Când se discută despre colonizarea planetei Marte, e aproape inevitabil să menționezi trilogia Marte Roșu a lui Kim Stanley Robinson, care a imaginat întregul proces la o scară realistă, incluzând caracterul uman pe lângă aspectele tehnologice și ecologice. Colecția de față completează saga cu o serie de viniete, momente din viața oamenilor trăind pe Marte care la momentul scrierii n‑au fost incluse în textul principal. De vreme ce sunt numeroase și, multe dintre ele, extrem de scurte, nu le voi discuta separat, ci pe diferitele teme care reies din întreg.
Câteva dintre ele relatează evenimente legate de Primii O Sută, în special din perspectiva Mayei și a Coiotului, care, din câte țineam eu minte, nu au fost în centrul nici unui capitol din Marte Roșu (am verificat între timp, Maya e punctul de vedere care descrie călătoria spre Marte, ceea ce implică că evenimentele din trilogie sunt cel puțin incomplete, de vreme ce aici se afirmă că ea știuse încă de atunci de călătorul clandestin). Altele, mai puține și scurte, ating tangențial prima generație de coloniști născuți pe Marte, descendenții celor O Sută. Partea cea mai consistentă a colecției urmărește, de‑a lungul a patru povestiri, relația dintre Roger Clayborne și Eileen Monday, de la întâlnirea lor în timpul unei excursii în primele decenii ale planetei, când aceasta era încă sălbatică și neexplorată, la o lungă și dificilă ascensiune pe Muntele Olympus, până spre final, când ambii ajung la vârsta critică de 300 de ani și ecosistemul marțian e pus în pericol de o răcire accentuată a mediului.
Altele, mai stranii, relatează povești din folclorul marțian, despre ficționalele bacterii care ar fi existat de la formarea planetei și Uriașul care a deformat suprafața cu pașii lui, dând naștere la marile forme de relief din prezent. În final, câteva explorează o realitate alternativă în care expediția originală a celor O Sută din 2026 nu ar fi avut loc, Pământul mulțumindu‑se să trimită regulat echipaje științifice pe perioade determinate, fără a încerca o colonizare permanentă.
Colecția are momente interesante, în special arcul narativ al lui Roger, dar privind în urmă după ce am terminat‑o nu aș zice că merită citită, doar poate pentru fani sau imediat ce ai terminat trilogia. Multe din informații sunt redundante sau greu de plasat în contextul firului principal, mai ales pentru că povestirile individuale nu oferă prea multe detalii despre când au loc și ordinea nu e decât aproximativ cronologică. Ba mai mult, altele par să contrazică sau să pună în altă lumină seria principală, ceea ce cam tulbură apele. Spectrul larg, de la detalii reale la istorie alternativă, constituie un experiment interesant, dar nu mi se pare că adaugă trilogiei ceva care i‑ar lipsi, ba dimpotrivă. În What Matters, de exemplu, Roger se întâlnește întâmplător cu Peter Clayborne, fiul lui Ann; eu aveam impresia că Roger era fiul lui Ann, ceea ce m‑a lăsat cu o impresie foarte confuză, ca și cum cei doi schimbaseră locurile între ei în cursul discuției. Aici colecția mi‑a amintit brusc de Viriconium, care la fel alunecă de la povestea originală printr‑o serie de schimbări subtile sau bruște, într‑un amalgam de istorii despre care nu mai știi care e reală și care nu.
În plus, e cam obositor să tot citești despre Michel, care dintotdeauna mi s‑a părut cel mai plictisitor personaj din grup; după prima povestire, Michel in Antarctica, rămâi cu impresia că e un psiholog incompetent care nu ar avea ce căuta într‑o expediție de asemenea amploare și importanță. Unele povestiri au fost imposibil de plictisitoare, culminând cu cea despre jocul de baseball pe Marte. Printre acestea, până și discuția seacă despre constituția marțiană a venit ca o schimbare binevenită. Deși cea mai consistentă povestire, Green Mars suferă și ea fiind prea lungă și repetitivă pentru subiectul tratat, o escaladare extremă a Muntelui Olimp.
The landscape itself seems to call forth the trail. It imposes on us the best way forward. And it could be that the human landscape, or even the continuum in which time unfolds, has invisible ramps and battlements that shape our course. Of course we still have choices, but there is a certain terrain to be crossed. So I suspect that seeing trails that are not there is actually an everyday activity of the human mind. When the going is hard people come together. And the trails appear out of nowhere.
Mi‑a plăcut în schimb tonul în care se face simțit în fundal de‑a lungul întregii colecții, mai filozofic, meditativ, chiar elegiac uneori, probabil reflectând sentimentele autorului care încearcă să închidă un capitol important în opera lui. Partea finală mai ales, în care eforturile de teraformare conduc la un colaps neașteptat al echilibrului atmosferic și la o iarnă permanentă, reflectă preocupările ecologice din ce în ce mai pronunțate ale lui Kim Stanley Robinson, un avertisment că trebuie să facem tot ce se poate pentru a proteja Pământul, pentru că e incredibil de greu să aducem alte planete la nivelul de habitabilitate de aici. Chiar și așa, nu v‑aș recomanda să pierdeți vremea cu aceste rămășițe disparate când puteți reciti trilogia originală.
Post a Comment