La câteva decenii după Moarte, Pământul se reface după devastarea atomică cu un ajutor neobișnuit venit din propriul viitor. Sau mai bine zis un viitor devenit deja alternativ: în acesta, după sute de ani, din cenușa radioactivă s‑a născut o civilizație foarte avansată, Hexamonul, care a transformat un asteroid într‑un habitat complet, Thistledown, în a cărui A Șaptea Cavitate a fost deschisă Calea. Societatea lor e descrisă amănunțit, căci diferă în multe privințe de Pământ: de la nemurirea virtuală prin încărcarea personalității în memoria orașului sau fizică prin reîntinerirea corpului sau reconstrucția lui în cazul unei morți accidentale, la concepția urmașilor, care nu mai urmează neapărat căile tradiționale biologice, până la credințele religioase – cultul Stelei, Sorții și Pneumei – și situația politică divizată între două forțe opuse: naderiții conservatori, care se opun modificărilor radicale ale genomului și minții umane, și geshelii progresiști, mereu experimentând noi modalități de amplificare și evoluție prin tehnologie. Compromisul dintre cele două poziții nu e mereu ușor de atins; ba chiar societatea lor s‑a scindat odată cu reîntoarcerea pe Pământ, când naderiții au decis să se separe de Cale, în timp ce mulți dintre geshel au rămas în interiorul ei pentru a continua s‑o exploreze.
În debutul cărții, tensiunile între naderiți și neo‑geshel sunt din nou în creștere pe fondul propunerii de a se redeschide Calea, în ciuda amenințării potențiale din partea jarților, una din speciile întâlnite în Cale, cu care oamenii nu au putut stabili o comunicare și au fost mereu în conflict. Pe Pământul încă în covalescență, Garry Lanier, unul dintre oamenii‑cheie ai Refacerii, se cufundă încet în tristețea și singurătatea bătrâneții, după ce a refuzat tratamentele de pe Hexamon, înstrăinându‑se și de soția sa Karen, în continuare activă și arătând la fel ca în tinerețe. O întâlnire neașteptată în munții din Noua Zeelandă îl aduce însă înapoi în vârtejul vieții: rhusul Pavel Mirski, dispărut odată cu geshelli în explorarea Căii, se întoarce neașteptat. Mesajul său pentru foștii colegi din Hexamon conține o relatare fabuloasă, aproape mitică, despre sfârșitul universului și crearea unuia nou, dar și o cerere din partea urmașilor extrem de îndepărtați – atât temporal cât și evoluționar – care îi confruntă pe constructorii Căii cu consecințele existenței acesteia.
O parte semnificativă a intrigii romanului se desfășoară pe un Pământ diferit dintr‑un univers alternativ, unde imperiul lui Alexandru cel Mare nu s‑a destrămat în mai multe state, ci a continuat să fie o putere europeană și mai târziu mondială timp de peste două milenii. Aici Roma nu s‑a mai ridicat la rangul de imperiu, iar America a fost descoperită și colonizată de Cartagina. Denumirile locurilor și persoanelor sunt grecizate, în conformitate cu cultura dominantă; planeta însăși e numită Gaia, în loc de Terra, un termen latin. Aici a naufragiat tânăra cercetătoare Patricia Luisa Vasquez – sophé Patrikia Vaskayza pe Gaia – atunci când Calea a fost separată de Thistledown. Nereușind să descopere o Poartă înapoi spre Cale vreme de decenii, ea lasă moștenire această misiune nepoatei ei Rhita, cea mai dotată pentru matematici dintre urmașii ei. Crescută în relativă izolare pe insula Rhodos, tânăra va trebui să înfrunte animozitățile din Alexandreia, sediul puterii din Oikoumené, și să obțină sprijinul reginei Kleopatra a Douăzeci și Una Hypsélotés pentru o expediție către Cale.
Ar mai fi multe de spus despre carte și numeroasele aspecte prezentate, dar astfel s‑ar depăși cu ușurință limitele unei recenzii. Dacă ar trebui să reproșez ceva cărții probabil ar fi aglomerarea mare de idei și concepte, unele dintre ele insuficient explicate sau dezvoltate. Se simte lipsa unei părți întâi care ar completa o serie de detalii despre personaje și evenimentele trecute și ar înlesni familiarizarea cu lumea complexă a cărții de față. Greg Bear a procedat corect, Eternitate fiind urmarea romanului Eon, dar din păcate eu nu l‑am citit și nu cred că a fost tradus în română. Dar chiar și în lipsa acestuia, Eternitate rămâne o poveste captivantă suficient de autonomă pentru a fi înțeleasă și gustată de fanii hard sci‑fi.
Post a Comment