Kij Johnson - The Man who bridged the Mist

Dacă m-am apucat să citesc nuvele SF nou-publicate – între timp Valente chiar a câștigat premiul Locus pentru motive care-mi vor rămâne de neînțeles – am vrut să continui cu concurența la același premiu. De data asta am nimerit o nuvelă mai pe gustul meu, deși destul de atipică în zona science-fiction. Probabil cel mai bun mod de a o descrie este să spun că e simplă, minimalistă, spartană. Singurul element prin care se poate deosebi de o relatare din propriul nostru trecut este prezența Ceții, misterioasa substanță caustică care desparte Imperiul în două, curgând pe deasupra unui râu obișnuit până la Ocean. Aș vrea să folosesc alt termen pentru Ceață, ceva mai arhaic, în ton cu cartea, dar negură nu se potrivește deloc cu o materie de un alb strălucitor. Alte rare indicii că nu ne găsim pe Pământ sunt prezența a mai multe luni pe cer și menționarea vagă a Imperiului, deși nimic nu pare să sugereze că ar fi vorba de ceva mai mult decât un super-stat care controlează întregul continent. Nu primim detalii despre trecutul Imperiului, despre cum oamenii au ajuns pe această planetă și cum au reacționat prima oară la vederea Ceții, nici ce s-a întâmplat cu tehnologia care i-a adus până aici, pentru că metodele și uneltele folosite în nuvelă sunt cu cel puțin un secol în urma tehnicii actuale.

Acțiunea de asemenea este foarte necomplicată și reflectă fără nici o surpriză titlul. Nu prea există intrigă în sensul clasic al cuvântului, schimbări majore de situație, personaje noi, conflicte puternice. Povestea începe odată cu sosirea arhitectului Kit Meinem din capitala Atyar în sătucul Nearside de pe malul Ceții și se termină după inaugurarea podului suspendat, câțiva ani mai târziu. Stilul este și el dat la minim; împreună cu numele personajelor și cu plasarea foarte incertă în timp și spațiu îmi sugerează o legendă oarecum orientală, cu o curgere lentă, dar sigură, spre unica concluzie posibilă. Titlul întărește impresia că trăim nașterea unui mit de care se va vorbi în Imperiu peste zeci și sute de ani, chiar dacă numele omului și chiar podul în sine se vor șterge sub trecerea timpului.

JAWS: “Get a sneak preview at the new Australis tabs”

Wanna play with a sneak peek of the new Australis tabs for Firefox? I’ve put together a build of it that you can download and run with. Jared Wein

Here’s Mozilla copying Chrome while trying not to appear to by copying Chrome. I really don’t like this design and the rounded tabs. I haven’t tried it, but I get the impression it will feel out of place in any OS it will land – especially on Windows 8. It would be better for Mozilla to focus on the under-the-hood features and let the designing to theme creators; that would also allow users to continue customizing the look and feel of the browser to their tastes. Instead, a new browser UI is bound to break a number of third-party themes, and again some users will refuse to update, as it happened during the transition from Firefox 3.6 to version 4. If you want a Chrome-like theme, FXChrome is the way to go; if not, there are a number of other options and Personas. Mozilla should simply ask themselves the question: “How many times did Chrome changed the interface since launch?” The biggest change I remember is the application icon. And yet more and more users are choosing Chrome…

Giuseppe Tomasi di Lampedusa - Ghepardul

În a doua jumătate a secolului 19 Europa e cuprinsă de febra revoluției și aceasta nu ocolește nici micul regat al Siciliei, indiferent la lumea exterioară, așteptându‑și izbăvirea sub soarele arzător al verilor mediteraneene, și nici pe nobilul Don Fabrizio Corbera, principele de Salina, în ciuda așteptărilor acestuia că viața va continua neschimbată sub noul regim. Amenințat de erodarea lentă a averii și incapabil să se adapteze la noua stare de fapt la fel de repede ca noii întreprinzători, el se vede nevoit să negocieze logodna nepotului și protejatului său, Tancredi, cu frumoasa, dar mai ales bogata, fiică a primarului de Donnafugata, don Calogero, o alianță politică deghizată într‑o poveste de dragoste efemeră.

Iubirea. Sigur, iubirea. Foc și flăcări pentru un an, cenușă pentru treizeci. Știa el ce însemna iubirea...

Întregul roman e străbătut de procese de tranziție care se manifestă de la nivelul mic și personal la cel global. Pentru întreaga Italie a însemnat trecerea de la numeroasele state independente și fărâmițate la o singură națiune, renunțarea la monarhie și trecerea la reprezentativitate. Pentru ducele de Salina pe de altă parte, posesorul blazonului cu ghepard care‑și face apariția regulat de‑a lungul cărții, romanul descrie decăderea înceată, la început imperceptibilă, din poziția socială și de la apogeul forței fizice și intelectuale spre inevitabila moarte, încheindu‑se cu soarta moștenitorilor lui. Romanul este astfel atât o cronică socială, cât mai ales una familială. Mi‑a adus aminte vag de Casa Buddenbrook a lui Thomas Mann – vag pentru că ceea ce mai rețin din Casa Buddenbrook e tare incert după ani buni de la lectură – deși acțiunea din Ghepardul e mai scurtă și mai puțin complexă.

GigaOM: “Here’s your next task: Install Any.DO on your iPhone”

Let’s face it: Task management activities typically aren’t what I’d call sexy. But Any.DO’s user interface makes to-do lists a little more glamorous and now that I can use the platform on my Galaxy Nexus, iPhone and desktop browser, my next task is to migrate to-do’s to Any.DO. Kevin C. Tofel

I agree that the interface is beautiful – in both the white and the black variant, somewhat reminiscent of Windows Phone, but that works very well on the iPhone. I also appreciate that the app uses badges to signal the number of due tasks, something I would like to see in the built-in ‘Reminders’ app.

However calling the app feature-complete is quite a stretch. For one, there is no way to import current reminders from the iOS app; I already have a lot of them grouped into several lists and recreating them here manually is not my idea of quick set-up. While I’m on that subject, synchronization with Google Tasks wouldn’t hurt either. I can live with the sparse ‘Settings’, but I can’t understand why turning off the sounds also disables notification sounds – I would assume ‘Sounds’ refers to the in-app sounds. But the biggest missing feature for me is the lack of recurring reminders; without this, Any.DO will never replace the default iOS app, no matter how gorgeous the interface.