La granița între continentul ars de soarele tropical și apele oceanului, Dresediel Lex își duce viața tumultoasă de metropolă sub amenințarea constantă a lipsei de apă. Înainte de Căderea Zeilor Quechal, Stăpânul Mărilor Qet oferea locuitorilor toată apa de care aveau nevoie, desalinizând oceanul cu magia lui divină – în schimbul unor sacrificii umane periodice. Acum rolul zeilor a fost preluat de corporația Regelui Roșu, magicianul care condusese asaltul împotriva vechii ordini. În această masivă organizație alimentată de magie, postul de manager de risc al lui Caleb Altemoc îl conduce la un rezervor infestat cu demoni Tzimet și la întâlnirea cu o alergătoare misterioasă, pe care în ciuda protocolului o lasă să fugă de la locul incidentului. În timp ce Regele‑în‑Roșu se pregătește de o mega-fuziune corporatistă care ar trebui să asigure furnizarea de apă pentru oraș timp de decenii bune, Caleb încearcă să descopere identitatea femeii de la rezervor – și cine avea interes să testeze măsurile lor de apărare contra demonilor atât de aproape de încheierea contractului dintre Red King Consolidated și Heartstone.
The sun died, devoured by the rolling ocean. Dresediel Lex bloomed from its death, like a flower on a grave. Pyramids and skyspires cast light into darkness. The arteries of commerce glowed. In an office atop the obsidian pyramid where he once broke the gods, the King in Red sipped coffee and watched the city his power made possible, the city his radiance illuminated.
Dacă în primul roman al seriei am explorat coasta de est a unei Americi ficționale eliberate de jugul zeilor, Two Serpents Rise ne duce pe coasta de vest, într‑o metropolă care ar putea fi Los Angeles, dar cu o cultură inspirată de azteci și mayași, de la panteonul însetat de sânge la jocurile populare, similare cu pelota/ullamaliztli. Deși sistemul magic e același, situația din oraș este cu totul alta. Față de Alt Coulumb, unde Zeul Kos conduce în continuare, mai nou alături de consoarta lui Seril, vechii zei Quechal au fost alungați complet din Dresediel Lex, venerarea lor fiind înlocuită de birocrația magicienilor, care nu mai are nevoie de sacrificiile umane. Asta nu înseamnă însă că în oraș domnește armonia: puținii zei care au supraviețuit, alături de ultimul lor preot, Temoc, tatăl lui Caleb, organizează atentate teroriste și sunt constant vânați de forțele de ordine. Atmosfera generală aduce astfel mai mult a secolul XXI decât în romanul precedent, care părea mai apropiat de epoca industrială.
The meeting adjourned with a solemn incantation: We wait, and we rise; we move, and the earth trembles.
They stood as one and left the room severally—somber, disturbed, and determined not to betray their exhaustion as they retreated into shadows. Sixty years ago, these men and women broke the heavens, and made the gods weep. They had spent the time since learning how hard it was to run a world.
Tonul de asemenea este destul de diferit, aș spune chiar mai matur decât în Three Parts Dead. Fiecare întâlnire dintre Caleb și Temoc rezultă în polemici pro și contra teocrației abolite. E cam greu să‑i iei partea fostului preot când vechiul sistem presupunea sacrificarea regulată pe altar a indezirabililor societății – în principal minorități sexuale și străinii de altă rasă lipsiți de noroc sau destul de naivi să se aventureze în oraș în sezonul eclipselor – dar critica lui relevă diverse minusuri ale noii ordini, care se pot aplica și capitalismului modern: lipsa unei direcții spirituale, dependența de organizațiile magicienilor, care reflectă dependența noastră de bănci și creditare, inegalitatea veniturilor și marginalizarea celor săraci. Aici cel puțin, spre deosebire de lumea reală, cei puternici simt mai acut povara responsabilității lor față de restul sistemului. Fiind conectați prin intermediul magiei, dacă societatea funcționează prost, și ei pierd din putere, o relație care începe să semene din ce în ce mai mult cu raporturile dintre zei și supușii lor.
Your system kills, too. You’ve not eliminated sacrifices, you’ve democratized them—everyone dies a little every day, and the poor and desperate are the worst injured.
He pointed at one of the street cleaners. Your bosses grind them to nothing, until they have no choice but to mortgage their souls and sell their bodies as cheap labor. We honored our sacrifices in the old days. You sneer at them.
Yeah? If being sacrificed was such an honor, tell me: how many priests died on the altar?
Am perceput personajele principale drept un pic vagi, ar fi meritat ceva mai multă adâncime. Caleb este de multe ori tras înainte de evenimente externe, în timp ce interesul lui principal este pasiunea față de Mal. Am citit diverse opinii online că infatuarea lui bruscă la prima vedere nu e plauzibilă, dar cum eu unul am tendințe similare nu pot să critic prea aspru așa ceva la un personaj. Mal rămâne destul de mult un mister, o imagine neclară care ascunde un adevăr intransigent. Amândoi nu au parte de vreo evoluție semnificativă, intriga romanului nefăcând altceva decât să dezvăluie cititorilor motivațiile lor. Mi‑au plăcut însă mai mult personajele secundare: Teo, prietena lui Caleb, cu remarcile înțepătoare și gusturile ei pentru străine blonde; tatăl lui, dur ca o stâncă, dar care cred că are o poveste fascinantă (sau ar putea avea, o confruntare între el și Elayne Kevarian din primul roman cred că ar fi foarte interesantă); și Regele‑în‑Roșu, care a răsturnat zeii pentru a‑și răzbuna iubitul sacrificat pe altar.
Teo had once claimed that human history began with a storm: the interval between lightning and thunder, between the flash and the rumble felt in the body’s core, was primitive man’s first experience of time—the awakening of consciousness, the birth of the gods. As Mal receded down the pier—quick strides, long for her body—Caleb believed Teo’s theory. Godhood began with watching her leave, and feeling her still present.
Lucrul care m‑a dezamăgit oarecum a fost finalul, care mi s‑a părut un pic forțat sau grăbit, și cam prea curat, cu o înfruntare colosală dintre două forțe care se mulează aproape perfect pe conceptele clasice de bine/rău sau ordine/haos. Din punctul ăsta de vedere, Three Parts Dead a avut un final mult mai palpitant și mai nebunesc, care m‑a ținut cu sufletul la gură. În ciuda încheierii previzibile, Two Serpents Rise s‑a păstrat per total la un nivel similar cu primul roman, cu alte plusuri și minusuri, o experiență suficient de diversă ca să nu plictisească, ceea ce nu le reușește așa de bine multor autori. Ca bonus, pe site‑ul autorului puteți găsi un joc inspirat de Dresediel Lex, s‑ar putea să fie destul de distractiv.
Post a Comment