Official Google Blog: “A second spring of cleaning”

CalDAV API will become available for whitelisted developers, and will be shut down for other developers on September 16, 2013. Most developers’ use cases are handled well by Google Calendar API, which we recommend using instead. If you’re a developer and the Calendar API won’t work for you, please fill out this form to tell us about your use case and request access to whitelisted-only CalDAV API. Urs Hölzle

So just three months ago Google stopped supporting Google Sync in favor of CalDAV in order to build a seamless sync experience using open protocols, and now it’s restricting the very same open protocol? Make up your mind already, Google, are you being ‘open’ because it’s the right thing to do or ‘open’ when you feel like undermining the competition? Oh, well, as if we don’t know the answer to that one already…

The Dropbox Blog: “Welcome Mailbox”

Dropbox doesn’t replace your folders or your hard drive: it makes them better. The same is true with Mailbox. It doesn’t replace your email: it makes it better. Whether it’s your Dropbox or your Mailbox, we want to find ways to simplify your life.

We’re all looking forward to making Mailbox even better and getting it into as many people’s hands as possible. There’s so much to do and we’re excited to get started! Drew and Arash

How many times did Dropbox get hacked in the past? Three, maybe four times? That’s not the kind of excitement I want around my mailbox!

Update: Hate to say I told you so, but:

Mailbox.app up to version 1.6.2 (current version at date, Sept. 25 2013) executes any Javascript which is present in the body of HTML emails.

This is bad for security and privacy, because it allows advanced spam techniques, tracking of user actions, hijacking the user by just opening an email, and potentially much worse things, especially for jailbroken devices. The app also loads external images without offering an option to disable this behavior.

Michele Spagnuolo

The saddest news of the year: Google Reader is no more

So the moment is finally coming: Google is shutting down Reader in July. It’s not like we didn’t expect this from the lack of attention over the last couple of years and from several disclosures from former developers, but that doesn’t make it any easier. Reader is one of my most used Google services, along with search and YouTube; compared by the time spent Gmail is pretty far behind, and Calendar even further. I’ll freely admit I use it less frequently lately, as I am discovering more stuff on Twitter and on other interest-based news reading apps like Wavii and Prismatic; but somehow I always come back to Reader, either on the desktop or in the awesome iOS app Newsify.

It’s not that hard to understand why: Reader and the RSS protocols behind it offered the right mix of efficiency, control and flexibility in a minimalistic interface. Efficiency because you could skim hundreds of headlines in a matter of minutes; control because you could choose what articles to read, when and where; flexibility because Reader could accommodate anything from high-volume feeds like TechMeme to obscure blogs, comments and notifications in a single place. And if you want more reasons, you can find hundreds in this thread started by a Googler. All this makes it challenging at best to find a good replacement. Social networks, be it Twitter, Facebook or Google+, are accessible pretty much anywhere, but the feeds are flooded with random updates and setting up a sensible system for tracking specific sources would be time-consuming. Specialized news apps are usually confined to a mobile OS or specific browsers limiting their reach. They’re too interested in boasting their shiny new interfaces to care about the actual content that should be front and center. Also you would be relinquishing much of the control over what you see: in most cases – and depending on how good the algorithms are – less frequent updates from specialized blogs will be lost in a sea of posts from big publishers and slowly, but surely, lose their audience.

Roger Zelazny - Domn al Luminii

Într‑o mănăstire izolată a Zeiței Nopții, Ratri, Buddha este readus la viață de Yama, Zeul Morții, pentru a conduce o nouă ofensivă împotriva Panteonului de zei care conduc lumea cu o mână de fier. La început pierdut în reveria Nirvanei, Buddha își reface încetul cu încetul legătura cu lumea materială, în timp ce zeii, anticipând amenințarea la puterea lor, îl trimit pe Mara, Domnul Iluziei, să distrugă micul grup de dizidenți înainte de a se putea reorganiza.

A fi zeu este una dintre cele mai vechi profesiuni din lume. Se potrivește de minune, așadar, ca noi, Cei Căzuți, să ne aflăm adăpostul sub pulpana altei venerabile tradiții.

Dacă introducerea pare un fragment de mitologie indiană, v‑ați înșela și nu prea; dacă sună ca un roman fantasy, este asta și mult mai mult de atât. Pentru că aparențele sunt înșelătoare și sub imaginea de suprafață se ascund straturi la fel de numeroase ca numele pe care le adoptă zeii. Cine este de fapt Iluminatul Buddha? Marele Suflet Mahasamatman? Maitreya, Domnul Luminii? Tathagatha, Cel Realizat? Puternicul Kalkin Legătorul, care la începuturile timpului a supus alături de zeița Durga demonii rakasha și i‑a întemnițat pe vecie în Puțul Iadului pentru ca oamenii să poată popula netulburați pământul? Prințul Siddhartha, care a păcălit Maeștrii Karmei din Capitala Răsăritului pentru a obține un trup tânăr? Sau pur-și-simplu Sam care a coborât de pe o navă cu atât de mult timp în urmă laolaltă cu Cei Dintâi, care acum se erijează în zei și își spun, în conformitate cu rolurile și Atributele Lor: Brahma, Kali, Shiva, Agni, Vishnu, Krishna, Ganesha, Kubera, Varuna, Nirrti… Căci în spatele numelor și legendelor stă de fapt acest secret: acesta nu este Pământul, vechiul Urath, ci o nouă lume pe care au ajuns oamenii și au îmblânzit‑o. Iar mai târziu Cei Dintâi, folosindu‑se de puterile mentale numite Aspecte și Atribute și de armele concepute de talentatul Yama, au decis să păstreze puterea și cunoștințele vechi doar pentru ei, au ridicat Orașul Celest în nordul îndepărtat și au început să conducă lumea de acolo. Și singurul rămas să se împotrivească a fost Sam.

