De nenumărate generații, poporul lui Seth și Theo migrează constant spre sud, urmărind mișcarea Soarelui pe cer, rămânând astfel în zona temperată dintre câmpurile arse de soare din nord și cele înghețate de la sud. Dar un obstacol neașteptat și aparent insurmontabil le apare în cale: o expediție de recunoaștere, din care făcuseră parte Seth și Theo, descoperă spre sud o vastă falie, căreia nimeni nu‑i poate vedea celălalt mal, și nici marginile în lateral. Confruntați cu perspectiva dispariției, comunitățile de regulă rivale se văd obligate să colaboreze pentru a discuta posibile soluții, oricât de fantastice, și pentru a organiza o expediție fără precedent, în interiorul faliei, care ar trebui să le ofere o imagine mai clară despre gravitatea situației.
Dacă sunteți fascinați de idei și lumi radical diferite de experiența noastră de zi cu zi, în mod sigur veți descoperi în romanele lui Greg Egan ceva ce vă va depăși limitele imaginației. Pe mine Carantina m‑a impresionat astfel, iar romanul de față o depășește cu mult la capitolul stranietate. N‑o să încep să explic toate detaliile universului în care se desfășoară acțiunea, pentru că autorul o face mult mai bine pe propriul site, de la teoria revizuită a relativității care stă la baza topologiei la consecințele mundane care guvernează ființele și societatea din roman. În acest univers suprafața lumii nu este sferică, ci hiperbolică, practic infinită; dar cum asta se aplică și stelelor, rezultă că suprafața Soarelui se intersectează cu cea a planetei undeva spre poli, iar zona ecuatorială e cea mai rece.
Samira sketched four hyperbolas on the drawing board, symmetrically arranged around a central point. Imagine that these curves go on forever. Take the area between them and spin it around the north-south axis to make a solid. The one-sheeted hyperboloid that wraps around the axis is the ground on which we stand. The two dish-shaped surfaces at the north and south are unreachable to us, but if anyone lived in those sunless places they would feel the same kind of gravity holding them to the ground as we do.
O altă consecință majoră derivată din schimbarea în fizica fundamentală este că… lumina nu poate călători pe una din cele trei axe spațiale, în acest caz pe direcția nord-sud. Toate ființele sunt astfel oarbe pe această axă, dar pot folosi alte simțuri pentru a explora acest spațiu interzis vizual, fie mirosul, fie auzul. Destul de repede în cursul romanului descoperim că Seth și Theo nu sunt niște frați obișnuiți, ci fac parte din specii vast diferite care au dezvoltat o simbioză pentru a se adapta la acest mediu. Pășitorul Seth este descris ca aproximativ uman, cu patru membre, un cap cu organe de simț mereu orientat spre est, în timp ce Lateralul Theo e vermiform și trăiește în capul lui Seth, asimilând nutrimente din corpul său, comunicând cvasi-telepatic cu gazda lui și oferindu‑i acces la propriile organe de simț, o ecolocație care compensează conul orb al lui Seth.
Relația dintre cei doi a fost pentru mine unul din punctele forte ale romanului. E ciudat să te gândești cum ai putea trăi toată viața cu o altă voce constant în minte, o personalitate distinctă cu propriile nevoi și dorințe, care pot diferi radical de ce vrei tu. Și totuși lui Seth și Theo le reușește de minune arta asta a compromisului, ba chiar par a fi cei mai buni prieteni, tachinându‑se pe subiecte extrem de variate, de la ideile vizionare și excentrice ale lui Theo la interesul pentru una sau alta din femeile din grup. Seth lasă uneori impresia că e mai încet, mai naiv sau inocent, pe lângă geniul lui Theo, dar asta nu‑i împiedică să colaboreze de minune.
Alți Pășitori nu reușesc să se împace la fel de bine cu independența Lateralilor lor. Sora lui Seth, Elena, încearcă să o extirpe pe Irina, Laterala ei, când aceasta nu e de acord cu partenerul pe care‑l alege Elena. Mai apoi, în călătoriile lor, Seth și Teo descoperă un întreg oraș care a dus paranoia la extrem, descoperind o modalitate de a inhiba dezvoltarea mentală a Lateralilor. Un comentariu destul de evident la adresa intoleranței și a diverselor teorii ale conspirației care se propagă rapid în ciuda numeroaselor dovezi contra lor.
Pe lângă originalitatea fundalului, intriga în sine nu este prea impresionantă. O bună bucată de vreme urmărim călătoria spre sud a grupului de cercetași din Baharabad, apoi următoarea expediție în necunoscut, în josul faliei. Privind înapoi, îmi aduce aminte de Călătoriile lui Gulliver sau de Călătoria spre Centrul Pământului a lui Jules Verne – o explorare interesantă a unui tărâm necunoscut și straniu, dar fără adâncimile intelectuale sau emoționale ale altor romane SF moderne.
Trebuie să recunosc că în unele pasaje mi‑a fost greu să vizualizez ce descria autorul. În unele cazuri am renunțat și am trecut mai departe, de exemplu când relatează manevrele complicate necesare pentru asamblarea unei ambarcațiuni, pentru că nu mi s‑a părut foarte relevant în ansamblu. În altele am fost satisfăcut când m‑am prins într‑un final, mai ales că apoi părea de‑a dreptul evident. În orice caz se poate dovedi o lectură destul de dificilă, pentru că aproape tot ce considerăm normal și de bun simț, aici trebuie regândit, reexplicat, refăcut. Nu aș zice că e cel mai reușit roman al lui Greg Egan, poate nici măcar în jumătatea superioară a clasamentului, dar merită citit pentru provocarea intelectuală, care e la cote ridicate de‑a lungul său.
Post a Comment