În adâncul spațiului, Lan Nhen și verișoara ei Cuc se pregătesc de o misiune periculoasă, încercând să salveze Citadela Țestoasei din cimitirul de nave capturate de Outsideri – pentru că orice rudă merită un loc în sânul familiei, chiar dacă s‑a născut drept Minte, destinată unei vieți îndelungate printre stele. În același timp pe planeta Prime din Federația Galactică a Planetelor Unite, Johanna și Catherine își încheie stagiul în Instituție și primesc slujbe în cadrul societății Galacticilor, deși sunt ținute cu grijă departe de posturi sensibile. Pentru că cele două provin din lumile Dai Viet, de unde au fost „salvate” de galactici cu ani în urmă. În ciuda eforturilor de integrare, nici una dintre ele nu‑și găsește locul în lumea conformistă care le privește mereu cu ochi bănuitori din cauza diferențelor evidente de statură, culoare și gesturi.
Un fragment din seria din ce în ce mai lungă a universului Xuya, The Waiting Stars reunește două povești la prima vedere independente, de la extremele opuse ale lumii, Federația Galactică și Imperiul Dai Viet. Punându‑le în contrast, autoarea subliniază mai bine contrastele dintre ele și diferențele culturale care le fac greu de reconciliat. Povestirile de până acum sunt puse într‑o altă lumină când înțelegi mai bine originea galacticilor și tensiunea constantă dintre imigranții Viet și cetățeni prezentă în numeroase alte ocazii. Undeva după jumătate am început să intuiesc legătura dintre cele două povești paralele, care e ingenioasă, dar în același timp foarte neverosimilă din punct de vedere științific. Din păcate asta afectează efectul altfel bine dozat de surpriză și finalul în care Catherine își regăsește o parte din sine de mult uitată, pierzând însă o alta despre care nici nu fusese complet conștientă până atunci. Deși tema conflictelor culturale, obișnuită la Aliette de Bodard, nu lipsește nici aici, am avut impresia că de data asta accentul mai puternic cade pe identitate, felul cum se formează prin interacțiunile cu familia și cei cunoscuți, dar și prin ruperea de familiar și construirea de noi afecțiuni, ceea ce duce în final la maturizare și la definirea sinelui.
disponibilă online pe site‑ul autoarei
Post a Comment