TechCrunch: “Facebook’s News Feed, A Skittish Gift Horse”

Facebook also sidesteps its news feed sorting algorithm, unofficially known as EdgeRank, to inject certain pieces of content. For example, ads. Whether they’re posts by Pages we Like that could have appeared but probably wouldn’t make the cut, or non-social ads that are completely artificial, Facebook makes money by sticking them high in the news feed. The volume of advertising in the feed has increased dramatically this year, which Bilton says means free posts will disappear from people’s feeds as sponsored ads float to the top. Josh Constine

Unfortunately I started noticing this more and more in the iPhone app: whereas some weeks ago there would be one ‘sponsored post’ on the second position in the newsfeed, recently you can get one ‘sponsored post’, ‘suggested app’ or ‘page you might like’-update every 4-5 regular updates. I started hiding and marking them as spam, though I doubt it makes a difference. There was I time when I preferred the mobile newsfeed for it’s cleanness; now desktop is actually a better experience, because I can run AdBlock in the browser and ads are separated from the newsfeed anyway. And the upcoming redesign of the newsfeed will just probably make the problem worse. 

Alastair Reynolds - Sleepover

Înghețat în 2058 la vârsta de 60 de ani în speranța unui viitor luminos în care toate problemele medicale, poate chiar moartea, vor putea fi îndepărtate cu ușurință, Marcus Gaunt este reanimat în aprilie 2217 într‑o sală austeră sub privirile prea puțin prietenoase a doi străini. Fără menajamente este introdus într‑o lume complet diferită de așteptările lui dinainte de somnul criogenic: tehnologia, departe de a avansa rapid, pare să fi regresat, majoritatea populației de 2 miliarde de pământeni se află în permanentă hibernare și doar un mic grup de îngrijitori mai e activ, asigurând întreținerea uriașelor platforme maritime în care sunt păstrate corpurile înghețate. Mâna de lucru e rară, așa că trebuie să pună umărul laolaltă cu ceilalți, înlocuind cât mai repede o victimă a unui accident recent.

În stilul caracteristic, Reynolds ia o idee consacrată a SF‑ului – și pe care a utilizat‑o și el din plin în romanele sale – și o tratează dintr‑o perspectivă diferită, într‑o notă mai puțin optimistă. Din păcate de data asta realizarea nu e pe măsura ideii și pentru o povestire relativ scurtă a reușit să mă irite în mai multe privințe. Într‑o primă fază explicația despre cum umanitatea a ajuns în acest stadiu se lasă mult prea mult așteptată: ca oricine în situația lui, Gaunt se străduiește cu orice ocazie să aducă discuția în direcția asta, să smulgă niște răspunsuri concrete de la cei care l‑au reanimat – mai ales că e acuzat constant că ar fi, cel puțin indirect, vinovat de situația actuală. Însă de fiecare dată aceștia schimbă subiectul sau intervine vreo urgență care întrerupe conversația. Ceea ce e oarecum de înțeles dacă s‑ar întâmpla de două‑trei ori, dar revelația se amână de vreo zece ori, până la jumătatea nuvelei, inclusiv cu scuza că Gaunt nu e pregătit să afle adevărul! Deja asta depășește limitele acceptabile pentru suspans și a devenit de‑a dreptul enervant. Iar când în fine apare, explicația în sine este dezamăgitoare: universul perceput de oameni e un fel de simulare rulată pe substratul „real” în care inteligențe artificiale botezate artilecți se înfruntă pentru control – cam ca în ciclul Hyperion. Probabil altora le trezește interes, dar eu nu mai simt nici o conexiune cu povestea și cu personajele când lumea este explicată ca o simulare. Din momentul în care autorul pune personajele într‑o situație asupra căreia nu au nici un fel de control sau influență îmi pierd și eu interesul pentru acțiunile lor; tot ce e important se petrece de fapt undeva în fundal, pe un tărâm abstract la care oamenii nu au acces. Într‑un fel se leagă de temele preferate ale lui Reynolds – supraviețuirea și sensul vieții în fața unui Univers ostil și de necuprins; pe de altă parte însă nu are același impact ca romanele dezvoltate pe larg.

Creative Good: “The Google Glass feature no one is talking about”

Remember when people were kind of creeped out by that car Google drove around to take pictures of your house? Most people got over it, because they got a nice StreetView feature in Google Maps as a result.

Google Glass is like one camera car for each of the thousands, possibly millions, of people who will wear the device – every single day, everywhere they go – on sidewalks, into restaurants, up elevators, around your office, into your home. From now on, starting today, anywhere you go within range of a Google Glass device, everything you do could be recorded and uploaded to Google’s cloud, and stored there for the rest of your life. You won’t know if you’re being recorded or not; and even if you do, you’ll have no way to stop it.

And that, my friends, is the experience that Google Glass creates. That is the experience we should be thinking about. The most important Google Glass experience is not the user experience – it’s the experience of everyone else. The experience of being a citizen, in public, is about to change. Mark Hurst

Suddenly, permanently wearing face masks in public doesn’t seem such a weird idea anymore…