Într‑o dimineață oarecare, într‑o suburbie sordidă a orașului Besźel, o gașcă de tineri delincvenți găsesc trupul unei femei, aruncat printre alte gunoaie și resturi. Chemat la datorie, inspectorul Tyador Borlú bănuiește imediat că nu e vorba de o simplă prostituată ucisă de un client violent. Odată ce descoperă identitatea victimei, lucrurile se complică mai mult: ca studentă la universitatea din Ul Qoma, Mahalia iritase numeroase grupări extremiste cu teoriile ei neconvenționale despre originea celor două orașe. Iar simplul fapt că cadavrul fusese aruncat în Besźel sugerează că criminalul riscase trecerea graniței dintre orașe, o abatere mai gravă decât omuciderea, pentru că de regulă atrage pedeapsa bruscă și fără drept de apel din partea Breșei.
In the morning trains ran on a raised line metres from my window. They were not in my city. I did not of course, but I could have stared into the carriages—they were quite that close—and caught the eyes of foreign travellers.
The City & The City este o altă carte pe care am cumpărat‑o cu multă vreme în urmă și a așteptat mult și bine pe Kindle până m‑am hotărât într‑un final să o încep. De data asta nu din cauză că eram nesigur de talentul scriitorului, cum a fost cazul cu Three Parts Dead, ci dimpotrivă, pentru că citisem Perdido Street Station și rămăsesem dezamăgit de modul în care o alcătuise autorul. Din fericire, The City & The City a reușit să‑mi schimbe subtil părerea despre China Melville, până la punctul în care aș încerca să citesc altceva scris de el.
Romanul se pune totuși în mișcare destul de greu, introducând conceptul său special în doze minuscule – dacă nu aș fi știut în mare la ce să mă aștept, asta m‑ar fi făcut probabil să abandonez cartea după primele capitole. Ancheta crimei tinerei Mahalia este în sine interesantă, dar sarea și piperul romanului este separarea dintre orașele siameze, Besźel și Ul Qoma, și regulile stricte de conduită care derivă din segregarea lor, și care interacționează inevitabil cu ancheta inspectorului Borlú în moduri inedite și neașteptate.
(There had once been a fire grosstopically close to my apartment. It had been contained in one house, but a house not in Besźel, that I had unseen. So I had watched footage of it piped in from Ul Qoma, on my local TV, while my living room windows had been lit by the fluttering red glow of it.)
Trebuie să mărturisesc că aveam cu totul alte așteptări față de această idee: bănuiam un soi de forță magică sau dimensiune paralelă care face orașele să coexiste în același spațiu și timp. În schimb granița dintre ele este pur și simplu un truc de percepție umană: îndoctrinați de la vârste fragede, copiii de fiecare parte învață ce aparține de orașul lor, și ce nu. Tot ce ține de celălalt oraș trebuie dez‑văzut, efectiv ignorat, sub amenințarea pedepsei stricte de către misterioasa forță Breșa. Dacă de exemplu o mașină pierdută de sub control din celălalt oraș se îndreaptă spre tine, sau un bolovan cade dintr‑o clădire, trebuie să te ferești discret, ca și cum voiai dinainte să‑ți schimbi calea pentru a evita pericolul pe care de fapt n‑ar trebui să‑l percepi. Conceptul este profund distopic, cu rădăcini vechi, de la povestea hainelor noi ale Împăratului, la istoria maleabilă din 1984, la omul invizibil din Zona Crepusculară, care era invizibil celorlalți doar prin prisma unei convenții sociale. Într‑un fel se poate distinge aici o critică mereu valabilă a oamenilor care ignoră cu bună-știință suferințele altora doar pentru a‑și păstra conștiința liniștită, ca și a tradițiilor învechite care se perpetuează prin inerție, atâta timp cât nimeni nu le pune la îndoială utilitatea și sensul.
I policed a music festival once, early in my career, in a crosshatched park, where the attendees got high in such numbers that there was much public fornication. My partner at the time and I had not been able to forebear amusement at the Ul Qoman passersby we tried not to see in their own iteration of the park, stepping daintily over fucking couples they assiduously unsaw.
Un alt aspect al romanului care îl face relevant este prezența numeroaselor grupări extremiste de toate culorile politice, de la unioniști, care vor abolirea acestor reguli arbitrare și crearea unui singur oraș, la separatiști care susțin un război între cele două tabere pentru zdrobirea competiției. Propaganda răspândită fără scrupule de toți seamănă izbitor cu zvonurile și dezinformările crase care circulă de ani buni pe Facebook și alte rețele sociale, și mi‑a adus aminte de un roman mai vechi care anticipează superb aceeași problemă, Pendulul lui Foucault de Umberto Eco. Ca și acolo, o idee neobișnuită, născută dintr‑o imaginație febrilă, capătă o forță ieșită din comun prin încrederea oarbă a altora, care interpretează evenimente și informații complet accidentale drept dovezi ale acestei terorii.
Ce am apreciat cel mai mult la roman a fost că nu cedează soluției facile de a invoca o rezolvare supranaturală, un deux ex machina, în ciuda indiciilor (false) pe care le plasează de‑a lungul poveștii. În final, întreaga intrigă se dovedește a fi produsul unor minți omenești, din motive și pentru scopuri umane, meschine și egoiste, ca majoritatea crimelor de altfel. Departe de a fi o capodoperă, este o carte originală, care te face să gândești altfel despre lumea din jurul tău, păstrând în același timp o perspectivă foarte realistă, cu picioarele pe pământ.
Post a Comment