08 January 2012

Alastair Reynolds - Revelation Space

in Bucharest, Romania

Alastair Reynolds Revelation SpaceDupă cinci secole de expansiune în spațiu, oamenii s‑au răspândit pe numeroase planete și au început să descopere specii extraterestre stranii și relicvele altor civilizații dispărute de mult. Împrumutându‑și numele întregului univers creat de Alastair Reynolds, romanul de față e primul dintr‑o trilogie plasată în această lume alternativă, pe lângă alte romane cu intrigă de sine-stătătoare și mai multe povestiri, dintre care în România n‑au fost traduse pănă acum decât Câinii de diamant. Zile pe Turcoaz.

Pe Resurgam, o colonie veche de doar câteva decenii, original dedicată studiului arheologic, Dan Sylveste este hotărât să descopere cu orice preț cauza dispariției rasei Amarantin. La prima vedere ei nu atinseseră decât un stadiu de dezvoltare preindustrial când o masivă explozie solară a sterilizat planeta, eliminând orice formă de viață, inteligentă sau nu. Sylveste este însă convins că motivul este ceva mai complex și ar putea amenința și omenirea, la nouă sute de mii de ani de la Eveniment. Dar situația politică este tulbure și în curând el se trezește înlăturat de la conducerea micii comunități și arestat pentru următorii zece ani, în timp ce noua facțiune la putere se reorientează către teraformarea planetei ostile, biciuită de furtuni gigantice de praf, cam ca Marte în sistemul solar. La zeci de ani‑lumină distanță, nava interstelară Nostalgia for Infinity se îndreaptă spre Yellowstone în căutarea aceluiași Sylveste pentru a‑i ajuta să‑și vindece Căpitanul, afectat de o maladie nanotehnică care amenință să infecteze întreaga navă. La bordul ei se desfășoară o luptă surdă între Triumvirul Ilia Volyova și ofițerul responsabil de arme Boris Nagorny, ale cărui coșmaruri l‑au dus la paranoia. Iar în Chasm City, mercenara Ana Khouri este recrutată de o misterioasă persoană care se identifică doar drept Domnișoara pentru a‑l omorî pe Sylveste. Ea va trebui să aștepte în somn frigorific câteva zeci de ani până când echipajul Nostalgiei Infinitului îi va oferi ocazia de a porni pe urmele lui, spre Resurgam. Cele trei puncte de vedere alternează de‑a lungul romanului, convergând de‑a lungul anilor‑lumină și temporali spre izolata colonie din sistemul stelei Delta Pavonis.

Revelation Space e departe de a fi o viziune optimistă asupra viitorului omenirii în spațiu, așa cum tind să imagineze mulți autori de space‑opera, inclusiv Peter Hamilton, cu care Reynolds e comparat adesea. Nu există un guvern unificat sau relații stabile între planete, asta în principal pentru că Reynolds nu introduce metode de călătorie sau comunicație cu viteze mai mari decât a luminii, cum se întâmplă de obicei pentru a aboli distanțele interstelare. Singurele legături comerciale sunt asigurate de nave uriașe, lungi de kilometri și capabile de a transporta sute de mii de coloniști „la rece”, călătorind între sisteme la puțin sub viteza luminii și numite aproape poetic lighthuggers. Dar dacă tehnologia de transport nu e prea sofisticată, romanul compensează din plin cu cea a armelor, atât fabricate de oameni, cât și descoperite în spațiu, și cu cea genetică și cibernetică. Modificările corporale și mentale sunt la ordinea zilei și de‑a lungul secolelor au definit unele grupuri sociale, cum ar fi Ultra, care formează echipajele navelor interstelare și au vieți mult mai lungi decât media, atât datorită efectelor relativiste cât și a numeroaselor implanturi. Cu atmosfera întunecată, tensionată, aș spune că se apropie mult de Lorzii Instrumentalității a lui Cordwainer Smith, în caz că ați citit acele povestiri. Dar și personajele se aseamănă, puternice, implacabile de multe ori, dar singuratice, conduse de propriile manii și fără prea mari scrupule în a‑și apăra interesele sau pielea – ceea ce chiar este cazul, nu de puține ori.

'Haven't you ever heard of morale-building?' Khouri had asked.
'Heard of it,' Volyova said. 'Don't happen to agree with it. Would you rather be happy and dead, or scared and alive?'

În afară de cadrul space opera, romanul strălucește la capitolul intrigă; acestea se combină și se ascund unele pe altele într‑un ritm furibund și pe mai multe nivele, din ce în ce mai subtile, ajungând până la a se confunda cu instinctele și liberul‑arbitru uman, și e nevoie de un efort considerabil numai pentru a ține pasul cu ele. Ceea ce e și mai remarcabil e că înfruntarea care se desfășoară de‑a lungul romanului e mult mai veche și mai bine ascunsă decât ar bănui cineva la prima vedere, iar consecințele posibile dintre cele mai grave.

Nostalgia for Infinity from Alastair Reynolds Revelation Space

Ca puncte slabe, pentru mine s‑a instalat o oarecare oboseală undeva în ultimul sfert al romanului, poate și din cauza lungimii sale și a tensiunii continue a acțiunii. Iar unele personaje, în special dintre cele secundare, par șterse, cu motivații de‑abia schițate – ca Triumvirul Hegazi sau Pascale Dubois, a cărei afecțiune față de Sylveste apare brusc și oarecum gratuit. Asta pare să fie o plângere obișnuită în cazul romanelor SF, mai ales de genul hard, dar Reynolds face o treabă destul de bună cu cele principale. Eu am dezvoltat o oarecare simpatie pentru Ilia Volyova sau cel puțin o admir pentru tenacitate, inventivitate și pragmatism – până la urmă oamenii ăștia se luptă pentru supraviețuire, nu pentru dragoste sau alte idealuri, și asta modelează caracterul în moduri care s‑ar putea să nu placă tuturor. În schimb finalul revine în forță, concluzionând multe din misterele romanului, dar introducând în același timp câteva elemente noi, la scară monumentală, și lăsând suficiente întrebări deschise pentru partea a doua a trilogiei.

2 comments:

  1. Mi-a placut mult mai mult Steaua Pandorei a lui Hamilton, e un roman "space opera" mult-mult mai bun.

    Revelation Space mi s-a parut plictisitor, am inceput si cartea doi si am abandonat-o. Nu-mi placeau nici personajele nici faptul ca dura enorm sa se intample ceva.

    ReplyDelete
  2. Și mie mi-a plăcut mai mult „Steaua Pandorei”, dar Hamilton m-a cam dezamăgit mai târziu cu trilogia „Void”.
    Reynolds e mai pesimist, dar totuși are niște idei tari. Și eu avut momente de tipul „nu trece odată mai departe?!”. Să vedem cum mă împac cu restul.

    ReplyDelete