp, probabil jumătate de roman, dintre care o bună parte este dedicată trecutului său, de la copilăria pe colonia Amethi – din nou un loc interesant în care oamenii s‑au angajat într‑un proiect pe termen lung de repornire a ecosistemului – la fuga de acasă și înrolarea în ZB și misiunile lui precedente. E un mecanism interesant de a ne prezenta o bună parte a universului prin perspectiva lui, doar că majoritatea întâmplărilor sunt lipsite de originalitate și suspans, de vreme ce știm deja că protagonistul va supraviețui pentru a se afla în a doua invazie pe Thallspring. Societatea în sine, pe aproape toate planetele, e o copie fidelă a celei de pe Pământ, care la rândul ei e o continuare lipsită de inovație a consumerism‑ului occidental curent. E greu de crezut că lucrurile se vor schimba atât de puțin în peste două secole, mai ales în paralel cu generalizarea unor tehnologii revoluționare ca editarea genetică, asistenții inteligenți și găurile de vierme.
În mare, romanul nu e rău, dar nici nu poate fi considerat bun – în cel mai bun caz de o mediocritate care nu te împiedică să‑l termini, dar nu lasă nimic substanțial în urmă. De câteva ori se simt încercări anemice de a discuta subiecte mai profunde, cum ar fi organizarea socială sau moralitatea colonizării de noi planete prin îndepărtarea organismelor locale și modificarea forțată a ecosistemului pentru nevoile umane, dar de fiecare dată sunt abandonate pentru acțiune și luptă. Ritmul e greoi, în special deoarece la fiecare câteva capitole ne întoarcem înapoi la trecutul lui Lawrence, și de‑abia în ultimul sfert accelerează spre dezvăluirile importante și concluzie. Dacă tot am vorbit de final, un aspect al lui e deosebit de dezamăgitor, și anume că rezolvarea tuturor misterelor implică o călătorie în timp – în general dacă ești obligat să recurgi la acest artificiu pentru încheiere ai cam pierdut orice șansă să fii luat în serios. Dacă vă tentează opera lui Peter Hamilton, aveți grijă să începeți cu altceva, de preferință Steaua Pandorei.
Post a Comment