Roger Zelazny - Sign of the Unicorn

După ce a mărșăluit asupra Amber‑ului în fruntea armatei lui recrutate din Umbre și înarmate cu armele din Avalon pentru a se trezi în mijlocul unei lupte pentru apărare împotriva forțelor Haosului, Corwin întoarce soarta luptei, respinge atacatorii și primește de la fratele său muribund, Eric, Giuvaierul Judecății, simbolul puterii supreme din Amber. Deși aparent obține dintr‑o lovitură tot ce‑și dorea din momentul în care își recăpătase memoria, Corwin descoperă repede că noua lui poziție e complicată și nesigură. Pe lângă planurile de apărare împotriva Haosului care se poate întoarce oricând pe Drumul Întunecat, trebuie să jongleze și cu intrigile propriilor frați și cu bănuiala de a‑l fi eliminat pe fratele Caine, susținător al lui Eric, găsit mort la marginea pădurii Arden la doar o săptămână după revenirea lui Corwin.

Contrar așteptărilor pentru o carte în mijlocul unei serii, Sign of the Unicorn e departe de a fi o simplă legătură între început și final, ba chiar eu o consider cea mai reușită dintre toate. Povestea face o schimbare la 180 de grade de la marșurile îndelungate prin Umbre și desfășurările armate pentru a umple numeroase goluri din urmă prin simple conversații. Întâi între Corwin și Random, care rememorează evenimentele care l‑au adus pe Pământ, cerând protecția lui Corwin în fața unor urmăritori redutabili care puteau trece prin lumile-Umbră – așa cum se credea că nu pot face decât cei din familia regală Amber. Apoi între Corwin și Flora, cea care‑l supraveghease timp de secole în timpul amneziei, încercând să afle cine a fost responsabil de accidentul său. Apoi o conferință cu toți frații și surorile în viață pentru a stabili un plan de bătaie și cine este de partea lui, cine împotrivă. Nu poate lipsi o vizită înapoi pe Pământ, care devine o caracteristică a fiecărui roman.

Deși nu se întâmplă efectiv multe lucruri, informații de toate felurile ies la iveală, fiecare schimbând raporturile de forțe și perspectiva lui Corwin – și implicit a noastră – asupra situației. Întregul roman se întinde pe doar două zile în Amber, ceea ce poate să dea o idee despre cât de intens se mișcă lucrurile. Zelazny a fost până acum foarte zgârcit cu recapitulările romanelor precedente – o decizie de admirat față de alții care irosesc zeci de pagini în acest scop – și nici acum nu face excepție. Partea a treia pune cumva în umbră eforturile lui Corwin de a‑și recăpăta memoria din primul roman, arătând că amintirile lui sunt doar vârful unui aisberg murdar și găunos. Avem acum ocazia să‑i cunoaștem mai bine pe ceilalți membrii ai familiei și să vedem ce le poate pielea. Nu de puține ori Corwin este depășit de revelații și își dă seama câte a pierdut în exilul său inconștient, ba chiar că a fost folosit pe post de pion de diversele facțiuni, unii dorindu‑i dispariția definitivă, alții revenirea drept marionetă ca modalitate de a contrabalansa puterea celorlalți. Atu‑urile sale sunt deocamdată armata de pușcași, pe care însă o îndepărtează de citadelă ca dovadă de încredere pentru frații săi, și Giuvaierul Judecății, cu care s‑a acordat prin trasarea Pattern‑ului, dar ale cărui puteri s‑ar putea dovedi fatale purtătorului.

The mind is a funny place. I do not even trust my own.

Finalul ne introduce un alt fragment din lumea complexă a Amber‑ului: așa cum la poalele lui Kolvir se află Rebma, o copie fidelă a Amber‑ului scufundată în apele mării, în nopțile senine cu lună plină, razele acesteia luminează din vârful muntelui o scară argintie pe unde se poate urca în Amber‑ul din cer, Tir‑na Nog’th. Dacă în prima parte comparasem Rebma cu regatul subacvatic al lui Poseidon, Tir‑na Nog’th poate fi lumea umbrelor lui Hades. Aici călătorul se poate întâlni cu dorințele lui neexprimate, cu versiuni alternative ale sale și ale persoanelor iubite, fie ele vii sau moarte, cu viziuni din trecut și din viitor. După experiența Tir‑na Nog’th, răsăritul soarelui îi duce pe Corwin și însoțitorii lui, Random și Ganelon, pe o cale nestrăbătută unde le va ieși în drum Unicornul… Cu intriga concentrată și schimbările constante de situație paginile zboară de la sine, iar eu unul nu am mai avut răbdare după ce am terminat partea a treia și am trecut imediat la următoarea.